JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de încuviinţare a executării silite. Debitor cu sediul în străinătate. Reprezentarea persoanei juridice în situaţia cesionării creanţei. Competenţă teritorială

29 sept. 2022
Vizualizari: 37
  • NCPC: art. 651 alin. (1)
  • O.U.G. nr. 50/2010: art. 71 alin. (2)

Obligația reprezentării persoanei juridice străine în situația cesionării contractului de credit sau a creanței decurge din lege, potrivit art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, reprezentantului revenindu-i nu numai dreptul de a sta în justiție pentru orice cerere sau acțiune referitoare la administrarea bunurilor celui pe care îl reprezintă, ci și pentru a răspunde în locul acestuia în fața autorităților.
Astfel, în condițiile existenței unui reprezentant care răspunde, în baza unei norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie de mandat, în nume propriu pentru obligațiile cesionarului contractului de credit, persoană juridică străină, atât sub aspectul dreptului substanțial, cât și în planul dreptului procesual, instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite se determină prin raportare la sediul acestuia, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) prima teză C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010.

(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 1661 din 29 septembrie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de încuviințare a executării silite. Debitor cu sediul în străinătate. Reprezentarea persoanei juridice în situația cesionării creanței. Competență teritorială was last modified: noiembrie 4th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.