Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
196 views
Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.
Potrivit primului motiv invocat, respectiv, conform dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când „dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.
Semnificaţia conceputului de „eroare materială” a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, păstrându-şi actualitatea şi în urma modificărilor survenite prin noul din C. proc. civ., prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.
În speţa dedusă judecăţii, contestatorii reclamă împrejurarea că Directorul O.I. P.O.C.U. M.E. si O.I. P.O.C.U. M.E. reprezintă doar o structură de control, monitorizare, constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare, care niciodată nu a primit delegare pentru a face plăti, aşa cum din eroare a reţinut instanţa de recurs şi că prin deciziile Directorului B., de la data receptării Deciziei Î.C.C.J. nr. 2855/2020, a întreprins în termenul legal, în mod voluntar, toate măsurile legitime si legale, conform atributelor legale, care reies din Instrucţiunea D.G.P.E.C.U. nr. 58197/2017, Ordinul MFE nr. 4409/2015 şi acordul de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea programului.
Reţine Înalta Curte că în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei.
În realitate, ceea ce urmăresc contestatorii prin exercitarea căii de atac extraordinare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptate în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.
Aceste erori invocate de contestatori nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că excedează prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.
Din perspectiva analizei efectuate în prezenta decizie, se constată că motivele invocate de contestatori nu se circumscriu noţiunii de greşeală materială, astfel cum este reglementată în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Conchizând, Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).
În lipsa unor circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate de ambele instanţe de judecată (fond şi recurs).
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.
Dispoziţiile legale menţionate au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv.
Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, care s-a pronunţat asupra motivelor de casare invocate de parte.
Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent – dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 din C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.
Aspectele invocate de către contestatori, expuse în cadrul subpunctului 2.1. al prezentei hotărâri, respectiv, criticile privind încălcarea autorităţii de lucru judecat cu privire la cadrul procesual, criticile privind constatarea executării obligaţiei stabilite prin decizia nr. 2855/25.06.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, anterior înregistrării dosarului nr. x/2020 şi cele privind efectele adresei nr. x/28.09.2020 prin prisma prevederilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, nu reprezintă decât apărări formulate în calitate de pârâţi şi care nu ar fi fost analizate de către instanţa de recurs, prin hotărârea atacată.
Înalta Curte nu poate accepta această teză pentru că adaugă nepermis la lege, într-o materie în care abordarea judecătorului nu poate fi decât restrictivă, adică limitată la motivele care îngăduie anularea unei hotărâri judecătoreşti trecute în puterea lucrului judecat.
După cum rezultă din hotărârea atacată, considerentele pentru care instanţa de control judiciar, învestită cu un recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a adoptat această soluţie, sunt clar explicate în decizia atacată, care răspunde tuturor exigenţelor de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, atât prin prisma dispoziţiilor 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., dar şi a art. 6 § 1 C.E.D.O.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata A., Înalta Curte reţine, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, şi faţă de factura depusă la dosar, care face dovada acestora, caracterul întemeiat al cererii, urmând a încuviinţa cererea de acordare a acestora.
Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Faţă de cele de mai sus, cum în speţă, motivele formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (1) pct. 2 sau 3 din C. proc. civ., contestatorii urmărind, în realitate, o rejudecare a recursului pentru motive nepermise de lege, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
Sursa informației: www.scj.ro.
