Discursul domnului Nicolae Popa cu ocazia Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019

17 feb. 2020
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 337

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

 

Monitor Dosare

Premiu de excelență pentru întreaga activitate în domeniul științelor juridice

 

Domnilor colegi, sunt profund impresionat de gestul conducerii Uniunii Juriștilor, colegilor din conducerea Uniunii Juriștilor și din conducerea Academiei de Științe Juridice pentru premiul acesta de excelență, cu ocazia împlinirii unei vârste. A spus prietenul și colegul meu, dl profesor Augustin Fuerea, atâtea lucruri, încât m-au copleșit și mă întrebăm dacă este vorba de mine.

Pentru că, în cele din urmă, nu-i lucru nou să împlinești 80 de ani… Mi-am amintit de ultimul vers al lui Serioja, Serghei Esenin, atunci când și-a pus capăt vieții, și-a tăiat vena și cu sângele a scris: „Nu-i lucru nou să mori, în lumea asta”; dar nici să trăiești nu-i lucru nou. Așa că și împlinirea unei vârste te face să te gândești dacă ai făcut ceea ce trebuia să faci în această viață, în această activitate. Sunt membru în această uniune, cum s-a chemat ea, în diverse etape ale evoluției, din 1962, când am avut șansa să o cunosc – într-o dezbatere organizată de Uniunea Juriștilor – pe tulburătoarea gânditoare în domeniul teoriei și filozofiei Dreptului, Anita Naschitz, cea care scrisese o carte împreună cu o altă colegă de la institut, despre rolul practicii judiciare. Și am participat la dezbaterea tematică în cadrul Uniunii Juriștilor de atunci, după care dânsa… eram tânăr, nici nu eram asistent, eram preparator încă… și mi-a adresat rugămintea să-i fac o recenzie în Justiția nouă – se chema atunci –, unica revistă de drept.

Probabil că i-a plăcut ce-i spusesem despre lucrarea sa și am rămas de atunci cu imaginea importanței acestei uniuni în organizarea activității științifice a breslei noastre. Și am tot mers pe drumul acesta pe care au călcat alții, mult mai remarcabili decât mine – este vorba de profesorul conducător al doctoratului meu Ioan Ceterchi, care a fost într-un timp la conducere; este vorba de prietenul și profesorul nostru, care a condus într-un timp uniunea, Constantin Flitan; și mulți alții… d-na profesoară Iolanda Eminescu, care a fost vicepreședinte ș.a.m.d. Ceea ce se întâmplă și astăzi a punctat atât de bine latura aceasta a prezenței uniunii în viața noastră regretatul Gabriel Iosif Chiuzbaian, care a și lăsat apoi pe mâini bune uniunea și care merge, trebuie să meargă așa cum se poate să meargă în aceste momente marcate și de sincope, nu numai de lucruri frumoase. A fost un malentendu, mi-am notat greșit și de aceea am venit mai târziu, dar bine că am putut să vin, nu neapărat pentru a prinde momentul care mă privește, ci pentru a asculta tulburătoarea mărturisire pe care o făcea dl profesor Mateuț mai devreme, pentru că așa îmi pare a fi.

Eram la conducerea instanței supreme când se dezbăteau tezele Codului penal și Codului de procedură penală și îmi amintesc că am avut și atunci, discutând cu regretatul profesor Bulai – care n-a fost consultat –; cu regretatul profesor Grigore Teodoru de la Iași, căruia i-am dat telefon din biroul meu, după o discuție la Parchetul General – nu vreau să spun cum a fost discuția, pentru că nu e locul și nu se cade acum – și care, de asemenea, mi-a mărturisit că nu a fost consultat. Sunt convins că nici dl profesor Mateuț n-a fost consultat. Dl profesor Neagu, de asemenea, i-am spus: „Dar tu știi despre…?” „Eu nu știu, nu m-a întrebat nimeni.” În sfârșit… și atunci să ne mirăm că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, că atunci când s-au adoptat, prin asumare de răspundere, toate codurile – e vorba și de Codul civil și Codul de procedură civilă, Codul penal și Codul de procedură penală – și atunci, în CSM am și spus: Nu se poate să se întâmple așa ceva. „Lăsați…” – mi-a replicat președintele de atunci, care participa sporadic, se întâmplă acest lucru, e o modă ca președinții care au o prezență constituțională, recunoscută de Constituție, în acest consiliu și prezența domniilor lor este bună, că ar trebui să fie o stavilă în calea patimilor, a pasiunilor care au adus la bordul compromiterii acestui important for care se cheamă CSM. Și mi-a spus, revin: „Lăsați, avem timp s-o…”. Am spus: „N-avem niciun fel de timp. N-avem deloc timp. Aceste coduri sunt Constituții ale domeniilor cele mai importante de activitate juridică în țara aceasta.”

Și noi am făcut ce am făcut… de aceea vă spuneam că m-am bucurat nespus să-l aud pe dl profesor Mateuț vorbind așa cum a știut să vorbească un specialist care nu s-a regăsit decât, probabil, într-o infimă măsură în această lucrare, care trebuia să fie… Că, în fond, iată, eram săptămâna trecută și cu dl președinte, la Academie, discutam despre Sacralitatea dreptului, o carte foarte bună a profesorului Ioan Alexandru, și acolo chiar asta am spus eu, pentru că nu înțelegea – era un academician, dl Surdu, care spunea: „Eu nu mai înțeleg nimic, ce-i aia sacralitate, când mă duc acolo și văd că aia nu faci, tu nu faci, ailaltă nu face, celălalt nu face… Ce mai e sacru?” Păi sacralitatea dreptului, i-am spus atunci, d-le academician, se găsește în proceduri.

Trebuie să se regăsească în proceduri; pentru că acestea sunt cele care trebuie să dicteze. Ideea sacră, aceea despre care vorbea Sofocle când spunea „Nimeni nu știe de unde vin legile; ele sunt veșnice.” – ideea aceea este imaginea sacralității dreptului. Dar aplicarea în practica juridică cotidiană este dominată de o anumită sacralitate, care unde trebuie să fie cuprinsă? În coduri. Că sunt ele civile, că sunt de procedură administrativă, că sunt de procedură penală, trebuie să rămână așa.

Vă mulțumesc încă o dată și vă rog să mă scuzați pentru întârziere…

Discursul domnului Nicolae Popa cu ocazia Galei Premiilor Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019 was last modified: februarie 17th, 2020 by Nicolae Popa
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Este jurist român, care a deținut demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României (1996-2004). În perioada 2004-2009 a deținut funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter