Dovedirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile abandonate şi a calităţii de moştenitor. Hotărâre de validare sau de invalidare a cărei emitere este atributul pârâtei

• H.G. nr. 753/1998: art. 1
• H.G. nr. 753/1998: art. 4
• H.G. nr. 753/1998: art. 5
• Legea nr. 9/1998: art. 4 alin. (1)
• Legea nr. 9/1998: art. 7 alin. (3)
• NCPC: art. 488 alin. (1)
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• NCPC: art. 499

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la data de 19 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B., C., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Timiș, au formulat contestație împotriva deciziei de invalidare nr. 5293/25/09.2018, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care s-a validat hotărârea nr. 1250/05.12.2016, emisă în favoarea contestatoarelor, de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Timiș, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că sunt în termenul legal de a formula contestație împotriva deciziei de invalidare nr. 5293/25/09.2018, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; să se constate că hotărârea nr. 1250/05.12.2016, emisă în favoarea contestatoarelor, de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Timiș, este validă și definitivă și astfel să fie menținută ca temeinică și legală; să se dispună anularea deciziei de invalidare nr. 5293/25/09.2018, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind nelegală și neîntemeiată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 90 din 27 ianuarie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în condițiile art. 499 din C. proc. civ., în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de exigențele impuse prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care:

„Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Normele de drept material apreciate a fi fost interpretate greșit de către instanța de apel sunt cele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele îndreptățite la compensații, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, vor depune în acest sens cereri însoțite de acte doveditoare la comisia județeană sau a municipiului București pentru aplicarea legii”.

Se observă că prin sentința civilă nr. 4583/22.11.2017 a Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 549/08.03.2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a apreciat asupra caracterului neîntemeiat al deciziei de validare parțială nr. 4303/15.05.2017, reținându-se că se impune valorificarea actelor depuse în instanță, ce se regăseau și în dosarul administrativ, pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile abandonate și a calității de moștenitor printr-o hotărâre de validare sau de invalidare a cărei emitere este atributul pârâtei, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998.

Câtă vreme nu s-a dat o dezlegare în privința calității de moștenitor a reclamantelor A., B. și C. față de autorii D. și E., în mod corect instanța de apel a apreciat că aspectele litigioase ce au făcut obiectul acelei judecății nu se impun cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu.

În ceea ce privește decizia de invalidare nr. 5293/25.09.2018, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, reținând modul în care a fost valorificat certificatul de moștenitor nr. x/17.10.1991, instanța de apel a constatat că reclamantele B. și C. sunt străine de succesiunea defuncților D. și E., prin neacceptare, și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 9/1998 și de art. 7 din H.G. nr. 753/1998, respectiv nu au calitatea de foști proprietari sau moștenitori ai acestora, în timp ce reclamanta A. este unicul moștenitor al acelorași defuncți în sensul art. 1 din H.G. nr. 753/1998.

În accepțiunea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998, ca și condiție obligatorie necesar a fi îndeplinită în promovarea cererii de acordare a compensațiilor este calitatea de moștenitor al autorului de pe urma căruia se solicită acordarea de despăgubiri.

Chiar dacă în privința reclamantei B., titularul inițial al cererii de despăgubire, s-a constatat că nu justifică calitatea instituită de legiuitor, respingerea cererii acesteia nu este aptă a produce efecte asupra legitimității dreptului reclamantei A. de a-și valorifica pretențiile deduse judecății.

În contextul celor expuse, vor fi analizate criticile recurentei-pârâte potrivit cărora reclamanta A. nu era îndreptățită la acordarea de compensații de urma autorilor săi, D. și E., întrucât nu a formulat cerere de acordare de despăgubiri în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998, iar declarația notarială autentificată sub nr. x/13.10.2005 la B.N.P. F. nu ține loc de cerere de acordare de despăgubiri și nu poate fi considerată ca o însușire de către A. a cererii de despăgubire formulată numai de reclamanta B., această declarație notarială fiind dată numai pentru a se conforma art. 4 și 5 din H.G. nr. 753/1998.

Înalta Curte observă că cererea de acordare de despăgubiri nr. 158/11.10. 2005 a fost formulată de către B., care a pretins calitatea de moștenitoare a lui D. și E., declarația notarială autentificată sub nr. x/13.10.2005 la B.N.P. F. a fost dată de către alte două persoane care se pretindeau moștenitoare ale acelorași autori, prin aceasta indicându-se bunurile abandonate pentru care se solicitau despăgubiri în bani.

Împrejurarea că menționata declarație notarială ar fi fost dată pentru a se conforma art. 4 și art. 5 din H.G. nr. 753/1998, astfel cum susține recurenta, nu dovedește că nu a avut loc o însușire a cererii pentru acordarea de despăgubiri de vreme ce art. 4 și art. 5 din H.G. nr. 753/1998 instituie obligații pentru cei care se consideră „beneficiarii prevederilor Legii nr. 9/1998”.

Apreciind că au obligațiile stabilite prin art. 4 și art. 5 din H.G. nr. 753/1998, cele două declarante și-au asumat calitatea de beneficiare ale prevederilor Legii nr. 9/1998 deci, implicit, și-au însușit cererea pentru acordarea despăgubirilor nr. 158/11.10.2005, formulată de către B..

Prin urmare, nu era necesară inserarea expresă în cuprinsul declarației notariale a voinței de însușire de către reclamante a cererii pentru acordarea de despăgubiri formulată de o altă persoană care se pretindea, la rândul său, beneficiară a Legii nr. 9/1998.

De vreme ce Legea nr. 9/1998 și H.G. nr. 753/1998 nu impun întrunirea anumitor cerințe de formă în formularea cererii pentru acordarea de despăgubiri, nu se poate considera că doar formularul tipizat completat la data de 11 octombrie 2005 de către reclamanta B. ar fi valabil ca cerere de acordare a despăgubirilor.

În plus, în procedura administrativ-jurisdicțională, recurenta-pârâtă s-a considerat învestită atât în baza cererii inițiale completate de reclamanta B., cât și a declarației notariale autentificată sub nr. x/13.10.2005 la B.N.P. F., atâta timp cât a emis decizii succesive în soluționarea solicitărilor celor trei reclamante.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut nelegalitatea deciziei nr. 5293/25.09.2018, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, procedând corect la anularea acesteia și la obligarea intimatei ca, în exercitarea atribuțiilor legale, să emită o nouă decizie de validare sau invalidare pe fond a hotărârii nr. 1250/05.12.2006, emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Timiș.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

Sursa informației: www.scj.ro.