Dreptul la asistență juridică – de la egalitate de arme la o apărare efectivă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Se admit limitările justificate^[56] în dreptul la vizită și în dreptul la liberă comunicare, limitări care sunt analizate, sub aspectul proporționalității dintr‑o dublă perspectivă: pe de o parte, se are în vedere durata limitării^[57], iar pe de altă parte, se analizează dacă limitarea a fost într‑adevăr necesară raportat la circumstanțele cauzei, nefiind îndeplinită această condiție atunci când se constată că o măsură mai puțin restrictivă ar fi fost suficientă^[58]. Curtea a subliniat importanța ultimului criteriu în aprecierea proporționalității măsurii, arătând că împiedicarea vizitării și a liberei comunicări cu clientul poate conduce la încălcarea art. 6 par. 3 lit. c), chiar dacă durata restricției a fost redusă, polițistul fiind prezent la discuțiile purtate de avocat cu clientul său pe o durată de 48 de ore. În cauza Campbell c. Marii Britanii^[59], Curtea a statuat că această corespondență dintre avocat și clientul său este întotdeauna protejată, iar interceptarea email‑ului este permisă numai în circumstanțe excepționale, respectiv doar atunci când se poate considera în mod rezonabil că se abuzează de acest privilegiu, prin periclitarea securității locului de detenție sau prin punerea în pericol a vieții altor persoane. Întâlnirile repetate în vederea stabilirii strategiei de apărare nu justifică supravegherea comunicării^[60], însă colaborarea în vederea influențării martorilor sau pentru distrugerea probelor sunt motive suficiente și rezonabile pentru adoptarea unei asemenea măsuri. Chiar și în ipoteza în care restricția adusă liberei comunicări este pe deplin justificată de unul din motivele arătate anterior, se admite că egalitatea de arme este subminată, motiv pentru care statele trebuie să găsească alternative rezonabile în vederea asigurării echității procedurii^[61]. În cauza Moiseyev c. Rusiei^[62], Curtea a reținut inegalitatea de arme procedurale dintre apărare și acuzare, prin faptul că fiecare vizită a avocatului era condiționată de o aprobare prealabilă din partea procurorului, în timp ce acesta din urmă avea acces nerestricționat la acuzat.

Dreptul la apărare se află în strânsă legătură cu privilegiul recunoscut avocatului constând în res­pectarea secretului profesional, iar o atingere adusă acestuia din urmă poate prejudicia în mod iremediabil drepturile apărării, poziție exprimată de Curte, care atunci când analizează respectarea secretului profe­sional, o face atât din perspectiva art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, cât și din perspectiva art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie^[63]. În cauza Schonenberger și Durmaz^[64], Curtea a constatat violarea art. 8 din Convenție care a atras, pe cale de consecință, încălcarea art. 6 din perspectiva comunicării libere cu avocatul și a respectării dreptului la tăcere al acuzatului, reținându‑se că, prin cenzurarea corespondenței purtate de avocat cu clientul său deținut, s‑a aflat că primul și anume domnul Durmaz și‑a sfătuit clientul să uzeze de dreptul la tăcere. Respectarea secretului profesional presupune atât obligația negativă a statului de a nu efectua presiuni asupra avocatului apărării pentru a dezvălui ceea ce acesta a aflat pe durata procedurilor în contextul apărării, cât și obligația procedurală pozitivă de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni ca informațiile confidențiale să ajungă la cunoștința autorităților prin intermediul metodelor de cercetare folosite. Supravegherea comunicării dintre avocat și clientul său îl plasează pe acesta într‑o poziție dezavantajată în raport cu acuzarea, în contradicție cu conceptul egalității de șanse. Supravegherea vizuală este permisă, nefiind de natură a aduce atingere egalității de arme sau efectivității apărării^[65], art. 89 alin. 2 C. pr. pen. stipulând că „persoana reținută are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându‑i‑se confidențialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor de supraveghere vizuală, de pază și de securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei”. Legislația națională s‑a aliniat exigențelor C.E.D.O care tratează interceptarea convorbirilor telefonice dintre avocat și clientul său drept o violare a art. 6 par. 3 lit. c) din Convenție, stabilind prin reglementarea art. 139 alin. 4 C. pr. pen. caracterul excepțional al uzitării metodei speciale a supravegherii tehnice în ceea ce privește raporturile dintre aceștia, marja de acțiune a organelor de urmărire penală fiind limitată la situația în care există date din care rezultă că avocatul săvârșește ori pregătește săvârșirea unei infracțiuni grave.

O altă problemă intens discutată în doctrină privește posibilitatea reprezentării suspectului sau inculpatului în procesul penal în cazurile de asistență juridică obligatorie. S‑a opinat că asistența juridică nu înseamnă asistența personală^[66], de unde rezultă că acest concept nu implică în mod necesar prezența inculpatului la efectuarea actelor de urmărire penală, exceptând actele strict personale și că dreptul la apărare este garantat chiar și numai în prezența avocatului ales. Lucrurile se complică însă atunci când inculpatul nu și‑a desemnat un avocat ales, ci acesta beneficiază de serviciile unui avocat desemnat de stat, caz în care, în lipsa inculpatului, apărarea este pur formală, realizându‑se în baza actelor și a lucrărilor de la dosar.

5. Concluzii

În cursul procesului penal, acuzatul are dreptul la asistență juridică care trebuie să fie efectivă în practică, iar aptitudinea acesteia de a genera egalitate de șanse devine iluzorie când aceasta este inefectivă. În ceea ce privește efectivitatea apărării, Curtea a arătat că avocatul trebuie să realizeze o reprezentare adecvată, însemnând că acesta trebuie să facă recurs cel puțin la nivelul obișnuit de grijă și competență în funcție de circumstanțele cauzei. Nu este suficientă înlocuirea avocatului atunci când acesta nu își îndeplinește obligațiile privind realizarea apărării, ci autoritățile trebuie să vegheze în continuare la respectarea egalității de arme prin asigurarea timpului necesar în pregătirea apărării pentru noul avocat. Egalitatea de arme nu înseamnă că avocatul trebuie să aibă aceeași competență ca și procurorul, ci presupune ca acesta să beneficieze de aceleași drepturi, în măsura în care poziția diferită pe care o ocupă permite aceasta. Practica judiciară internă relevă că, de cele mai multe ori, apărarea realizată de avocatul din oficiu este mai mult formală, bazându‑se doar pe susținerea cauzei în fața instanței de judecată, fără ca acesta să ia contact anterior cu persoana pe care o reprezintă, iar un prim pas în vederea evitării inefectivității apărării ar fi instituirea de către stat a unui sistem de remunerare proporțional cu realitatea eforturilor și cheltuielilor pe care le implică pregătirea procesului și reprezentarea.

^[56] C.E.D.O, Marcelo Viola c Italiei., hotărârea din data de 5 octombrie 2006, par. 61, https://hudoc.echr.coe.int.

^[57] C.E.D.O, Moiseyev c. Rusiei, par. 207, https://hudoc.echr.coe.int.

^[58] C.E.D.O, Ocalan c. Turcia, hotărârea din data de, par. 133. Curtea a apreciat că supravegherea vizuală a întâlnirii dintre avocat și clientul său ar fi fost suficientă în vederea asigurării securității acuzatului, nefiind necesară prezența organelor de poliție.

^[59] C.E.D.O., hotărârea din 25 martie 1992, par. 59‑63.

^[60] C.E.D.O., S. contra Elveției, hotărârea din 1991, par. 49.

^[61] O asemenea alternativă rezonabilă a fost considerată a fi numirea unui avocat din oficiu pe lângă avocatul ales care să acționeze ca un intermediar între acesta din urmă și acuzat în schimbul de documente și corespondență.

^[62] Idem., par. 206.

^[63] C.E.D.O, Niemetz c. Germaniei, hotărârea din 16 decembrie 1992, par. 37.

^[64] C.E.D.O., hotărârea din data de 20 iunie 1988.

^[65] Națiunile Unite, Basic Principles on the Role of Lawyers, Congresul al VIII‑lea privind prevenirea infracționalității și tratamentul infractorilor, Havana, 27 august‑ 7 septembrie.

^[66] Manzini V., Tratato di diritto procesualle penale italiano, vol. II, Ed. Unione tipografico‑editrice Torinese, 1931, p. 436.