JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contestarea legalității procesului-verbal de constatare a unei contravenții (nerespectarea unor obligații legale stabilite în sarcina furnizorilor de energie electrică pe piața concurențială). Stabilirea instanței competente teritorial să judece pricina
- O.G. 2/2001: art. 32 alin. (2)
Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 – care reglementează o competență teritorială absolută, de la care părțile nu pot deroga., – competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Această normă juridică are caracter imperativ, fiind edictată pentru protejarea unui interes public, constând în buna administrare a justiției în domeniul contravențional.
Locul săvârșirii faptei omisive constând în neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau societății reclamante în calitate furnizor de energie electrică, este sediul acesteia, prezumându-se că acesta este locul unde persoanele ce au puterea de a angaja entitatea iau deciziile referitoare la persoana juridică.
(ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 318 din 20 ianuarie 2022)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!