Invocarea faptului că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei. Recurs nefondat

17 apr. 2024
Vizualizari: 138
  • Constituţia României: art. 124 alin. (3)
  • Legea nr. 303/2004: art. 2 alin. (3)
  • Legea nr. 303/2004: art. 97
  • Legea nr. 303/2004: art. 99 lit. t)
  • Legea nr. 303/2004: art. 99^1
  • Legea nr. 304/2004: art. 16 alin. (2)
  • Legea nr. 304/2004: art. 46 alin. (2)
  • NCPC: art. 175 alin. (1)
  • NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6
  • NCPC: art. 496

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.10.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea Rezoluției din 02 octombrie 2019 (nr. lucrare C19-3199), emise de către Inspectorul șef, prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva Rezoluției de clasare nr. 2174/A din 04 iulie 2019 emise în dosarul nr. x – 2637; deființarea Rezoluției de clasare nr. 2174/A din 04 iulie 2019 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1608 din 17 martie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea Rezoluției din 02 octombrie 2019 (nr. lucrare C19-3199), emise de către Inspectorul șef, prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva Rezoluției de clasare nr. 2174/A din 04 iulie 2019 emise în dosarul nr. x – 2637; deființarea Rezoluției de clasare nr. 2174/A din 04 iulie 2019 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Cu titlu preliminar, se constată că, deși în cuprinsul cererii de recurs recurenta-reclamantă a indicat în mod expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile expuse de recurentă se încadrează și în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care sentința atacată va fi analizată din perspectiva ambelor motive de nelegalitate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat faptul că sentința recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, având în vedere că judecătorul fondului a apreciat că obiectul verificării disciplinare îl constituie raționamentul logico – juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză și că reclamanta nu ar fi făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual de către judecătorii învestiți cu soluționarea dosarului nr. x/2014

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind evidențiate motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

De asemenea, recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că hotărârea recurată respectă doar condițiile de formă, nu și pe cele de fond, fiind tipizată, adaptată speței, dar concepută pentru respingerea contestațiilor formulate împotriva rezoluțiilor inspectorului – șef și a rezoluțiilor de clasare ale Inspecției Judiciare, precum și faptul că prin sentința atacată, judecătorul trebuia să constate necunoașterea ori nerespectarea de către trei magistrați a unor norme elementare de drept procesual și material.

Nici această susținere nu este fondată, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a arătat în ce sens hotărârea recurată este tipizată și nici nu a făcut dovada vătămării ce i-a fost cauzată, având în vedere că potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ.: „Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia”.

Este adevărat că hotărârile judecătorești respectă anumite reguli și tehnici de redactare, dar acestea vizează doar structura, nu și conținutul, care ține cont de aspectele deduse judecății în fiecare cauză.

În speță, se constată că judecătorul fondului a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 parag. 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

În susținerea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă își exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, rezultând că nu poate împărtăși modul în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Cu privire la criticile formulate prin cererea de recurs ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Astfel, în recurs recurenta-reclamantă a susținut că nu a formulat vreo obiecțiune cu privire la raționamentul logico-juridic al magistraților care au instrumentat dosarul nr. x/2014, ci a afirmat că magistrații au încălcat mai multe norme elementare de drept material și procesual; că judecătorul trebuia să oblige partea care depune la dosar un înscris în copie, să aibă asupra sa originalul și să-l prezinte instanței; că judecătorul trebuia să constate dacă înscris îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi considerat testament olograf, autentic sau mistic; că judecătorul cauzei a apreciat că nu se pune problema încălcării unor norme de drept material sau procesual care să pună în discuție valabilitatea actelor îndeplinite de către instanță; că instanța de fond nu a analizat dacă Inspecția Judiciară a cercetat respectarea de către judecătorii care au soluționat cauza (în dosarul nr. x/2014) a normelor de drept material și procedural enumerate de către reclamantă, având posibilitatea să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce se impun a fi administrate pentru completarea verificărilor, cum ar fi efectuarea unei expertize grafologice; că, în ceea ce privește contractul de vânzare – cumpărare, trebuia să se admită proba cu expertiza judiciară grafologică.

Preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit principiului independenței judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că nu a criticat raționamentul logico-juridic al judecătorului vizat de sesizarea disciplinară, dar criticile vizând modalitatea de interpretare a probelor și a normelor de drept material și procesual ori soluția ce se impunea a fi dată intră tocmai în sfera raționamentului logico-juridic al judecătorului, respectiv a activității de judecată.

Astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, modalitatea de administrare a probelor, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, ce fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești, aceste elemente esențiale ale activității de judecată neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative care se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

De asemenea, tot în mod corect a reținut instanța de fond că în procedura verificărilor derulate conform Legii 317/2004, Inspecția Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau de a realiza o apreciere proprie asupra modalității de aplicare a unor dispoziții legale.

Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea 303/2004:

„(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac”.

Deci, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părții reclamante într-o anumită cauză excedează competențelor Inspecției Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Sub acest aspect, reține Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) și art. 99^1 din Legea nr. 303/2004 că acestea „nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege” și că „nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești”.

Prin urmare, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând, în concret, operațiunile de stabilire a situației de fapt, de interpretare a normelor juridice și de apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează raționamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

În concluzie, aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanță.

Prin urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speță.

În acest context, argumentele recurentei-reclamante vizează greșita administrare a probatoriului de către judecătorul vizat de sesizarea disciplinară și tind, în realitate, la o reapreciere a materialului probator și la o diferită aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, cerere incompatibilă cu analiza instanțelor judecătorești și cu cea a Inspecției Judiciare.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 128/2020 din 28 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Invocarea faptului că sentința recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei. Recurs nefondat was last modified: aprilie 17th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.