Acţiune introductivă având ca obiect obligarea pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamantul din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei

• C. muncii: art. 269 alin. (1)
• NCPC: art. 124 alin. (2)
• NCPC: art. 127
• NCPC: art. 135 alin. (1) şi (4)
• NCPC: art. 517 alin. (4)

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții, A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, să se dispună obligarea pârâților la:

1. recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției (consilierii de probațiune din Direcția Națională de Probațiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente reclamanților, raportat la o valoare de referința sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 14.02.2017 până la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS și după 31.12.2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016).

2. repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuala de încadrare începând cu 14.02.2017 și până la zi, și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze

3. obligarea pârâților la alocarea, respectiv plata fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare prin obligarea pârâților la plata, pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 14.02.2017 și pentru viitor.

4. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților, până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1278 din 20 mai 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I Civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Acțiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâților la recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției (consilierii de probatiune din Direcția Națională de Probatiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlaltor drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 14.02.2017 până la zi, și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), la calcularea și plata de despăgubiri reprezentând diferențe de drepturi salariale rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, raportată la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 14.02.2017 până la zi și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, obligarea intimaților la actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, începând cu 14.02.2017 și până la data plății efective.

În speță, reclamanții își desfășoară activitatea în calitate de personal auxiliar de specialitate juridică în cadrul pârâtului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fiind încadrați în familia ocupațională Justiție, în baza prevederilor cadru de salarizare aplicabile.

Conform art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Rep.-Codul Muncii „Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii”.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 Rep.-Legea dialogului social „Conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal”.

Art. 210 din același act normativ stabilește că „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Potrivit art. 127 C. proc. civ. „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Se mai rețin dispozițiile deciziei pronunțată în recurs în interesul legii nr. 7/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin care s-au stabilit prin interpretarea restrictivă a textelor menționate, persoanele care intră sub incidența normei și instanța vizată.

În acest sens, trebuie amintită și Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 638/23.07.2018, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că: „legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidența aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților, eventualul disconfort al părții judecător creat prin ieșirea acestor cauze din circumscripția curții de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparțialității justiției și a intereselor legitime ale celeilalte părți. Astfel, indiferent dacă competența de soluționare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curții de apel, acestea vor fi soluționate de instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanțe de același grad din circumscripția aceleiași curți de apel, putând da naștere în aplicarea normelor legale unor situații neprevăzute la edictarea acestora”.

De asemenea, a arătat Curtea Constituțională: „Dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. se încadrează în regulile instituite de legiuitor în vederea asigurării independenței obiective a instanței, fiind capabile să înlăture orice suspiciune de soluționare cu părtinire a cauzei din pricina calității părților, stabilind de la debutul procesului civil reperele după care acesta se va desfășura”.

Din acest punct de vedere, Curtea Constituțională a constatat că, de principiu, „competența facultativă este o expresie a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 124, însă, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanța la care își desfășoară efectiv activitatea reclamantul judecător, nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situațiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăți. De aceea, dispoziția legală criticată nu își atinge scopul pentru care a fost edictată, justițiabilii fiind nevoiți să recurgă, în diferite momente ale parcursului cauzei lor, la mijloace procedurale alternative în vederea asigurării egalității armelor în soluționarea cauzei lor în mod echitabil”.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma „instanței la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul lor.

În ceea ce îi privește pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. se constată că au calitate de personal de specialitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, calitatea acestora fiind în acord cu interpretarea textului de lege prin recursul în interesul legii.

Față de prevederile legale menționate, în raport de domiciliul și locul de muncă al reclamanților, competența teritorială ar aparține Tribunalului Brașov, dar având în vedere că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în cauză devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Competența teritorială fiind imperativă în acest caz, aceste dispoziții obligă reclamanții să sesizeze o instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine publică, în sensul că un grefier care are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, este obligat să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, iar în caz contrar instanța va putea invoca și din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Argumentele Tribunalului Dâmbovița privind neaplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii sunt contrare dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că dezlegarea (adică soluția) dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțele de judecată civile.

Deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la recursurile în interesul legii, au calitatea de izvoare de drept, iar această instituție reprezintă un mijloc de asigurare a unității jurisprudenței.

Motivarea instanței privind intervenirea modificărilor legislative aduse art. 127 C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 este greșită, întrucât această împrejurare nu are ca efect caducitatea recursului în interesul legii, decât în situația adoptării altei soluții decât cea cuprinsă într-o hotărâre privind propria jurisprudență.

Competența de soluționare a acțiunii aparține Tribunalului Dâmbovița, aceasta fiind instanța de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Brașov, în arondarea căreia se află Tribunalul Brașov, determinată de competența teritorială exclusivă în soluționarea acțiunii.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I Civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.