JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Necompetenta materială a primei instanţe invocată în calea de atac a apelului; Revendicare. Nulitate absolută titlu de proprie-tate conform art. III din Legea nr. 169/1997. Natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

19 dec. 2019
Vizualizari: 22
  • Codul de procedură civilă de la 1865: art. 159^1 alin. (2)
  • H.G. nr. 834/1991
  • Legea nr. 15/1990: art. 5
  • Legea nr. 169/1997: art. III

În condițiile art. 158 alin. (2) din Codul de procedură civilă de la 1865, dacă instanța se declară competentă cel nemulțumit poate să facă, potrivit legii, apel sau recurs o dată cu hotărârea asupra fondului, însă, întrucât art. 1591 alin. (2) C. pr. civ. stabilește un termen imperativ în care excepția poate fi invocată, respectiv prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, necompetența primei instanțe poate fi invocată în apel doar în ipoteza în care această excepție a fost invocată în termen în fată primei instanțe și a fost respinsă ori instanța a omis a se pronunța asupra acesteia.
Într o acțiune în revendicare se ajunge la compararea de titluri atunci când ambele titluri exhibate de părți sunt valabile. Dacă, însă, se invocă și se dovedește nulitatea absolută sau relativă a titlului uneia dintre părți, se ajunge în ipoteza în care numai una dintre părți are titlu, iar dacă partea care are titlu este pârâtul, consecința nu poate fi decât respingerea cererii de revendicare imobiliară a reclamantului.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate are natura juridică unui act constitutiv de drepturi, iar nu declarativ de drepturi, entitățile juridice înființate în baza Legii nr. 15/1990 prin reorganizarea fostelor unități economice de stat având aptitudinea de a dobândi dreptul de proprietate numai după parcurgerea procedurii prevăzută de H.G. nr. 834/1991.

(Curtea de Apel București, s. a III-a civ., Decizia civilă nr. 1834/A din data de 19 decembrie 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Necompetenta materială a primei instanțe invocată în calea de atac a apelului; Revendicare. Nulitate absolută titlu de proprie-tate conform art. III din Legea nr. 169/1997. Natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate was last modified: decembrie 12th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.