Acţiune în constatare având ca obiect dobândirea dreptului de superficie prin uzucapiunea de 10 ani. Recurs respins ca fiind nefondat

• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 488 alin. (1)
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• VCC: art. 1858
• VCC: art. 1860

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 26 mai 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Parohia „Sfânta Ecaterina”, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate, în principal, dobândirea dreptului de superficie prin uzucapiunea de 10 ani sau, în subsidiar, prin uzucapiunea de 30 de ani, prin joncțiunea posesiilor, asupra terenului în suprafață de 80 mp, situat în București, strada x, nr. 5, pe care se află edificată construcția acesteia și să se dispună efectuarea mențiunilor cuvenite în Cartea Funciară.

Pârâta Parohia „Sfânta Ecaterina” a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale, netimbrării, inadmisibilității și informității, iar, pe fondul cauzei, a cerut respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

Reclamanta a formulat cerere modificatoare a acțiunii în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârâtă, și a Arhiepiscopiei Bucureștilor, pretențiile deduse judecății și considerentele rămânând identice.

Tribunalul a încuviințat cererea, de lărgire a cadrului procesual pasiv și de modificare a acțiunii, și a dispus introducerea în cauză a Arhiepiscopiei Bucureștilor, ca pârâtă.

În cadrul întâmpinării depuse Arhiepiscopia Bucureștilor a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

Prin încheierea din 13 martie 2018 a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Arhiepiscopia Bucureștilor, au fost respinse excepțiile netimbrării și informității acțiunii, invocate de pârâta Parohia „Sfânta Ecaterina” și a fost calificată ca apărare de fond excepția inadmisibilității, invocată de Parohia „Sfânta Ecaterina”.

La termenul de dezbateri din 15 mai 2018, reclamanta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ambelor pârâte.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 880 din 14 aprilie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Criticile vizând aprecierea greșită a naturii construcției și a condițiilor pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor pun în discuție chestiuni de nelegalitate a deciziei recurate, astfel că vor fi circumscrise punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. „Când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Se mai impută instanței de apel o lipsă de motivare în câmpul dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și a celor pentru care au fost înlăturare susținerile părților. Înalta Curte observă că recurenta nu a dedus judecății o critică concretă susceptibilă de a fi evaluată prin prisma cazului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci s-a rezumat la a susține că instanța de apel nu a analizat pricina și nu a administrat un probatoriu care să conducă la o evaluare corectă a litigiului. Aserțiunea este formulată de o manieră generală și fundamentează, mai degrabă, o chestiune de netemeinice și nu de nelegalitate a hotărârii din sfera motivării, astfel că nu poate fi privită din unghiul dispozițiilor care reglementează casarea pentru nemotivare.

În fond, reclamanta A. a promovat împotriva pârâtei Parohia „Sfânta Ecaterina” o acțiune în constatare având ca obiect dobândirea dreptului de superficie prin uzucapiunea de 10 ani sau, în subsidiar, prin uzucapiunea de 30 de ani, prin joncțiunea posesiilor, asupra terenului în suprafață de 80 mp, situat în București, strada x, nr. 5, pe care se află edificată construcția acesteia.

Argumentele recurentei care vin să demonteze concluzia instanțelor anterioare cu privire la natura provizorie a construcției, obstacol în calea dobândirii dreptului de superficie prin uzucapiune, nu sunt în măsură a fundamenta nelegalitatea deciziei atacate.

Recurenta s-a prevalat de definirea în termeni de specialitate a construcțiilor cu caracter provizoriu, astfel cum este prevăzută în cuprinsul Anexei nr. 2 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, și a expus că acestea sunt realizate din materiale și alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea inițială și se caracterizează printr-o durată de existență limitată. În contradicție cu aceste caracteristici, bunul obiect al dreptului de superficie este construit din materiale durabile (beton, cărămidă) și nu permite demontarea, spre a fi instalat într-o altă locație.

Înalta Curte reține, contrar aserțiunilor anterioare, că așa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în dosarul nr. x/2015, în care s-a judecat acțiunea în evacuare formulată de reclamanta Parohia Sfânta Ecaterina în contradictoriu cu pârâții C., A. și C., cu privire la imobilul teren situat în București, întreaga construcție nu are fundație și este așezată pe o platformă de beton cu grosime variabilă între 10 și 15 cm. De asemenea, depozițiile de martori audiați în prezentul litigiu relevă aspectul că, anterior dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, construcția se înfățișa drept o organizare de șantier folosită de D., ulterior devenită E. S.A., pentru activitatea de construire a blocurilor de locuințe din proximitatea Pieței Unirii.

Instanțele anterioare s-au bazat pe aceste constatări și au reținut, în mod întemeiat, că prin caracteristicile conferite și modul de utilizare, construcția nu întrunește cerințele unui bun imobil pentru a se reține un drept de folosință asupra terenului pe care a fost edificată construcția, având caracter provizoriu și posibilitatea de a fi deplasată.

Astfel, susținerile recurentei în sensul că instanța de apel ar fi interpretat greșit natura construcției nu sunt fondate și urmează a fi înlăturate ca atare.

Criticile referitoare la interpretarea probelor și aprecierea situației de fapt nu pot fi cenzurate de prezenta instanță, întrucât nu se plasează în sfera motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Acestea au semnificația unor chestiuni de netemeinicie în condițiile în care prin intermediul lor se tinde la reevaluarea situației de fapt și reconsiderarea probațiunii administrate în cauză, ceea ce excedează verificărilor ce pot fi efectuate în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanșează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Se mai notează că stabilirea situației de fapt constituie apanajul instanțelor de fond, iar instanța de recurs poate exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate și nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Nefondată se vădește a fi și critica de apreciere a neîndeplinirii cerințelor impuse de lege pentru a opera uzucapiunea de scurtă durată, de vreme ce recurenta reclamantă nu a opus un act juridic care să ateste un drept de folosință asupra terenului de sub construcție. Acesta este și raționamentul îmbrățișat de Curtea de Apel, care nu a mai procedat la analizarea bunei-credințe în absența titlului în discuție, cele două exigențe impuse pentru constatarea uzucapiunii de scurtă durată fiind cumulative.

În legătură cu afirmația potrivit căreia terenul ar fi aparținut statului și că la momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra construcției s-ar fi transmis și un drept de folosință gratuită asupra terenului, reiterată în calea de atac a recursului, Curtea de Apel a reținut corect că această presupunere nu echivalează cu un just titlu provenind de la un neproprietar.

Ultima critică a recursului, grefată pe aplicarea greșită a prevederilor art. 1860 din vechiul C. civ., nu are suport legal.

Lecturând susținerile recurentei care înglobează acest motiv de nelegalitate, Înalta Curte observă că prin decizia atacată nu s-a statuat cu privire la interpretarea noțiunii de autor în accepțiunea prevederilor art. 1860 C. civ., critica formulată pe acest aspect neputându-și găsi corespondent în rațiunile instanței, pentru a fi cercetată.

Curtea de Apel a analizat îndeplinirea condițiilor pentru uzucapiunea de lungă durată în raport de situația de fapt conturată în cauză pe baza probatoriului administrat și a constatat judicios că foștii proprietari ai organizării de șantier erau societăți de construcții, D. și E. S.A., iar montarea acelor corpuri provizorii s-a făcut în scopul de a sprijini lucrările de construcție a blocurilor, fără a exista intenția de a se dobândi un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată. Astfel, societățile de construcții au folosit terenul în calitate de detentori precari și nu au efectuat acte din care să rezulte intervenirea precarității în posesie utilă conform art. 1858 C. civ..

Or, cât timp societățile de construcții care au amplasat organizarea de șantier au avut în vedere doar o folosință provizorie a terenului, pe perioada derulării procesului de construire a blocurilor de locuințe din zona Unirii, în mod corect instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile posesiei în privința elementului intențional animus.

Pentru argumentele expuse, se constată că decizia de apel este la adăpost de criticile formulate de recurentă și, în consecință, recursul va fi respins, ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.