Vestitorul noii lumi

19 feb. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 475

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Era în 1981, începutul unei perioade gri a comunismului. Era frig în case, apăruseră cartelele la carne și preparatele din lapte. Trăiam într-un orășel la marginea României. Comunismul, cu toate tarele lui, nu ne lovea atât de tare, dar cu mintea mea de adolescent constatam că lumea se schimbase. Oamenii deveneau mai închiși, mai precauți când discuțiile depășeau banalul cotidian. În această lume mută, singurele care „vorbeau” erau cărțile. Mi-amintesc că mă simpatiza o vânzătoare de la librărie. Toți banii pe care îi primeam de la părinți îi dădeam pe cărți. „La săptămână” intram în librărie să văd ce a mai apărut. Evident, cărțile bune nu erau pe raft. Se scoteau de sub tejghea și se dădeau învelite în hârtie de ambalaj, ca să nu vadă cineva cartea și să o ceară. Venisem la librărie să îmi iau o carte de matematică scrisă de un rus. Aveau o altă metodă de predare.

Vânzătoarea m-a luat deoparte, m-a băgat în depozit și mi-a dat o carte înfășurată la repezeală într-o hârtie gălbuie. Am întrebat cât costă. Nu îmi ajungeau banii. Mi-a zis că o să îi aduc eu. Era foarte fericită, de parcă ar fi îndeplinit știu eu ce misiune. Mi-a zis să nu desfac hârtia pe stradă și mi-a promis că îmi oprește cartea de matematică. Am ajuns acasă. Era „Inteligența materiei”. Am citit aproape o sută de pagini (nu mi-am mai făcut temele în ziua respectivă. Am plecat la școală spunându-mi în minte că trebuie să fiu cât mai neutru, să fiu „invizibil” pentru profesori ca să nu mă asculte. Mi-a ieșit). Nu mai citisem ceva asemănător. Parcurgeam de două-trei ori câte un pasaj. Nu știam ce să cred despre carte. Era o provocare. M-am gândit atunci că ar putea fi o sinteză a unor lucruri care în vest se știau de mult și care ni se serveau și nouă acum câte puțin, cu porția. Cartea m-a fascinat un timp. Ori de câte ori o vedeam în bibliotecă, reciteam anumite fragmente din ea. Mai târziu, am văzut la colegi acasă copii ale cărții. Eram un norocos, aveam originalul. Apoi am aflat că se interzisese retipărirea ei. Stârnise derută în mințile unor propagandiști. Cartea vorbea despre suflet, despre conștiință. Comuniștii credeau că vorbește despre Dumnezeu, pentru ei Dumnezeu trebuia să rămână definitiv exilat peste graniță. Îmi amintesc că, după ce o citisem de mai multe ori în decursul anilor, rămăsesem cu o imagine despre existența umană destul de plastică. Cartea îmi provocase în fapt în minte un film: omenirea, sau ce mai rămăsese din ea, parcurgea noapte de noapte un drum prin deșert, dorea să se salveze, iar toate semnele puse de acești călători la intersecții de drumuri, „stâlpii cunoașterii umane”, care conțineau teorii, ecuații, teoreme, toate învățăturile lumii se ștergeau peste noapte, dispăreau. Era o civilizație pe nisipuri mișcătoare. Se puteau pierde oricând. Îi vedeam cum în fiecare dimineață, după o călătorie epuizantă de o noapte, se certau pentru că „reperele” dispăruseră sub dunele de nisip. Situația era dramatică. Adevăratele repere erau în interiorul lor și încă nu conștientizau. Cartea asta mi-a dat mai mult curaj în mine, în puterea mea de a făuri lucruri și… întâmplări, dar m-a pus și pe gânduri. După Revoluție am înțeles că, de fapt, cercetătorul Dumitru Constantin Dulcan era un vestitor al unei noi lumi, al unei cunoașteri incredibile. Lucrarea sa nu era deloc o compilație reușită, cum crezusem inițial. Mă rușinez încă la acest gând de copil. Lucruri spuse cu atâta curaj și la fel de bine erau puține în lume. Cartea era o catedrală, o piramidă a cunoașterii secolului. De aceea era și atât de greu de înțeles de politrucii comuniști. Îi sufoca, pur și simplu! Cercetările recente confirmă zi de zi teoriile prof. Dulcan, formulate în anii ’80, într-o Românie ermetică, izolată științific și informațional. Cartea deschide, de fapt, o nouă eră a înțelegerii existenței umane, în care niciunul dintre principiile și teoriile cunoscute și atât de greu acceptate de umanitate nu va rămâne în picioare. Medic neurolog, psihiatru, profesor universitar, cercetător și un excelent scriitor, Dumitru Constantin Dulcan este, cred, una dintre mințile strălucite ale timpului nostru. În 2016 a fost nominalizat prin vot public între cei 100 de români pentru istoria lumii, din știință și cultură „Inteligența materiei” ar trebui să devină manual de studiu în școli până nu e prea târziu. Face parte din trusa de prim ajutor a omenirii. Urmărim talk-show-uri sterile cu mize mizerabile, avem existențe trist de monotone, mâncăm pentru a trăi și trăim pentru a mânca, uităm că, de fapt, existența noastră are un sens, un scop. Liberul-arbitru a devenit o povară pe umerii omenirii, când, de fapt, liberul arbitru a fost un dar minunat, oferit cu iubire, un semn al încrederii, pentru o evoluție de care nu suntem conștienți. Prof. Dumitru Constantin Dulcan a știut să fructifice liberul-arbitru. E un vestitor…

Conferința Noi reglementări în agricultură

Legal Point: În anul 2008 ați dat publicității două volume sub titlul „În căutarea sensului pierdut”, în care ați vorbit despre propria biografie și v-ați autointitulat „rătăcitor pe căile destinului”. Care credeți că este cel mai important element care v-a definit în ceea ce sunteți astăzi?

„Fiecare dintre noi se naște cu anumite rețele neuronale capabile să proceseze un anumit tip de informație. Unii au deschideri pentru matematică, alții pentru religie, toți suntem diferiți. Sigur, suntem într-o lume a democrației și fiecare poate avea o opinie proprie, dar este de bun-simț să o exprimăm cu bunăvoință și înțelegere, iar nu agresiv”.

Dumitru Constantin Dulcan: Luciditatea. Și capacitatea de a nu absolutiza nimic din ceea ce ascult până nu trece prin propriul meu filtru. Nu am pus la îndoială ce mi s-a spus, ci pur și simplu am vrut să-mi fac propria mea convingere. Tot ce am scris este rezultatul ori al experienței mele, ori al unei foarte serioase documentări. Dacă o afirmație aparține altui autor, mă simt obligat să spun: „asta o zice X”. Dar ce am experimentat eu, și atâta vreme cât încă cred în propria mea minte și luciditate, evident că am afirmat în numele meu.

Legal Point: Prețioase cuvinte acestea. Luciditatea este un lucru atât de rar întâlnit astăzi.

Dumitru Constantin Dulcan: Și onestitatea. Să fii lucid, să fii onest, să nu fii nici grăbit, nici subiectiv, să te documentezi când nu știi ceva. Dar pot să spun că am avut o mare șansă în viață – să am experiențe care mi-au demonstrat că există și alte dimensiuni de Univers. Dacă n-aș fi avut aceste experiențe, nu le-aș fi afirmat niciodată. Spun, textual: dacă știința oficială poate să-mi explice doar una dintre experiențele pe care le-am avut, în termeni suficient de convingători, eu renunț la ideea de existență a mai multor dimensiuni de Univers. Dar încă nu suntem în stare, atunci hai să lăsăm știința și viitorul să decidă asupra adevărului existenței noastre.

Legal Point: Foarte logic.

Dumitru Constantin Dulcan: Să presupunem că eu vă combat pe dumneavoastră pentru că vorbiți de Dumnezeu. Dar dacă eu nu știu nici că există, nici că nu există, atunci cu ce drept vă contrazic? Poate aveți dreptate, poate aveți o altă experiență decât mine. Dar nu numai asta. Hai să discutăm altfel. De ce suntem atât de diferiți în materie de afirmații? Fiecare dintre noi se naște cu anumite rețele neuronale capabile să proceseze un anumit tip de informație. Unii au deschideri pentru matematică, alții pentru religie, toți suntem diferiți. Sigur, suntem într-o lume a democrației și fiecare poate avea o opinie proprie, dar este de bun-simț să o exprimăm cu bunăvoință și înțelegere, iar nu agresiv.

Legal PointÎn acest context, voiam să vă aduc pe direcția cărții dumneavoastră – „Inteligența materiei” – care a venit ca o revelație pe piața românească în 1981, apoi a doua ediție în 1992 și a treia în 1999. Ați fost într-un fel interzis în 1981, când și-au dat ei seama de ce ați scris. Ne puteți face o sinteză a problematicii apariției vieții ca necesitate cosmică, atingând și conceptele de evoluție și hazard?

Dumitru Constantin Dulcan: Asta se leagă puțin de istoria acestei cărți. Vedeți, eu am avut o mamă religioasă. Îmi amintesc, la vârstă mică, mă ducea la biserică, evident, ca orice om simplu de la țară. Și e departe de a face vină omului simplu că e credincios. Dar în momentul în care am intrat în școală, mai ales începând de la liceu, facultate, știința era strict atee și combătea cu vehemență existența a orice altceva decât existența materiei. Nu există decât materia și nimic mai mult, ni se spunea. Eram însă confruntat și cu alte păreri. Și atunci am spus: Bine! Ca student, la vremea respectivă, nu-ți puteai permite să contrazici profesorii, fiindcă dispăreai din facultate. Dar mi-am propus ca, în momentul în care voi termina facultatea, să studiez și alte surse pentru a-mi putea răspunde singur la întrebările mele existențiale. Pentru că, vedeți dumneavoastră, traiectoria vieții este foarte diferită. Dacă tu ești convins că nu există nimic în afară de tine și de posibilitățile tale sau dacă ai convingerea că mai există și o altă rațiune dincolo de tine, traiectoriile sunt foarte diferite. Pentru că una este să crezi că nu ești tu centrul Universului și că există o altă rațiune pentru care ești aici, respectiv că ai un sens, un rost, că te-ai născut cu o anumită finalitate în lumea asta, și alta este să crezi că ești ca o frunză în bătaia vântului sau care se lasă purtată de valuri la voia întâmplării.

Legal Point: Cam așa face toată lumea, se lasă dusă de val. Dumneavoastră de ce nu ați urmat această traiectorie?

Dumitru Constantin Dulcan: Ei, eu n-am vrut asta. Am zis că vreau să știu foarte exact ce am de făcut cu viața mea. Și atunci, vă rog să mă credeți, și n-o spun cu lipsă de modestie, am studiat enorm de mult. Mii și mii de pagini cu creionul în mână, pentru că nu toate informațiile de care aveam nevoie le-am învățat în facultate. Știam că o singură noțiune folosită eronat era suficientă pentru a fi văzut ca un diletant, un amator, iar toată cartea și-ar fi pierdut orice valoare. Pentru multe informații am luat adevărate lecții de la specialiștii respectivi. Sunt multe detalii subtile pe care le știe doar cel care, să spun așa, respiră profesia respectivă.

Legal Point: Și la ce concluzie ați ajuns?

Dumitru Constantin Dulcan: Am ajuns la concluzia că înapoia tuturor lucrurilor există o inteligență, o conștiință care le conferă un rost, un sens de la prima undă de lumină, de la Big Bang, până la complexitatea funcțională a creierului uman. Aceasta este ceea ce am numit „Inteligența materiei” și căreia i-am atribuit capacitatea de a fi organizatoare și coordonatoare de Univers. Pentru a înțelege evoluția materiei în Univers, am analizat succesiv, în ordinea manifestării lor, evenimentele postulate de științe, de la Big Bang și până la apariția lumii vii. Am ajuns la concluzia că nu este posibilă o „evoluție” a unei materii oarbe lipsite de voință și inteligență decât dacă în această ecuație admitem o sursă inteligentă. A evolua presupune o forță inteligentă care să propulseze lumea într-o continuă perfecționare. Dacă o punem pe seama întâmplării, nu se explică nicicum demersul ascendent, progresiv al acesteia. Când domină doar întâmplarea, evoluția poate avea o alură haotică, în orice sens, și în progres, și în regres, or, dacă primul om a fost născut din întâmplare de către un cuplu de primate (maimuțe), de ce, tot din pură întâmplare, un cuplu uman nu ar fi putut naște și o maimuță?! După știința mea, asta nu s-a întâmplat niciodată. Se vorbește despre legitățile materiei și ale biologiei care permit o evoluție continuă. Dar nu este firesc să ne întrebăm cine le-a creat? De unde vin legile fundamentale din Univers? Tot întâmplarea le-a creat? Sigur că sintagma de „inteligența materiei” este o metaforă. Puteam în 1981 să folosesc alți termeni? Știm bine acum că trăim într-un Univers format doar din energia și informația care îi imprimă la infinit toate formele existente. Acestei informații primordiale C.G. Jung i-a spus „Savoire absolut”, Max Planck a numit-o „Mintea materiei”, iar eu, după cum vedeți, am numit-o „Inteligența materiei”. Mai mulți fizicieni s-au exprimat în același sens, spunând că Universul seamănă mai mult cu un mare gând, o mare minte, decât cu o mașinărie complexă.

Legal Point: De unde vine viața?

Dumitru Constantin Dulcan: Oparin a emis ipoteza că viața s-a născut în viața oceanului primar, în condiții favorizante. Unii astrofizicieni emit ipoteza venirii din Cosmos, odată cu meteoriții primilor germeni de viață. Ar avea deci origine cosmică.

Legal Point: Cum au evoluat concepțiile despre Univers?

Dumitru Constantin Dulcan: Până în 1895, se considera că mai tot ceea ce trebuia descoperit s-a descoperit. Chiar un laureat al premiului Nobel, Lord Kelvin, spunea că: „Nu mai e mare lucru de descoperit; cel mult niște lucruri mici” Dar în 1895, Röntgen descoperă radiația X, care avea să impună un mare capitol de explorări în medicina modernă. În 1896 se descoperă radioactivitatea. Dintr-odată, se constată că dincolo de atom, care înseamnă ultima diviziune (atom = fără posibilitatea de a se mai diviza), mai există un alt Univers. Așa se naște fizica cuantică. Începând cu Max Planck, cel care a creat termenul de „cuantă”, în 26 de ani pur și simplu s-a construit o nouă fizică, cea cuantică.

„Universul este doar Conștiință și Energie. Cum a reușit Conștiința Primordială să creeze o lume materială prin condensarea energiei este Marele Miracol”.

Legal Point: Care este relația dintre ce oferă fizica clasică și fizica cuantică în acest subiect?

Dumitru Constantin Dulcan: Fizica clasică reduce existența la substanță. Fizica cuantică duce existența lumii dincolo de atom, la nivel de câmp, adică la ceea ce nu se vede, nu se simte, nu se aude. Dincolo de capacitatea de percepție a simțurilor. Mai mult, aflăm prin fizica cuantică faptul că din dubla ipostază a materiei de undă și particulă, noi colapsăm unda și percepem doar particula, substanța care este accesibilă simțurilor noastre. Deci noi vedem o lume pe care o transformăm cu propria noastră minte. Noi creăm realitatea în funcție de informația de care dispunem, de capacitatea de interpretare a creierului nostru și, mai ales – și aici este drama –, în funcție de interesele noastre. Aici intervine onestitatea. Dar dacă nu sunt onest și am alte interese, pot eluda adevărul.

Legal Point: Cum explicați ateismul unor oameni? De ce credeți că există și atei, și credincioși?

Dumitru Constantin Dulcan: Dimensiunea în care trăim este una concretă, vizibilă și palpabilă. Este lumea noastră materială, accesibilă simțurilor noastre, și este un sens aici, pentru că, dacă nu am vedea-o așa, nu ne-am putea înțelege unii cu alții. Bineînțeles, așa cum ne înțelegem… Dar acesta este numai jumătate din adevărul despre noi. Noua Știință, conturată începând din 1975, odată cu apariția cărții lui Raymond Moody, „Viața după viață”, la care se adaugă, în anii ’80 și ’90 ai secolului trecut, principiile fizicii moderne, ne dezvăluie și o altă dimensiune a Universului, una invizibilă, naccesibilă simțurilor noastre. Așadar, ceea ce nu vedem nu credem, nu? Acesta este Universul cuantic, format dintr-o energie aflată în continuă mișcare și care constituie sursa a tot ceea ce există. Aici situează Max Planck și ceea ce a numit „Mintea materiei”, care întreține continua mișcare a energiei, din care se creează tot ceea ce există, inclusiv legile din Univers. Aici există și sursa minții noastre sau a conștiinței noastre și informațiile pregenetice, adică cele care prin codul genetic creează toate tiparele lumii existente, după cum s-a exprimat Mihai Drăgănescu (1979), fost președinte al Academiei Române.

Legal Point: Se poate spune că Noua Știință, aceste noi descoperiri pledează pentru o origine spirituală, rațională a Universului sau ceea ce numim „Divinitate”?

Dumitru Constantin Dulcan: Indubitabil că da. Cel puțin pentru mine. Sunt și sceptici care cer o reinterpretare a principiilor fizicii cuantice, nemulțumiți de concluziile actuale care aruncă în aer concepția materialistă despre lume. Într-o expresie redusă la esență, Universul este doar Conștiință și Energie. Cum a reușit Conștiința Primordială să creeze o lume materială prin condensarea energiei este Marele Miracol. Un alt argument în favoarea Marii Conștiințe Cosmice și care pledează pentru un adevăr revelat, odată cu apariția religiilor, îl constituie ideea primordialității Luminii. Acest „Fiat Lux” ne spune că la început a fost Lumina, care, prin primul Logos, primul cuvânt, a dat formă lumii existente. Același lucru ni-l spune și fizica modernă, dar mult mai târziu.

„Noi vedem o lume pe care o transformăm cu propria noastră minte. Noi creăm realitatea în funcție de informația de care dispunem, de capacitatea de interpretare a creierului nostru și, mai ales – și aici este drama – în funcție de interesele noastre. Aici intervine onestitatea. Dar dacă nu sunt onest și am alte interese, pot eluda adevărul”.

Tot ceea ce există este făcut din lumină. Iată cea mai concludentă dovadă a acestei afirmații. S-a reușit în anii noștri să se obțină ceea ce a fost numit Condensatul Einstein-Bose. Un fascicul de lumină laser, prin răcire la o temperatură apropiată de 0 absolut, a fost condensat într-o substanță solidă. Și invers, prin încălzire, substanța solidă a fost convertită din nou în lumină. Există deja trei experiențe în acest sens. Pentru mine însă, marea întrebare este alta. Dacă religia nu are niciun suport real, de unde au știut doctrinele lor acest adevăr cu atâtea mii de ani înainte de timpul nostru? Să observăm că nu este de domeniul banalului să realizezi că tot ceea ce ne înconjoară – inclusiv noi – este format din lumină, când este dincolo de capacitatea ochiului nostru de a o sesiza. Cum spuneam, știința ne-a adus acest adevăr doar de câteva zeci de ani, în timp ce religiile de câteva mii de ani. Suntem, așadar, obligați să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului.

Legal Point: Deci spuneți că Universul este format din unde și de aceea este invizibil pentru noi?

Dumitru Constantin Dulcan: Da, mi se pare a fi un succes fantastic al omului, care a reușit să transforme undele din câmpul electromagnetic în imagini accesibile prin radio, televizor, telefonie etc. De aceea, eu nu resping realizările științei. Să luăm numai media vieții din secolul al XIX-lea: de la 50 de ani, a ajuns la 75-80. Este o diferență enormă, pentru că igiena, care ne-a învățat de ce să ne spălăm pe mâini, medicina și hrana au dus la creșterea longevității. Deci, nu negăm știința, ci pur și simplu punem doar în discuție de unde până unde știința ne relevă nouă adevărul. Pentru că, în virtutea acestui așa-zis „scientism”, noi spunem: „Totul se știe sau se va ști”. Nu! N-o să știm niciodată originea Universului, nici originea lucrurilor, a vieții; după cum n-o să știm niciodată cum au apărut capetele de serie ale animalelor. Pentru că ceea ce știm astăzi e încă în domeniul ipotezelor. Relicvele paleontologice ne oferă asemănări, dar nu identități.

Legal PointȘi mai este un aspect esențial, domnule profesor, iertați-mă că vă întrerup. Știința poate să-și permită foarte ușor ca astăzi să spună un lucru, iar mâine să-l contrazică fără niciun fel de mustrare de cuget.

Dumitru Constantin Dulcan: Acesta a fost motivul care m-a determinat să caut singur răspunsul la propriile întrebări. Sunt de acord că știința este un demers în continuă evoluție și că poți, la un moment dat, să negi ceea ce ai știut rândul trecut. Dar această vehemență cu care se neagă trecutul mi se pare a fi o agresivitate gratuită.

Legal Point: În acest context, domnule profesor, care credeți că este raportul corect între creaționism și evoluție?

Dumitru Constantin Dulcan: Domnule director, evoluția există. Evoluția n-a gândit-o Darwin primul. E un termen creat încă din Antichitate. De altfel, în Teoria speciilor, Darwin n-a rostit decât o dată cuvântul „evoluție”. Lamarck este primul care vorbește mai mult de evoluție. Și Lamarck, după opinia mea, are mai multă dreptate decât Darwin, pentru că el leagă evoluția de adaptarea la mediu, ceea ce astăzi se numește „știința epigeneticii”. Darwin o pune pe seama întâmplării. Și din start, de la prima ediție a cărții „Inteligența materiei”, am scris că nu sunt de acord cu rolul întâmplării în evoluție. Întâmplarea există, dar rareori din întâmplare a ieșit ceva funcțional. Imaginați-vă că desfac un ceas în toate piesele lui componente, le arunc pe masă și le las acolo la infinit, până când ceasul se reface singur. Niciodată nu va fi așa. De altfel, nu sunt eu primul care neagă rolul absolut al întâmplării în evoluție. S-au dat tot soiul de exemple. Este ca și cum cineva ar arunca la întâmplare cărămizi, până când la un moment dat constată că a apărut Taj Mahal-ul. Sau că o maimuță apasă clapele unui pian, până ce interpretează nu știu ce simfonie de Beethoven.

Legal Point: Îmi dați voie să vă spun o situație personală? Fiul meu avea un an și l-am pus la computer. Și i-am zis: Te rog scrie rugăciunea Tatăl nostru. Imaginați-vă. Cam care ar fi posibilitatea ca un copil de un an să scrie pe tastatură o rugăciune. A făcut numai aaafffggg… N-ai cum.

Dumitru Constantin Dulcan: Cândva s-a emis ipoteza evoluției de la primate la om într-un mod pe care l-aș numi total naiv. S-a spus că surata noastră maimuță, fiind o mare secetă, n-a mai găsit hrană pe sol și atunci a fost nevoită să folosească poziția bipedă pentru a se hrăni cu fructe din copaci. Această poziție bipedă ar fi favorizat evoluția spre om. Este o ipoteză naivă, infirmată, desigur și din fericire, astăzi. Contraargumentele mele. Dacă a fost secetă, nici pomii n-au avut fructe și deci nu mai era motiv de stațiune bipedă. Apoi, dacă ar fi fost așa, ar însemna ca toate maimuțele arboricole, care sar din copac în copac pe o distanță de 3-4 metri, să devină cândva păsări, ceea ce nu se va întâmpla niciodată. Ca neurolog, știu foarte bine că stațiunea bipedă este dependentă de o structură anatomică complexă, numită aparat vestibular, capabil să mențină echilibrul nostru pe verticalitate. Logica simplă infirmă o astfel de ipoteză pentru evoluția spre om. Hai să analizăm o altă ipoteză. Se presupunem că un cuplu de primate a fost supus la un moment dat influenței unei radiații venite din Cosmos, cu efect mutant asupra ADN-ului, de pildă, când scutul de apărare contra lor – câmpul geomagnetic al Terrei – ar fi scăzut în intensitate prin fenomenul de inversare a polilor magnetici. Sau radiații venite din pământ ar fi putut să aibă același efect. Să presupunem că prin acest fenomen s-a ajuns la veriga premergătoare omului actual. Este imperios necesar să ne întrebăm prin ce miracol aceste mutații întâmplătoare au creat două ființe umane de sex opus, cu organe complementare și cu funcțiile endocrine necesare pentru procreare. Ca să se întâmple așa cu adevărat, acea întâmplare era suficient de inteligentă ca să săvârșească un astfel de miracol. Sunt de acord cu rolul mutațiilor în evoluție, dar nu prin întâmplare, ci prin capacitatea tuturor ființelor de a răspunde inteligent la condițiile de mediu.

„Suntem un corp fizic, creația unei entități spirituale, ne spun experiențele morții clinice, multe dintre acestea fiind monitorizate cu mijloace științifice moderne. Suntem deci creația unei rațiuni pe care religia a numit-o «Dumnezeu». Universului fizic îi corespunde un Univers spiritual. Acel «dincolo» despre care ne vorbesc religiile și toate experiențele morții clinice. În opinia mea, acest Univers spiritual este non-fizic, nongravitațional și are toate caracteristicile vidului cuantic, motiv pentru care cred în identitatea ambelor. De unde vine inteligența divină? De unde vine Dumnezeu? Nu știm”.

Legal Point: Cum vedeți dumneavoastră, domnule profesor, existența rațiunii divine în Univers?

Dumitru Constantin Dulcan: Existența unei inteligențe, a unei Conștiințe Primordiale ne conduce la ideea de rațiune divină. Noi existăm cu adevărat. Suntem un corp fizic, creația unei entități spirituale, ne spun experiențele morții clinice, multe dintre acestea fiind monitorizate cu mijloace științifice moderne. Suntem deci creația unei rațiuni pe care religia a numit-o „Dumnezeu”. Universului fizic îi corespunde un Univers spiritual. Acel „dincolo” despre care ne vorbesc religiile și toate experiențele morții clinice. În opinia mea, acest Univers spiritual este non fizic, non-gravitațional și are toate caracteristicile vidului cuantic, motiv pentru care cred în identitatea ambelor. De unde vine inteligența divină? De unde vine Dumnezeu? Nu știm. Ați citit romanele surorilor Bronte. Familia Bronte se compunea dintr-un băiat și trei fete, toate fiind autoare de romane. Tatăl lor era pastor și țineau foarte mult la băiat, că acesta era cel mai mic. El întreabă la un moment dat: „Tată, tu care le știi pe toate, cine a făcut lumea?” „Dumnezeu!”, răspunde pastorul. „Dar pe Dumnezeu cine L-a făcut?”, întreabă puștiul. Răspunsul: „Pe Dumnezeu nu L-a făcut nimeni; S-a făcut El însuși”. Bun. După logica noastră, ca Dumnezeu să se facă pe Sine, trebuia mai întâi să existe. Ceva care nu există anterior nu se poate face. La această întrebare nu se poate răspunde decât într-un singur mod. Nu putem decât să admitem că Universul, prin sine, este infinit și inteligent. V-am spus că sunt lucruri la care nicio știință nu poate răspunde, nicio minte omenească. Eu și dumneavoastră suntem construiți după criteriile tridimensionalității. Eu trebuie să vă văd pe dumneavoastră acolo, trebuie să vă aud și să ne înțelegem. Ca atare, Dumnezeul lucrurilor ne-a făcut așa ca noi să ne înțelegem. Dincolo, în Universul spiritual, toate sunt în același timp. Noi ne supunem logicii succesivității – aici, acolo, unul după altul; dincolo e o logică a simultaneității: toate lucrurile sunt în același timp. Există o continuitate spațiu-timp.

Legal Point: Domnule profesor, ați vorbit deseori despre criza spirituală a omului modern. Cum o caracterizați astăzi?

Dumitru Constantin Dulcan: În primul rând, această criza este una morală, o criză pur și simplu la nivel de spiritualitate. Atâta vreme cât 10% din oameni dețin 80% din bunurile lumii, atâta vreme cât unii trăiesc în huzur, iar alții nu au ce să mănânce sau sunt obligați să cerșească – acea lume nu poate fi normală. Este imorală. Acea societate nu va funcționa niciodată fără conflicte și războaie. Știți ce spunea Platon acum 2300 de ani? Atâta vreme cât unii vor munci, iar alții se vor distra pe seama muncii celorlalți, acea societate nu va fi niciodată eficientă și corectă. Nu pledez pentru egalitate, ci pentru o lume echitabilă, ceea ce e cu totul altceva. În cultură suntem în plină cădere! Este o cultură a vulgarității! În psihologie rămânem la un concept strict materialist. Dar unde sunt profunzimile spirituale ale psihologiei? Dumneavoastră știți că toate performanțele pe care le-a făcut Orientul noi le-am respins, pentru că eram atei și le consideram a fi mistice și, dintr-odată, acum medicina a început să se întoarcă spre ele, să vedem că foarte multe sunt funcționale? Iată o altă lume, care demonstrează că există și alte dimensiuni ale ființei umane, fără de care nu putem trăi în acord cu adevărul despre noi. Plecându-se, spre exemplu, de la tradițiile spirituale orientale, s-a ajuns la tehnica de tratament prin feedback, eficientă în multe afecțiuni. Și este doar un exemplu. Acolo este doar fiziologie, și nu superstiție. Revenim la ideea de noua spiritualitate. Prin neospiritualitate eu înțeleg cultivarea acelor valori morale care ne asigură sănătatea individuală și armonia socială într-o lume a diversității psihologice, biologice, culturale, economice și, mai ales, religioase. Este o „nouă spiritualitate” pentru că are ca fundament o Nouă Știință, așa cum a numit-o David Wilcock. Noua Știință include un mănunchi de noi achiziții științifice menite să ne releve pentru prima oară în istoria omului Adevărul despre noi și Univers, cu instrumentele științei. Se includ aici: principiile fizicii moderne, care trec pragul laboratoarelor spre mass-media abia în 1992; experiențele morții clinice, studiate cu mijloacele științifice începând din 1975, după cum am mai menționat; experiențele psihologiei transpersonale; călătoriile extracorporale. Concluziile Noii Științe ne vorbesc despre existența unui Univers fizic și a unui Univers spiritual, despre care, într-o formă specifică, au vorbit și religiile. Experiențele de la limita vieții sunt dovezi ale dublei noastre ipostaze – de corp fizic efemer și de entitate spirituală nemuritoare asimilată de fizica modernă sub formă de undă. Vorbim despre ceea ce religia numește „suflet”. Principiile holografice ale structurii Universului și ale interconexiunii susținute și de progresele neuroștiințelor actuale ne spun că nu suntem singuri, izolați de semeni, că, dimpotrivă, prin gândurile și acțiunile noastre, noi influențăm în bine sau în rău atât propria viață, cât și pe cea a semenilor, inclusiv funcționalitatea Universului. Facem parte integrantă din Univers și tot ceea ce ni se întâmplă nouă se transmite și Universului, și invers. De aici decurge responsabilitatea noastră ca ființe raționale pe această planetă. Întreaga cultură, istorie, relațiile interumane și modelele sociale s-au bazat doar pe un adevăr incomplet, cunoscut doar parțial. De aici au derivat toate neajunsurile istoriei umane. Suntem ceea ce gândim, simțim și facem. Gândurile noastre devin celulele noastre, propria noastră substanță. O gândire pozitivă exprimată prin iubire față de tot ceea ce ne înconjoară, prin iertare, compasiune, altruism, optimism, bună dispoziție – înseamnă sănătate, longevitate, împlinire, fericire. Expresia biochimică a acestei gândiri are efecte favorabile pentru sănătatea noastră. Gândirea negativă exprimată prin ură, invidie, lăcomie, egoism, infatuare, violență, vulgaritate – prin efectul biochimic asupra organismului, va genera cu timpul o afectare a celulelor nervoase, a genelor noastre, a imunității și a sistemului endocrin cu întreaga patologie aferentă. Când gândim frumos, emitem un câmp de energie luminos care ne impregnează toate celulele, dăruindu-ne sănătate, fericire. Când gândim rău, negativ, emitem un câmp de culoare întunecată, ca și cum am îmbrăca o haină de doliu. Toate celulele noastre sunt impregnate cu această energie negativă, iar rezultatul este ușor de înțeles. Ne aflăm astăzi, la nivelul întregii omeniri, într-un mare impas. E apreciat de toți comentatorii ca implicând marele risc al autodistrugerii. Acesta este motivul care impune cu stringență o nouă gândire, o nouă paradigmă, o nouă spiritualitate. Este nevoie de o radicală schimbare „în cuget și simțire”, cum spuneau bătrânii noștri înțelepți.


Vestitorul noii lumi was last modified: februarie 19th, 2019 by Dumitru Constantin Dulcan
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Dumitru Constantin Dulcan

Dumitru Constantin Dulcan

Este medic neurolog și psihiatru, autor de literatură filosofică și metafizică.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter