Constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane și de minori în formă continuată și proxenetism. Respingerea contestației ca fiind nefondată

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Referitor la critica inculpatului A., în sensul că măsura asigurătorie nu este proporţională cu scopul reparatoriu urmărit, instanţa constată că aceasta este nefondată.

Astfel, în cauză, este îndeplinită condiţia proporţionalităţii, dată fiind natura infracţiunilor ce fac obiectul cauzei (constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., trafic de minori în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) din C. pen. (în forma anterioară datei de 2.11.2020) raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din C. pen.) şi necesitatea de a asigura o eventuală confiscare specială, dacă soluţia ce se va pronunţa în cauză va fi în sensul prevăzut de normele legale ce impun această măsură.

O altă critică a contestatorului a fost în sensul că nu s-a dovedit caracterul ilicit al sumei de 8.925 euro, ridicată cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.

Înalta Curte subliniează că, la acest moment procesual, nu se analizează temeinicia soluţiei privind confiscarea specială, ci se verifică subzistenţa temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii.

De altfel, cu privire la caracterul ilicit al sumei de 8.925 euro, este necesar a fi evidenţiat şi faptul că prin încheierea nr. 116 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Dolj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2017 (definitivă la momentul pronunţării), la care a făcut referire şi apărătorul ales al contestatorului la momentul dezbaterilor, a fost admisă contestaţia formulată în baza art. 250 din C. proc. pen., de contestatorul inculpat A., a fost desfiinţată în parte ordonanţa de instituire a sechestrului asigurător nr. 424D/P/2016 din 06.04.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, cu privire la instituirea sechestrului asigurător penal dispus asupra sumei de 7.500 RON şi s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra acestei sume, fiind restituită persoanei interesate Q.. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale ordonanţei cu nr. x din 06.04.2017 emisă de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova.

În considerentele acestei încheieri, cu privire la suma de 8925 euro, s-a reţinut că „… există în cauză indicii, probe, care creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a desfăşurat activităţi ce intră în sfera ilicitului penal, că pe perioada presupusei activităţi infracţionale a obţinut diverse sume de bani, aspecte care conturează temeinicia măsurii procesuale dispuse cu privire la acestea. De altfel, deşi până în acest moment nu s-a făcut o evaluare de către procurorul de caz a sumelor de bani obţinute în mod ilicit de către inculpatul-contestator, se constată că, în raport cu presupusa perioadă de activitate infracţională, proporţionalitatea măsurii nu ridică critici sub acest aspect”.

În plus, prima instanţă a constatat că suma de 8.925 euro a fost dobândită ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism de către inculpat.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului, în sensul că suma de 8.925 euro aparţinea soţiei sale, Înalta Curte are în vedere că inculpatul nu a solicitat, în prezenta procedură (verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii), administrarea vreunor probe care să facă dovada apărării sale, în sensul că suma menţionată ar fi un bun propriu al soţiei.

Contestatorul a mai arătat că nicio persoană vătămată nu a susţinut că i-ar fi provocat un prejudiciu prin săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism şi numita C. (căreia i s-a acordat suma de 10.000 euro) a declarat în faţa instanţei de fond că nu are nicio pretenţie.

Înalta Curte constată că această apărare vizează modul de soluţionare a acţiunii civile de către prima instanţă, astfel încât aceasta excedează prezentului cadru procesual, respectiv soluţionarea unei contestaţii formulată împotriva unei încheieri prin care s-a menţinut măsura sechestrului asigurător.

Relativ la cele ce precedă, instanţa constată că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 06 aprilie 2017 în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova asupra sumei de 8.925 euro, ridicată de la inculpatul A., aceasta fiind necesară şi proporţională cu scopul urmărit şi se impune menţinerea ei.

Drept urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 5 din 19 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II