Contestaţie în anulare privind modul în care instanţa de recurs a motivat soluţia cu privire la criticile contestatoarei din recurs ca fiind rezultatul unei greşeli materiale

• Legea nr. 340/2009: art. 2 alin. (2)
• Legea nr. 47/1992: art. 29
• NCPC: art. 488
• NCPC: art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3
• NCPC: art. 508

Prin decizia nr. 786 din data de 7 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea formulă de A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 340/2009 și ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs petenta A., iar prin decizia civilă nr. 1068 din 18 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei civile nr. 786 din data de 7 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2015.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 61 din 20 ianuarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1068 din 18 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, invocând, ca temei de drept al contestației, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare ori o reapreciere a probelor administrate în cauză sau o verificare a modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural (cum se pretinde în prezenta contestație).

Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale, așa cum solicită contestatoarea.

În speță, așa cum se poate observa din conținutul contestației în anulare cu privire la acest motiv de contestație, se pune în discuție modul în care instanța de recurs a motivat soluția cu privire la criticile contestatoarei din recurs, ca fiind rezultatul unei greșeli materiale, susținând că instanța de recurs a reținut greșit că petenta ar fi cerut, prin sesizarea Curții Constituționale, interpretarea textului legal criticat prin excepția de neconstituționalitate.

Se constată că, prin hotărârea criticată, cu referire la motivele de recurs ce vizau faptul că instanța și-ar fi depășit atribuțiile ce i-au fost conferite de art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a reținut că petenta nu a invocat o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci urmărește să obțină din partea Curții Constituționale o interpretare a respectivelor dispoziții legale, s-a reținut că „prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurenta-petentă a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin. (2) – sintagma „dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză” – și (5) din Legea nr. 340/2009, dacă se interpretează în sensul că refuzul de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene este exclus atacării cu recurs, precum și a art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dacă se interpretează că acesta conferă caracter definitiv și refuzului de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene”.

În acest context, instanța de recurs a apreciat că „…raportat la condițiile impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, invocarea excepției de neconstituționalitate presupune susținerea neconformității unor dispoziții legale cu normele constituționale și nu o solicitare de interpretare a acestora din partea instanței de contencios constituțional”.

Susținând că instanța de recurs a dezlegat greșit aceste aspecte, contestatoarea invocă practic o greșeală de judecată; o asemenea greșeală nu se încadrează însă în ipotezele pentru care legea permite remedierea lor pe calea contestației în anulare și care au în vedere exclusiv erorile ce țin de judecata formală și nu de fond a recursului.

Aprecierile făcute de instanța de recurs asupra interpretării unor dispoziții legale și a probelor administrate în cauză nu intră în categoria „greșelilor materiale”, astfel definite de textul legal incident în materia contestației în anulare speciale.

Prin urmare, criticile contestatoarei formulate în susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanța de recurs a reținut greșit că partea ar fi cerut interpretarea textului legal criticat prin excepția de neconstituționalitate, nu se circumscriu unor erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care vizează aspecte formale ale judecății și care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, ci reprezintă, de fapt, nemulțumirea acesteia cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs, fiind inadmisibil ca astfel de aspecte să fie repuse în discuție în prezenta cale extraordinară de atac.

Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate de art. 488 C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin.

În raport de aceste temei juridic, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat motivele de reformare, prin prisma faptului că a reținut greșit că petenta ar fi urmărit să obțină din partea Curții Constituționale o interpretare a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2009.

Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanța a răspuns motivelor de recurs cu care a fost învestită, astfel cum s-a reprodus mai sus din considerentele instanței de recurs, ajungând la concluzia că „…nu se poate constata că instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a nesocotit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în contextul în care aceasta a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de alin. (1) al acestui articol din perspectiva susținerii neconstituționalității unor dispoziții legale, concluzionând că această cerință nu este îndeplinită având în vedere că partea urmărește interpretarea acestora de către Curtea Constituțională”.

Raportat la cele anterior prezentate, argumentele contestatoarei reflectă nemulțumirea acesteia față de modul în care instanța de recurs a motivat soluția cu privire la aceste critici din recurs.

Astfel, contestatoarea critică aceste rețineri ale instanței de recurs nu prin raportare la faptul că motivele sale de recurs nu au fost analizate, ci prin faptul că aceste argumente ale instanței de recurs sunt greșite și nu au condus la admiterea recursului.

Înalta Curte apreciază că simpla nemulțumire a părții reclamante care a pierdut recursul, atât cu privire la soluția pronunțată, cât și cu privire la modalitatea de argumentare a acestei soluții de către instanța de recurs, nu poate determina o rejudecare a pricinii.

În contextul celor anterior expuse, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un „recurs la recurs”.

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui „recurs deghizat”, ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

Sursa informației: www.scj.ro.