Cerere privind obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi drepturile salariale cuvenite calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială, actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflaţie și plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei şi până la data plăţii efective

• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• Legea nr. 303/2004: art. 17
• NCPC: art. 135 alin. (1) şi (4)

Prin cererea înregistrată la data de 20.11.2019, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantele A., B., C. au chemat în judecată pe pârâtul Institutul Național al Magistraturii, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale cuvenite în perioada 09.04.2015-30.11.2015, calculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 440,154 RON; plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile calculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,169 RON pentru perioada 01.12.2015-15.07.2016.

De asemenea, s-a solicitat ca diferențele de drepturi salariale să fie actualizate cu indicele de inflație, precum si plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței și până la data plății efective.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 271 din 9 februarie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin acțiunea dedusă judecății reclamantele A., B., C. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național al Magistraturii au solicitat plata unor diferențe de drepturi salariale rezultate din recalcularea burselor în raport de o anumită valoare de referință sectorială pentru perioadele 09.04.2015-30.11.2015, 01.12.2015-15.07.2016 în care reclamantele au fost auditori de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 17 din Legea nr. 303/2004,„(1) Auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. (2) Bursa auditorilor de justiție prevăzută la alin. (1) are natura și regimul juridic al unui drept salarial și se stabilește pe baza indemnizației brute prevăzute de lege pentru judecătorii și procurorii stagiari, la care se vor calcula reținerile pentru obținerea indemnizației nete, urmând a se vira obligația angajatorului și a asiguraților la asigurările sociale de stat, precum și obligația angajatorului și a asiguraților privind contribuția la asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiție beneficiază de indemnizație și în perioada vacanțelor. (3) Indemnizațiile auditorilor de justiție se plătesc din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Prin urmare, cum bursa auditorilor de justiție are natura și regimul juridic al unui drept salarial, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu asimilat unui conflict de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, dispoziții din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze.

Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Rezultă că textele de lege, prin termenii imperativi pe care îi utilizează, au instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competență exclusivă, respectiv instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, locul de muncă, ori, după caz, sediul.

Astfel, reclamantul persoană fizică are un drept de opțiune între instanța competentă material de la domiciliul său sau de la reședința sa și cea competentă material de la locul de muncă sau asimilat acestuia.

Din interpretarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 rezultă că prin tribunalul de la locul de muncă al reclamantului, sau asimilat acestui loc de muncă, se înțelege tribunalul pe raza căruia se află angajatorul pârât chemat în judecată, respectiv angajatorul de la care se solicită diferențele de drepturi bănești.

Obiectul acțiunii deduse judecății nu vizează drepturi izvorâte din raporturi de muncă avute cu Tribunalul Mehedinți, în prezent reclamantele fiind judecători în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin, respectiv Judecătoriei Orșova, pentru a atrage competența instanței de la actualul loc de muncă, ci drepturi bănești izvorâte din raporturi asimilate unor raporturi de muncă avute cu Institutul Național al Magistraturii, pe o perioadă în care acestea au fost auditor de justiție.

Prin urmare, având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu asimilat unui litigiu de muncă, iar reclamantele au înțeles să învestească instanța de la locul asimilat locului de muncă Institutul Național al Magistraturii (unde de altfel s-au desfășurat raporturile asimilate unor raporturi de muncă cu pârâtul), cu sediul în București, considerând că este instanța competentă teritorial, față de dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze pricina.

Așa fiind, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Sursa informației: www.scj.ro.