Actualitate Legislativă
Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 39/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (promulgată)
Şedinţa CCR – 24 aprilie 2018
Actele normative cu incidență în materie fiscală publicate în Monitorul Oficial în perioada 16.04.2018 – 20.04.2018
O.U.G. nr. 30/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene şi pentru completarea unor acte normative
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal şi alte proiecte de acte normative (şedinţa Camerei Deputaţilor)
Neconstituționalitate (M. Of. nr. 348/20.04.2018): unele dispoziții din Legea nr. 51/1991 referitoare la faptele ce constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României
Adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului
Ministerul Finanţelor Publice. Normele de aplicare a Codului Fiscal – proiect în dezbatere publică
Ratificarea Acordului de parteneriat strategic dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Canada, pe de altă parte, și alte acte normative (promulgate)
Neconstituționalitate (comunicat CCR): unele dispoziţii din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor
Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 – modificări (Legea nr. 90/2018)
Neconstituționalitate (comunicat CCR): Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 76/2017 privind înființarea Societății Editura Didactică și Pedagogică – S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Editura Didactică şi Pedagogică”
H.G. nr. 191/2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018-2020
Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 și alte acte normative (adoptate de Guvern)
Şedinţa CCR – 19 aprilie 2018
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi alte proiecte de acte normative (adoptate de Camera Deputaţilor)
Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri și alte acte normative (promulgate)
Astăzi, în şedinţa de Guvern: instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene şi pentru completarea unor acte normative şi alte proiecte
Ministerul Finanțelor Publice. Pachetul de simplificare a legilor privind achizițiile publice, precum și două proiecte de acte normative de înființare a Unității de Achiziții Centralizate – proiecte de acte normative în dezbatere publică
Formularul tipizat „Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor”, cod A.N.A.F. 14.13.22.99/7, destinat utilizării în activitatea de control a structurilor vamale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor subordonate – aprobare (OPANAF nr. 1018/2018)
Decizii ÎCCJ (Complet DCD/C): Sesizări respinse
- Emilian Duca și Alina Duca |
Modificarea unor prevederi din legislaţia mediului – utilizarea ambalajelor de plastic
Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 28/2018 (comunicat): Art. 147^3 („Rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153”) vechiul Cod fiscal [coresp. art. 303 noul Cod fiscal]
Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 25/2018: termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 se aplică persoanelor care au optat pentru returnarea dosarelor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării