JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Dare în plată. Îndeplinirea condițiilor pentru adaptarea raportului contractual până la limita superioară a predării imobilului ipotecat și stingerii datoriei. Impreviziune

19 oct. 2021
Vizualizari: 47
  • Legea nr. 77/2016: art. 4
  • Legea nr. 77/2016: art. 5

În speță sunt îndeplinite condițiile pentru adaptarea raportului contractual până la limita superioară a predării imobilului ipotecat și stingerii datoriei, în temeiul Legii nr. 77/2016.
Banca nu a făcut dovada că cel puțin în ultimii 20 de ani moneda CHF a mai înregistrat o astfel de apreciere, nu a făcut dovada că în ultimii 20 de ani a existat vreo altă monedă străină care să fi înregistrat o astfel de apreciere pentru a putea reține că este ceva cât se poate de normal pe piața valutară. Faptul că această apreciere este un risc supraadăugat în prezenta cauză, nu un simplu risc inerent, că această supraapreciere a fost un șoc valutar este pe deplin dovedit de reacția națională și europeană la această apreciere a cursului CHF și față de moneda EURO sau USD, nu doar față de RON, este pe deplin dovedit din discuțiile, comentariile, analizele generate nu doar în media, dar și la nivelul forurilor europene, din sesizarea chiar și a Curții Europene de Justiție a Uniunii Europene cu cereri de interpretare a textelor unor directive în domeniul creditelor la sesizarea instanțelor naționale europene pe rolul cărora erau și există litigii legate de credite în CHF.

(Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, decizia nr. 389 din 19 octombrie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Dare în plată. Îndeplinirea condițiilor pentru adaptarea raportului contractual până la limita superioară a predării imobilului ipotecat și stingerii datoriei. Impreviziune was last modified: noiembrie 18th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.