Cerere privind stabilirea şi recalcularea salariului de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente și repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze reclamantul

• NCPC: art. 127 alin. (1) şi (3)
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (4) C. muncii: art. 269 alin. (2)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2019, reclamanții, A., B., C., D., E., F., G., H., având funcția de grefieri-arhivari și personal conex în cadrul Judecătoriei Târgoviște, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Târgoviște, în contradictoriu cu pârâții, Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

– stabilirea și recalcularea salariului de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,154 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4% – începând cu 1 aprilie 2008 și 4,5% -începând cu 1 octombrie 2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/20087 începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1 decembrie 2015;

– repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, începând cu trei ani înaintea introducerii acțiunii, respectiv obligarea pârâților, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița, la plata, pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective,

– acordarea drepturilor solicitate și pentru viitor precum și

– obligarea pârâtului, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune către pârâții, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița în calitate de ordonatori secundar și terțiar de credite.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 696 din 17 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între secțiile care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea – conflicte de muncă și asigurări sociale.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte constată că cererea formulată de reclamanții G. și H., în calitate de agenți procedurali în cadrul Judecătoriei Târgoviște, generează un conflict individual de muncă în sensul art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011, respectiv un conflict de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.

Conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii „(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) [conflicte de muncă] se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți”.

În baza acestor prevederilor legale, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu s-ar stabili în favoarea Tribunalului Dâmbovița, dat fiind că reclamanții au locul de muncă în raza teritorială a acestei instanțe.

În acest sens, se reține că în considerarea normei speciale de competență prevăzute de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., reclamanții au depus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Vâlcea, cererea fiind formulată în comun cu alți reclamanți care au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Târgoviște.

Art. 127 din C. proc. civ., are următorul cuprins:

(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Așadar, prevederile art. 127 alin. (2^1) din C. proc. civ. au fost introduse în urma pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, prin care s-a declarat neconstituțional art. 127 din C. proc. civ.. Prin urmare, art. 127 alin. (2^1) din C. proc. civ. trebuie interpretat prin prisma considerentelor acestei decizii, în sensul că în ipoteza în care pârât într-o cauză este chiar instanța de judecată care ar fi competentă să soluționeze cauza respectivă în fond sau într-o cale de atac, reclamantul, indiferent de calitatea lui, poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Această interpretare rezultă din paragraful 47 din considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, care au următorul cuprins:

„În continuare, Curtea reține că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului „poate”, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia”.

Prin urmare, în condițiile în care reclamanții au chemat în judecată ca pârât pe Tribunalul Dâmbovița, aceștia aveau dreptul de a introduce acțiunea la Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 127 alin. (2^1) din C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea – conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.