Gală [CUM A FOST] Gala Premiilor Științifice a Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019, ediția a 28-a

2549       0

[CUM A FOST] Gala Premiilor Științifice a Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019, ediția a 28-a 📅 19 decembrie 2019 București [CUM A FOST] Gala Premiilor Științifice a Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019, ediția a 28-a

Data 19 decembrie 2019
Locația Hotel Minerva, sala Himalaya, Strada General Gheorghe Manu nr. 2-4, București, parter

Pe 19 decembrie, în saloanele Hotelului Minerva din București, s-a desfășurat Gala Premiilor Uniunii Juriștilor din România, ediția 2019.

 Evenimentul a fost deschis prin alocuțiunea dlui av. dr. Ioan Chelaru, Președintele UJR. Seara a continuat cu intervenția invitatului special al Galei, prof. univ. dr. Ion Traian Ștefănescu, personalitate de primă mărime, recunoscută și afirmată pe deplin în elita Dreptului românesc.

 

În cadrul sesiunii propriu-zise de premiere, s-au acordat următoarele distincții:

 

– Premiul „Mihail Eliescu”, în domeniul dreptului civil, după un laudatio al dlui prof. univ. dr. Cristian Jora, a fost decernat dlui Cristian Paziuc, pentru lucrarea „Răspunderea contractuală. O analiză juridică și economică” – Editura Universul Juridic;

– Premiul „I.L. Georgescu”, în domeniul dreptului civil – pentru lucrări cu profil de drept comercial, după un laudatio exprimat de dl Sorin Popescu, a fost decernat dnei Smaranda Angheni, pentru lucrarea „Drept comercial. Tratat” – Editura C.H. Beck;

– Premiul Viorel Mihai Ciobanu”, în domeniul dreptului procesual civil și dreptului internațional privat, după un laudatio al dlui av. dr. Ioan Chelaru, a fost decernat dlui Ion Rebeca, pentru lucrarea „Drept internațional privat european” – Editura Hamangiu;

– Premiul „Vintilă Dongoroz”, în domeniul dreptului penal, după un laudatio al dlui av. dr. Constantin Duvac, a fost decernat dlui Gheorghiță Mateuț, pentru lucrarea „Procedură penală. Partea Generală” – Editura Universul Juridic;

– Premiul „Anibal Teodorescu”, în domeniul dreptului public, după un laudatio al dlui Cristian Ionescu, a fost decernat dnei Andreea Stănciulescu (Alexe), pentru lucrări altele decât cele din domeniul dreptului penal – „Puterea constituantă. Teoria si practica puterii constituante” – Editura C.H. Beck;

– Premiul Revistei „Dreptul” pentru publicistică științifică în domeniul dreptului a revenit dnei prof. univ. dr. Maria Fodor.

 

În cadrul evenimentului, dl. conf. univ. dr. Mihai Milca, vicepreședinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a acordat diploma de excelență a UZPR Revistei Dreptul” și Uniunii Juriștilor din România pentru cultivarea tradițiilor perene ale gândirii juridice naționale, pentru promovarea valorilor, principiilor și instituțiilor euro-comunitare și consolidarea statului de drept în România.

 

Uniunea Juriștilor din România a mai decernat și următoarele Premii de Excelență:

 

– Prof. univ. dr. Nicolae Popa (laudatio dl Augustin Fuerea) – pentru întreaga activitate în domeniul științelor juridice;

– Prof. univ. dr. Sorin Popescu (laudatio dl Ovidiu Predescu) – pentru întreaga activitate în domeniul științelor juridice;

Av. Ioan Macovei (laudatio dl Ioan Chelaru);

– Prof. univ. dr. Bogdan Ciucă , redactor-șef al Buletinului Notarilor publici (laudatio dl Constantin Duvac).

 

În fine, s-au decernat și Diplome de Onoare pentru următoarele lucrări:

 

– Dna Ioana Olaru – „Rezerva succesorală în dreptul intern și în dreptul internațional privat” – Editura Solomon;

– Colectivul compus din Gheorghe Gheorghiu, Bucura Ionescu, Alexandru Cristian Ștrenc – „Dreptul brevetului. Tratat” – Editura Universul Juridic;

– Dl. Ioan Alexandru – „Despre sacralitatea justiției” – Editura Academiei Române;

– Tandemul Sorin Popescu, Tudor Prelipceanu – „Personalități ale Consiliului Legislativ” – Editura Lumina Lex;

– Dl. Cristian Ionescu – „Tratat de drept constituțional contemporan. Ediția a 3-a” – Editura C.H. Beck.

 


Joi, 19 decembrie 2019, Uniunea Juriștilor din România are plăcerea să vă invite la Gala Premiilor Științifice pe anul 2019. Manifestarea, aflată la cea de-a 28-a ediție, își propune să facă cunoscute cele mai reprezentative lucrări cu caracter juridic, editate în acest an.

Gala Premiilor Științifice va avea loc joi, 19 decembrie 2019, ora 16.30, la Hotelul Minerva, sala Himalaya, Strada General Gheorghe Manu nr. 2-4, București, parter.

Gala Premiilor Științifice va fi transmisă LIVE de către partenerul media, Editura Universul Juridic, pe canalele binecunoscute: www.universuljuridic.ro, pagina de Facebook a Portalului și YouTube.

Vă rugăm să confirmați prezența dumneavoastră până la data de 16.12.2019 la adresa de e-mail uniunea@upcmail.ro sau la telefon 0732.14.22.02 (Cristina Carata – Secretar General Executiv U.J.R.)

 


* Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+ și Instagram.

Prin participarea dumneavoastră la eveniment, vă exprimați acordul față de filmarea/fotografierea și posibila apariție a imaginii dumneavoastră în materialele filmate/fotografice, destinate diseminării pe canalele arătate.

 

[CUM A FOST] Gala Premiilor Științifice a Uniunii Juriștilor din România pe anul 2019, ediția a 28-a was last modified: decembrie 20th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: