Condițiile răspunderii civile delictuale. Comiterea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei

18 dec. 2023
Vizualizari: 367
  • NCPC: art. 322 pct. 5
  • NCPC: art. 326 alin. (3)

Prin decizia nr. 177/A din 5 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Alba, părții civile A.N.A.F. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov – D.G.F.P. Alba și inculpaților A., B., C. și D., a desființat în parte sentința penală nr. 69 din 8 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) din C. pen. de la 1969 aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1284 din 9 iunie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (…).

Prin statuarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluționării litigiului, nu au putut fi verificate de instanța de judecată, iar acest aspect a condus la săvârșirea unei erori de fapt involuntare care se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțate.

Circumscris art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea unei hotărâri, un script care a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a prezentat instanței de judecată, întrucât a fost reținut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voința părților, care confirmă o situație deosebită de cea reținută ca fiind determinantă la pronunțarea soluției.

În analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din același act normativ, la examinarea admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție aspectele legate de fondul pricinii.

Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță din cauza unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

În cauză, prin cererea dedusă judecății, revizuentul a susținut că, prin hotărârea supusă revizuirii, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de Statul Român, reprezentat prin Administrația Națională a Finanțelor Publice – Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov – Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba împotriva sentinței penale nr. 69 din 8 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, deși instanța nu a fost învestită cu soluționarea laturii civile, pronunțându-se asupra unui prejudiciu inexistent, acesta fiind achitat la data soluționării pricinii.

Prevalându-se de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a invocat adresa nr. x din 1 noiembrie 2021 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Agenția Județeană a Finanțelor Publice Alba, despre care a susținut că reprezintă un înscris nou, doveditor în înțelesul textului de lege menționat, din care reiese că suma de 3.445.656,08 RON, stabilită prin procesul-verbal nr. x din 29 iulie 2011 emis de DGAMC a fost cuprinsă în decizia de impunere nr. x din 13 aprilie 2012 întocmită în sarcina intimatei S.C. J. S.R.L., persoană responsabilă civilmente în dosarul nr. x/2011.

Revizuentul a afirmat că prejudiciul a fost achitat integral de intimata S.C. J. S.R.L. în perioada 2012 – aprilie 2015, iar, potrivit aspectelor inserate în adresa menționată, nu a avut acces la documentația fiscală care a făcut obiectul acestei plăți, întrucât, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, acestea puteau fi comunicate doar unei autorități publice sau persoanei fizice solicitante în baza acordului contribuabilului.

Examinând aceste susțineri ale revizuentului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin pronunțarea deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 a cărei revizuire se solicită, instanța supremă, dispunând condamnarea penală a revizuentului, a stabilit cuantumul prejudiciului, a faptei ilicite a acestuia, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției sale pentru comiterea faptei ilicite, obligându-l la plata în solidar cu intimata S.C. J. S.R.L. a despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român, pentru prejudiciul cauzat acestuia prin săvârșirea activității infracționale.

Prin acțiunea dedusă judecății în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Alba, secția I civilă, intimata S.C. J. S.R.L. a solicitat să se constate că a achitat părții civile despăgubiri în cuantum de 3.353.594 RON, astfel cum acestea au fost cuprinse în decizia penală nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, precum și suma de 4.163.970 RON, din care 3.673.024 RON majorări de întârziere și 444.946 RON penalități, cerând obligarea revizuentului A. și a pârâților B., E., F., C. la înapoierea sumei avansate în locul lor și la plata daunelor produse prin comiterea infracțiunilor săvârșite.

Prin sentința nr. 741 din 23 iunie 2020, Tribunalul Alba, secția I civilă a respins acțiunea, ca prematur introdusă, iar prin decizia nr. 479 din 29 martie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a anulat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Potrivit încheierilor din 4 februarie 2021 și din 18 martie 2021, cu ocazia soluționării în faza procesuală a apelului a cauzei care a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, reprezentanta intimatei S.C. J. S.R.L. a depus la dosar adresa nr. x din 15 ianuarie 2021 emisă de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Alba, potrivit căreia în dosarul penal nr. x/2011, constituirea sa ca parte civilă a avut la bază același rechizitoriu, iar sumele care fac obiectul dosarului nr. x/2018 sunt identice, au același izvor și același tip de obligație.

Conform mențiunilor din cuprinsul adresei nr. ABG-DEX 41 din 15 ianuarie 2021 emise de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Alba, prin răspunsul emis de ANAF – DGRFP Timișoara, prin adresa din 12 decembrie 2018 s-a atestat că suma de 3.445.656,08 RON a fost achitată integral de intimata S.C. J. S.R.L. în perioada 2012 – aprilie 2015, fiind inclusă în totalul obligațiilor sale fiscale și că, urmare soluționării dosarului penal nr. x/2011 prin decizia a cărei revizuire se solicită, inculpații care nu au recunoscut săvârșirea faptei (printre care și revizuentul) au fost obligați la plata despăgubirilor achitate de intimată în locul lor.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Or, este evident că, fiind parte în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, revizuentul a luat cunoștință de înscrisurile prin care s-a făcut dovada plății prejudiciului de către intimata S.C. J. S.R.L. și, mai mult, potrivit consemnărilor din încheierea din 18 martie 2021, când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor declarate de părți, revizuentul a fost prezent la judecată, fiind asistat de apărătorul ales.

Pentru aceste motive nu se poate reține că înscrisul de care se prevalează revizuientul în cadrul prezentei cereri are un conținut nou, informațiile cuprinse în acesta, chiar și sub un alt număr de adresă, fiind cunoscute de părți la data pronunțării de către Înalta Curte, a deciziei a cărei revizuire se cere.

Astfel, nu se poate aprecia că înscrisul pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire este un înscris nou, în înțelesul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., acesta fiind la dispoziția revizuentului cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2018, care a avut ca obiect acțiunea în regres a intimatei S.C. J. S.R.L. în scopul recuperării sumei achitate cu titlu de despăgubiri civile în baza deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011.

Față de această împrejurare, adresa nr. ABG-DEX 7069 din 1 noiembrie 2021, prin care se atestă achitarea prejudiciului de către intimată, nu se circumscrie condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme situația de fapt confirmată prin conținutul său a fost reținută și în adresele nr. x din 12 decembrie 2018 și nr. 41 din 15 ianuarie 2021 emise de Administrațiile Județene a Finanțelor Publice Hunedoara și Alba, depuse în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Ca atare, nu se poate constata existența unei împrejurări mai presus de voința revizuentului și nici faptul că înscrisul a fost reținut de partea potrivnică, întrucât la dosarul cauzei se regăsesc suficiente dovezi care relevă faptul că petentul a cunoscut efectuarea plății integrale a prejudiciului constatat prin decizia a cărei revizuire se solicită, de către intimata S.C. J. S.R.L..

În aceste condiții, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., sub aspectul laturii civile a deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011.

Sursa informației: www.scj.ro.

Condițiile răspunderii civile delictuale. Comiterea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției was last modified: decembrie 17th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.