Decizie importantă a Curții Constituționale. Reluarea din camera preliminară a proceselor față de care s-a dispus redeschiderea

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

S-a mai arătat că instanța de contencios constituțional este competentă să realizeze o astfel de analiză devreme ce „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări” (Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în M. Of. nr. 342 din 19 mai 2015). S-a mai statuat că „independent de interpretarea pe care jurisprudența a dat-o normei supuse controlului de constituționalitate, Curtea va analiza prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală prin raportare la dispozițiile constituționale și convenționale invocate și va conferi textului criticat interpretarea care îl face compatibil cu Legea fundamentală și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”.

De asemenea, o decizie prin care Curtea Constituțională a invalidat interpretarea dată de completul pentru dezlegări de drept al instanței supreme privește modul de aplicare în timp al legii mai favorabile. Astfel, dacă prin decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 (publicată în M. Of. nr. 319 din 30 aprilie 2014), completul specializat al Curții de Casație și Justiție a stabilit cu titlu de principiu obligatoriu că, în aplicarea art. 5 C. pen. prescripția răspunderii penale este o instituție de drept penal autonomă față de instituția pedepsei, ulterior, prin Decizia nr. 265/2014, Curtea Constituțională a dat o soluție contrară interpretării anterioare, statuându-se că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea dispozițiilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.

Cele de mai sus sunt doar câteva exemple care confirmă faptul că jurisprudența Curții Constituționale permite soluționarea unor excepții de neconstituționalitate în sens contrar unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție sau în sens contrar unei practici judiciare statornicite.

Potrivit textului legal pe care îl considerăm neconstituțional:

„Art. 469: Judecarea cererii de redeschidere a procesului

(1) Instanța, ascultând concluziile procurorului, ale părților și ale subiecților procesuali principali, examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen și de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 466;

b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal;

c) motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.

(2) Cererea se examinează de urgență, iar în cazul în care persoana condamnată se află în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a cărei rejudecare se cere, instanța poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii și poate dispune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2). Dacă executarea pedepsei cu închisoarea nu a început, instanța poate dispune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2).

(3) Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), dispune prin încheiere admiterea cererii de redeschidere a procesului penal.

(4) Dacă instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 466, dispune crin sentință respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.

(5) Încheierea prin care este admisă cererea de redeschidere a procesului penal poate fi atacată odată cu fondul.

(6) Hotărârea prin care este respinsă cererea de redeschidere a procesului penal este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea pronunțată în lipsa persoanei condamnate.

(7) Admiterea cererii de redeschidere a procesului penal atrage desființarea de drept a hotărârii pronunțate în lipsa persoanei condamnate.

(8) Instanța redeschide procesul penal prin extindere și cu privire la părțile care nu au formulat cerere, putând hotărî și în privința lor, fără să le poată crea acestora o situație mai grea.

(9) Odată cu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, instanța, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune luarea față de inculpat a uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4), lit. b)-e). Dispozițiile titlului V al părții generale se aplică în mod corespunzător”.

2. Obiectul criticilor de neconstituționalitate

Redăm în cele de mai jos dispozițiile legii fundamentale pe care le considerăm încălcate:

Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituția României, „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Constituție, „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.

Norma privind egalitatea în fața legii este încălcată de textul pe care îl considerăm neconstituțional, deoarece conduce la o inechitate în sensul că diferențiază cetățenii în funcție de participarea lor la procesul penal. Or, persoana care recepționează personal actul de sesizare ar trebui să se afle în aceeași situație cu cel care nu l-a recepționat, dar a dobândit ulterior dreptul la a-i fi primite apărările.

Astfel, într-o serie de cauze: Colozza c. Italiei, Sejdovic c. Italiei, Somogyi c. Italiei, Kromback c. Franței, Poitrimol c. Franței, Stoickhcov c. Bulgariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „chiar dacă nu sunt menționate expres în par. 1 al art. 6 din Convenție, obiectul și scopul articolului, privite în ansamblu, dovedesc faptul că o persoană față de care s-a formulat o acuzație în materie penală are dreptul de a participa la propriul proces. Este greu de crezut că aceste drepturi ar putea fi efectiv exercitate dacă persoana în cauză nu este prezentă la judecată”.

Curtea a mai statuat cu titlu de principiu că „deși desfășurarea procesului în lipsa acuzatului nu este în sine incompatibilă cu art. 6, o denegare de justiție se produce în mod inevitabil în cazul în care o persoană judecată în lipsă nu poate solicita ulterior instanței de judecată să o audieze și să reexamineze cauza sa atât în fapt, cât și în drept”.

Situația de inegalitate în drepturi ce o considerăm incidentă este aceea în care, prin ipoteză, față de persoana judecată în lipsă care ulterior obține dreptul la rejudecarea procesului, faza analizei legalității administrării probelor, a legalității sesizării și a legalității efectuării actelor procedurale se consideră definitiv soluționată, cu toate că acea persoană nu a fost prezentă în această fază, nerecepționând personal citațiile, deci nici rechizitoriul, pentru a-și putea exprima poziția și a-și efectua apărările.

Situația persoanei față de care s-a admis redeschiderea unui proces ar trebui să fie aceeași cu a oricărei persoane trimisă în judecată, în sensul parcurgerii fazei procesuale prevăzută de art. 342 și următoare C. pr. pen. Egalitatea în fața legii este încălcată prin nerepunerea persoanei dintâi în situația ce urmează firesc procedural sesizării instanței cu rechizitoriul, cu consecințele ce decurg din aceasta.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut principiul conform căruia egalitatea în drepturi a cetățenilor nu înseamnă uniformitate, violarea principiului egalității și nediscriminării existând doar atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În cazul criticat aceste din urmă condiții sunt întru totul incidente, neexistând elemente care să justifice un tratament diferențiat.

Nici argumente de politică penală nu pot fi în opinia noastră primite, pentru că situațiile diferite create prin norma analizată vizează respectarea unor drepturi fundamentale, cum sunt cele ale apărării și unui proces penal echitabil. Aceasta este și rațiunea căii extraordinare de atac, or, apărare înseamnă, credem, și posibilitatea exercitării criticilor asupra fazei de urmărire penală, desfășurată, prin ipoteză, în lipsa inculpatului, deci prezumată neechitabilă. Filtrul cererii de redeschidere a procesului penal oprește incidența acestei căi de atac în situația când persoana condamnată a fost prezentă în această fază, fiindu-i comunicate acuzațiile penale.

Potrivit art. 20 din actul fundamental, „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

În considerarea acestui principiu, art. 469 alin. (3) C. pr. pen., astfel cum a fost interpretat prin RIL nr. 13/2017, prevede o limitare nejustificată a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 al Convenției de la Roma, textul constituțional antereferit obligând aplicarea prioritară a Tratatului privind drepturile omului. Dreptul la un proces echitabil este încălcat atunci când cel judecat în lipsă este privat de dreptul de a contesta legalitatea instrucției penale ce s-a desfășurat în lipsă împotriva sa.

Argumentul că probele ar putea fi readministrate în faza de judecată în temeiul art. 374 alin. (7)-(8) C. pr. pen., adus și în RIL nr. 13/2017 (partea finală a considerentelor) nu poate să prevaleze, deoarece readministrarea probelor în condițiile de contradictorialitate în cursul fazei de judecată este diferită de analiza specifică legalității administrării acestora, ce poate fi realizată doar de judecătorul de cameră preliminară.

Potrivit art. 21 alin. (3) din Constituție, „Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil”.

Astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut și de norma internă este încălcat în situația în care o persoană nu mai poate critica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procedurale într-un proces penal la care nu a participat ab initio. Argumentele noastre de mai sus sunt aplicabile.

În susținerea caracterului echitabil al reluării procesului penal din faza de cameră preliminară stau în opinia noastră și cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 802/5 decembrie 2017, prin care s-a constatat că „soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara oricăror înscrisuri noi prezentate este neconstituțională”.

Potrivit art 24. alin. (1) din Constituția României, „Dreptul la apărare este garantat”.

Prin omiterea fazei de cameră preliminară este încălcat și dreptul la apărare, deoarece criticarea legalității probelor administrate în faza anchetei se circumscrie exercitării unei apărări concrete și efective, or, acest drept este restrâns în mod nejustificat de norma de la art. 469, astfel cum aceasta a fost interpretată de Decizia RIL nr. 13/2017.

Potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”. Art. 8 C. pr. pen. reia aceste dispoziții.

Interpretarea dispozițiilor criticate mai sus referitoare la lipsa reluării fazei camerei preliminare în situația rejudecării procesului penal după redeschidere încalcă și jurisprudența anterioară a Curții Constituționale statuată prin deciziile referitoare la procedura prevăzută de art. 342 și următoarele C. pr. pen.

Astfel, instanța de contencios constituțional, în Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) și art. 347 C. pr. pen., paragraful 34 arată că : „În continuare, Curtea apreciază că prevederile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt supuse distincțiilor ce se desprind din jurisprudența instanței europene în ceea ce privește aplicarea lor anumitor faze ale procedurilor penale. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, a statuat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată «fără participarea petentului, a procurorului și a intimatului» este neconstituțională, încălcând dreptul la un proces echitabil din perspectiva contradictorialității și oralității. Astfel, plecând de la incidența prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală asupra tuturor litigiilor și având în vedere și dispozițiile art. 20 din Constituție și cele ale art. 53 din Convenție, Curtea a constatat că prevederile art. 6 din Convenție trebuie respectate de legiuitor și atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu țin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce privește procedura desfășurată în camera preliminară”.

De asemenea, în paragraful 59 al Deciziei mai sus referite, se arată că „Pentru toate argumentele expuse în prealabil, din perspectiva verificării legalității administrării probelor, Curtea constată că, pe de-o parte, probele, odată ce au fost excluse, nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, iar pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară este suveran asupra stabilirii legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Astfel, actele pe care acesta le îndeplinește au o influență directă asupra desfășurării și echității procesului propriu-zis. Odată începută judecata, judecătorul fondului nu mai poate aprecia asupra probelor excluse, dar nici asupra legalității administrării probelor ce au rămas câștigate procesului. După rămânerea definitivă a soluției dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia inculpatul să poată ridica cereri ori excepții referitoare la aspecte deja analizate în camera preliminară”.

Concluzionând, având în vedere caracterul obligatoriu al considerentelor deciziilor de neconstituționalitate, ar fi contrar caracterului echitabil al unui proces penal ca, odată admisă o cerere de redeschidere a acestuia, probele (care, dat fiind aspectul judecății în lipsă, statuat deja prin încheierea de admitere) administrate în faza de urmărire penală să nu mai poată fi criticate sub aspectul legalității administrării ori actele de urmărire penală sub aspectul legalității efectuării lor.

A admite că faza camerei preliminare ar fi definitiv tranșată, argumentând că inculpații au dreptul la a critica probele cu ocazia judecății în fond ar lipsi de eficiență faza de filtru a camerei preliminare, încălcând dreptul la un proces echitabil în ansamblul său. Din cele anterior arătate, acest drept privește toate fazele procesului penal, nu doar pe cea a judecății, or, odată debutat procesul penal, persoana se vede oprită a mai contesta aspectele ce țin de obiectul camerei preliminare.