Tag "coparticipare procesuala activa"

  • Cerere în vederea obligării pârâtei la emiterea unor ordine și plata salariului de bază, la nivel maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale, aflat în plată în administraţia publică centrală

  • Cerere în vederea obligării pârâtei la recalcularea salariului, recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate şi pentru condiţii vătămătoare și recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

  • Cerere privind obligarea pârâtului la plata majorărilor salariale și plata diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanţi şi cele rezultate în urma recalculării. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

  • Solicitare privind constatarea perioadei serviciului de permanență ca fiind timp de lucru și dispunerea obligării pârâţilor la calcularea, alocarea şi plata sumelor pentru orele aferente timpului de lucru de 8 ore, în timpul zilelor lucrătoare, precum şi pe durata zilelor de sâmbătă, duminică şi sărbatorilor legale, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare

  • Solicitare privind dispunerea recunoaşterii dreptului reclamanţilor de a beneficia de plata sporului pentru condiţii grele de muncă şi a sporului pentru încordare psihică foarte ridicată și obligarea pârâtului la plata unei sume compensatorii

  • Cerere privind constatarea că daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare nu sunt supuse regimului fiscal și obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit şi contribuţii sociale obligatorii

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice