Contestație privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

• Legea nr. 297/2004: art. 10
• Legea nr. 297/2004: art. 14 alin. (3)
• Legea nr. 297/2004: art. 17
• Legea nr. 297/2004: art. 8
• Legea nr. 297/2004: art. 9
• NCPC: art. 496

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.02.2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, revocarea/anularea art. 4 alin. (4) lit. b), c), e), art. 5, art. 6 alin. (1) lit. c), d), e), alin. (2) si 3, art. 7, art. 8, art. 9 alin. (1) lit. d)-h), alin. (2), (3) si 4, art. 10 alin. (1) lit. d), art. 1l alin. (1) si 3, art. 12 alin. (3), art. 14 alin. (3) si 5 din Regulamentul nr. 14/2015 – privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, act normativ in sensul stabilit si prevăzut de Legea 554/2004, pe motive de nelegalitate.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 676 din 6 februarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prima instanță a interpretat și aplicat corect normele de drept material soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

Articolul 14 alin. (3) din legea nr. 297/2004 nu reglementează toate condițiile pe care trebuie să le verifice ASF pentru autorizarea conducătorilor B., așa cum susține recurenta, ci reglementează condiții minimale pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a exercita această funcție fără ca textul legii să fie exhaustiv.

Recurenta reclamantă afirmă că nu există nicio sintagmă din lege care să permită să tragem concluzia că aceste condiții sunt exemplificative și pot fi suplimentate prin Regulamentul ASF însă, în același timp, nu există nicio sintagmă în textul art. 14 alin. (3) care să conducă la concluzia caracterului limitativ al reglementării. Textul articolului este redactat după cum urmează:

„Conducătorii trebuie să asigure efectiv conducerea curentă a activității B.., să exercite exclusiv funcția pentru care au fost numiți și cel puțin unul dintre aceștia să ateste cunoașterea limbii române. Ei trebuie să aibă studii superioare absolvite cu examen de licență în unul dintre domeniile economic, juridic ori în alt domeniu care să se circumscrie activității financiare sau să fi absolvit cursuri post-universitare în unul dintre aceste domenii și să aibă o experiență de minimum 3 ani în domeniul financiar-bancar sau al pieței de capital”. Norma reglementează condiții necesare pentru îndeplinirea funcției de conducător al unui B. dar nu prevede că îndeplinirea acestora atrage, în mod automat, obligația A.S.F. de a autoriza respectiva persoană, așa cum a arătat și instanța de fond.

Dimpotrivă, interpretarea coroborată a tuturor prevederilor legale conduce la concluzia contrară celei susținute de recurenta reclamantă.

Așa cum am arătat mai sus, textul nu reglementează toate condițiile pe care trebuie să le verifice ASF pentru autorizarea conducătorilor B., ci reglementează anumite condiții pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a exercita această funcție. În ceea ce privește autorizarea de către ASF a conducătorilor unui B.. art. 17 prevede următoarele: Condițiile privind autorizarea personalului, organizarea și funcționarea compartimentului de control intern vor fi prevăzute prin reglementările C.N.V.M.

Așadar, chiar legiuitorul conferă autorității publice (în prezent ASF) competența ca, pe calea unor reglementări secundare, să prevadă condițiile de autorizare. Or dacă legiuitorul ar fi dorit ca la autorizare să se verifice doar condițiile impuse de art. 14 alin. (3) din lege nu ar mai fi conferit autorității de reglementare sarcina de a adopta norme prin care să prevadă aceste condiții, ele fiind deja reglementate. Nu se poate susține că legiuitorul ar fi avut în vedere o detaliere a condițiilor deja reglementate întrucât textul art. 17 vorbește de prevederea prin reglementările C.N.V.M. a respectivelor condiții și nu de detalierea lor.

De asemenea, în mod corect prima instanță a interpretat normele referitoare la autorizarea conducătorilor unui B.. prin coroborare cu prevederile art. 8, 9 și 10 din legea 297/2004.

Recurenta reclamantă susține că aceste articole nu sunt incidente în speță întrucât se referă la autorizarea unui B.. nu la autorizarea conducătorilor. Or este evident că cele două aspecte nu sunt independente una de alta, existând o strânsă legătură între condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un B.. și cele pe care trebuie să le îndeplinească personalul acestuia.

Textul art. 8 alin. (1) lit. d) din legea 297/2004 este mai mult decât relevant legiuitorul prevăzând că – B.. va fi autorizată de C.N.V.M. să presteze servicii de investiții financiare, dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: d) calificarea, experiența profesională și integritatea administratorilor, conducătorilor, auditorilor și persoanelor din cadrul compartimentului de control intern corespund prevederilor reglementărilor C.N.V.M. Dacă am primi teza recurentei ar rezulta că A.S.F. are obligația să autorizeze un conducător care îndeplinește condițiile menționate la art. 14 alin. (3) din legea dar ar avea, în același timp, posibilitatea să refuze autorizarea unui B. pe motiv că, în raport de articolul 8 alin. (1) lit. d), conducătorul nu îndeplinește condițiile de calificare, experiență profesională sau integritate din cuprinsul reglementărilor autorității or o astfel de concluzie este, în mod vădit, străină de intenția legiuitorului.

De asemenea, art. 9 prevede că – B.. are obligația să respecte condițiile de autorizare, cerințele prudențiale și de adecvare a capitalului stabilite prin prezenta lege și prin reglementările C.N.V.M., pe toată durata desfășurării activității, și va notifica sau va supune în prealabil autorizării, după caz, orice modificare în modul ei de organizare și funcționare, în conformitate cu prevederile reglementărilor C.N.V.M.

Art. 10 prevede că – alin. (1) lit. g)-C).N.V.M. este în drept să nu acorde autorizația pentru prestarea de servicii de investiții financiare unei societăți comerciale, dacă: g) deși cerințele stipulate la art. 8 alin. (1) sunt îndeplinite, se dovedește că nu se poate asigura o administrare sănătoasă și prudentă a B..

Aceste verificări necesare pentru autorizarea unui B. nu pot fi, în mod logic, separate de analiza condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un conducător al unui B.., acesta fiind, de altfel, motivul pentru care art. 14 alin. (3) din legea 297/2004 a reglementat doar niște condiții minimale de la care nici ASF nu ar putea deroga dar prin art. 17 din aceeași lege s-a dat autorității de reglementare sarcina de a stabili toate condițiile pe care conducătorii acestor entități trebuie să le îndeplinească pentru a fi autorizați.

În ceea ce privește nereglementarea în lege a procedurii interviului sau examenului ca modalitate de verificare a condițiilor necesare pentru autorizarea conducătorului unui B.., Înalta Curte constată că modalitate de verificare decurge din condiția care trebuie verificată, așa cum, implicit, a recunoscut și recurenta reclamantă atunci când a apreciat că verificarea îndepliniri condițiilor impuse de art. 14 alin. (3) din legea 297/2004 nu se poate face prin intermediul unui examen sau concurs ci doar prin consultarea unor înscrisuri.

Or, în condițiile în care Înalta Curte a reținut că ceea ce se verifică cu ocazia autorizării conducătorului unui B.. nu sunt doar condițiile menționate la art. 14 alin. (3) din lege ci toate condițiile stabilite prin Regulamentul atacat este evident că organizarea unui interviu este o modalitate adecvată de verificare, autoritatea publică emitentă acționând în limitele marjei sale de apreciere. Calitățile care sunt verificate în cadrul acestei proceduri nu se referă doar la studiile absolvite și la experiența profesională, pentru a putea fi confirmate prin consultarea unor înscrisuri, ci autoritatea publică trebuie să se asigure că persoana care va conduce entitatea autorizată este în măsură să asigure o administrare sănătoasă și prudentă așa cum prevede art. 10 din legea 297/2004.

Este adevărat că, în acest mod, autoritatea de reglementare ajunge să dispună de o marjă de apreciere foarte largă însă acest lucru nu contravine niciunei dispoziții legale ci este chiar voința legislativului să confere o astfel de marjă de apreciere în considerarea caracterului extrem de tehnic și de dinamic al domeniului valorilor mobiliare, orice reglementare rigidă riscând să conducă la situații care ar putea periclita piața acestor instrumente financiare. Prevenirea arbitrariului nu se poate realiza, în acest caz, prin încorsetarea autorității de reglementare prin intermediul unor norme cu un grad sporit de precizie și concretețe ci doar prin verificarea, în fiecare caz particular reclamat, a modalității în care autoritatea publică și-a exercitat competența în limitele marjei sale de apreciere, prin analizarea temeiniciei motivelor invocate în situația respingerii unei cereri de autorizare.

În raport de aceste considerente se constată că dispozițiile normative criticate își găsesc pe deplin suportul în ansamblul prevederilor Legii nr. 297/2004, criticile recurentei fiind limitate strict la neconcordanța dintre normele atacate și prevederile art. 14 alin. (3) din lege privit în mod izolat.

În consecință, față de prevederile art. 496 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.