Cerere privind constatarea că daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare nu sunt supuse regimului fiscal și obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit şi contribuţii sociale obligatorii

17 mart. 2023
Vizualizari: 519
  • C. muncii: art. 269
  • Legea nr. 62/2011: art. 210
  • NCPC: art. 127
  • NCPC: art. 133 alin. (2)
  • NCPC: art. 135
  • NCPC: art. 59

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la data de 30 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu și Tribunalul Maramureș, solicitând instanței să se constate că daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare stabilite prin sentința nr. 173/2016 a Tribunalului Vâlcea, definitivă prin decizia nr. 1467/2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosar nr. x/2015- pentru A., și prin sentința nr. 1305/25.09.2014, pronunțată de Tribunalul Mureș- pentru B., nu sunt supuse regimului fiscal prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. j)1 și art. 2963 Codul fiscal din 2003, respectiv, art. 76 alin. (2) lit. p) și art. 137 alin. (1) lit. a) din Noul Codul fiscal; de asemenea, au solicitat să fie obligați pârâții la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții sociale obligatorii aferente tranșelor achitate în baza sentințelor civile anterior pronunțate, iar pe viitor să procedeze la plata tranșelor fără reținerea impozitului și a contribuțiilor sociale obligatorii.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 80 din 20 ianuarie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 269 Codul muncii „(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți”.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de doi reclamanți.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Cum drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanții în cauză, în calitate de salariați, se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, în situația dată dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile.

În atare situație, devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, se apreciază că Tribunalul București a fost în mod corect și legal sesizat prin declinare de către Tribunalul Prahova, în virtutea dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Astfel, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului.

Așa fiind, se constată că demersul judiciar inițiat de reclamanți se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența teritorială revenind, așadar, în primă instanță Tribunalului București, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, tribunal în a cărui circumscripție reclamanții își au domiciliul.

Normele Codul muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al acestuia.

În acest sens, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 945 din 07 iulie 2011 a stabilit că „reglementarea diferită a Codului muncii față de cea a C. proc. civ., referitoare la competența teritorială a instanțelor de judecată, este justificată de specificul și necesitățile ce decurg din raporturile de muncă; în acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmărește facilitarea accesului la justiție și a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Așa fiind, având în vedere că reclamanții locuiesc efectiv în Municipiul București, în raport cu dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, Înalta Curte apreciază că instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, este Tribunalul București.

Înalta Curte reține că, în mod corect, așa cum a reținut și instanța Tribunalului Prahova, în cauză nu-și găsesc incidența prevederile art. 127 din C. proc. civ.

Textul de lege reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă aceasta este instanța inferioară celei la care acesta își desfășoară activitatea.

Aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu și se aplică cu prioritate în domeniul competenței teritoriale atunci când reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute în textul de lege enunțat – ceea ce, în speță, așa cum s-a arătat, reclamanții nu îndeplinesc, aceștia desfășurându-și activitatea ca judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea art. 269 alin. (2) Codul muncii, Înalta Curte apreciază că instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta acțiune, este Tribunalul București.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerere privind constatarea că daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare nu sunt supuse regimului fiscal și obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții sociale obligatorii was last modified: martie 16th, 2023 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.