Unele considerente referitoare la sprijinul financiar acordat angajatorilor în temeiul art. 6 din OUG nr. 132/2020 pentru achiziționarea de echipamente și tehnologii necesare prestării muncii în regim de telemuncă

21 sept. 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
1.466 views

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Conform art. 6 din OUG nr. 132/2020, angajatorii pot beneficia de un sprijin financiar de la bugetul statului, în sumă de 2.500 lei, sumă care se acordă o singură dată pentru fiecare telesalariat, în condițiile stabilite de lege. Scopul acordării acestui sprijin financiar are în vedere dezvoltarea activității în regim de telemuncă și presupune achiziționarea de echipamente necesare derulării activității de telemuncă. Conform textului de la art. 6 alin. (1) din OUG nr. 132/2020, sprijinul financiar se acordă „în scopul achiziționării de pachete de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării activității în regim de telemuncă”.

Cel mai uzual mijloc ce ar putea fi achiziționat în aceste condiții cu sprijinul financiar astfel acordat, este un laptop pentru telesalariatul care lucrează într-un alt loc de muncă, altul de cât cel organizat de angajatorul său, folosind mijloacele tehnologice speciale de comunicare. S-ar putea pune problema însă, în egală măsură, dacă, cu sumele obținute cu titlu de sprijin financiar de la stat, angajatorul ar putea achiziționa un sistem, tip platformă, care să permită accesul salariaților la lucrul de la distanță în cadrul unei echipe. Deși sprijinul financiar se acordă „pentru fiecare telesalariat”, în sumă de 2500 lei, este de observat că legiuitorul stabilește că se pot achiziționa cu aceste sume și servicii tehnologice necesare activității în regim de telemuncă. Este rațiunea pentru care considerăm că valoarea sprijinului financiar este stabilită pe persoană, pe telesalariat, numai pentru determinarea valorii totale maxime ce se poate acorda cu acest titlu unui angajator și nu neapărat că angajatorul va aloca pentru fiecare salariat bunuri în valoare de 2500 lei.

Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a, ON-LINE

Anexa 1 din Ordinul Ministrului Muncii (denumit în continuare „OMM”) nr. 1376/2020 (publicat în M. Of nr. 832 din 10 sept. 2020) lămurește acest aspect, enunțând limitativ categoriile de bunuri ce pot fi achiziționate de angajator, respectiv:

– Sisteme de calcul tip laptop/notebook

– Tablete

– Smartphone

– Echipamente periferice de intrare și ieșire aferente bunurilor prevăzute la pct. 1-3

– Echipamente necesare conectării la internet aferente bunurilor prevăzute la pct. 1-3

– Licențe aferente sistemelor de operare și aplicațiilor software aferente bunurilor prevăzute la pct. 1-3 necesare pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Pentru acordarea sprijinului financiar menționat de art. 6 din OUG nr. 132/2020, legea impune prestarea muncii în regim de telemuncă o perioadă de minimum 15 zile lucrătoare în perioada stării de urgență. Interesant, și din punctul meu de vedere, discutabil, este faptul că acest sprijin financiar se acordă cu titlu retroactiv, adică pentru telesalariații care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență, respectiv 15 martie 2020 – 15 mai 2020, și cu condiția ca aceștia în decursul celor peste 60 de zile de stare de urgență să fi lucrat în regim de telemuncă cel puțin 15 zile lucrătoare. Este greu de admis o asemenea logică juridică: se acordă un sprijin financiar, ce trebuie concretizat în achiziționarea de mijloace și tehnologie de lucru în regim de telemuncă (adică pentru viitor) dar raportat la aspecte din trecut, adică sprijinul se acordă pentru fiecare salariat care în perioada 15 martie 2020 – 15 mai 2020 a lucrat cel puțin 15 zile lucrătoare în regim de telemuncă. Credem că o logică minimă ar fi impus acordarea unor ajutoare cu luarea în considerare a ceea ce va face cu echipamentele și tehnologiile respective în viitor acel angajator beneficiar, respectiv pentru sprijinirea angajatorilor în digitalizarea viitoare a muncii, nicidecum un sprijin pentru trecut și raportat la date din trecut. De altfel concepția legiuitorului este cu atât mai hilară cu cât în alin. (1) al art. 6 din OUG nr. 132/2020, în definirea scopului pentru care se acordă sprijinul financiar, se face referire expresă la desfășurarea activității de telemuncă, adică pentru viitor.

Sprijinul financiar se acordă o singură dată și până la 31 dec. 2020. Este de observat că sprijinul financiar se acordă în limita „fondurilor alocate cu această destinație” de la bugetul asigurărilor de șomaj, prin intermediul Agenției Naționale de Ocupare a Forței de muncă (în continuare ANOFM), așa cum se susține la art. 6 alin. (1) din OUG nr. 132/2020. Altfel spus, sprijinul financiar se va acorda atâta vreme cât vor exista fonduri. Nu se știe și nu se poate determina dacă există o sumă alocată acestui scop în cadrul bugetului asigurărilor de șomaj, sau legiuitorul are în vedere epuizarea bugetului anual ca limită de acordare și pentru aceste ajutoare. Oricum, nu există niciun fel de transparență cu privire la sumele ce au fost alocate cu acest scop, din punctul acesta de vedere reglementarea dând loc la prea mult arbitrariu.

În plus, legiuitorul stabilește că se acordă sprijinul financiar angajatorilor, în ordinea solicitărilor depuse de aceștia, adică: „primul venit, primul servit.” Art. 6 alin. (3) din OUG nr. 132/2020 face trimitere în ceea ce privește modul de acordare al acestui sprijin financiar la OMM nr. 1376/2020. Din păcate însă nici, norma de interpretare nu dă alte lămuriri în ceea ce privește valoarea fondului din care se acordă sprijinul financiar și chiar modul de acordare al acestor ajutoare, făcându-se aceeași referire generică a acordării ajutoarelor „în ordinea depunerii cererilor, până la 31 decembrie 2020”.

Deci, pentru a se obține sprijinul financiar reglementat de OUG nr. 132/2020, angajatorul interesat care îndeplinește condițiile menționate mai sus (a avut telesalariați care au prestat muncă în regim de telemuncă în perioada stării de urgență între 15 martie și 15 mai 2020 o perioadă de cel puțin 15 zile lucrătoare), poate solicita autorității de ocupare a forței de muncă virarea acestui sprijin financiar, OMM nr. 1376/2020 stabilind și modelul de cerere de întocmit, conform Anexei nr. 2 la Ordin (este de observat că în cuprinsul Anexei se solicită suma totală la care ar putea fi îndreptățit angajatorul, dar cu desemnarea numărului de telesalariați care se încadrează în condițiile legii). Cererea trebuie semnată de reprezentantul legal al angajatorului și trebuie să poarte dată certă (să fie datată, sub condiția validității ei, acest aspect fiind obligatoriu în considerarea acordării sprijinului financiar în ordinea solicitărilor primite, până la epuizarea fondului). La cererea astfel întocmită, se adaugă o declarație pe proprie răspundere a reprezentantului legal al angajatorului (întocmită conform Anexei 3 din OMM nr. 1376/2020) și Lista cu telesalariații „pentru care se solicită” suma de 2500 lei (conform Anexei 4 din OMM nr. 1376/2020). În Declarația pe proprie răspundere, reprezentantul angajatorului atestă îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru acordarea sprijinului financiar (respectiv faptul că salariații din Listă au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență – 15 martie – 15 mai 2020 o perioadă de cel puțin 15 zile lucrătoare), de asemenea că nu se află în stare de faliment (a se vedea faptul că legiuitorul face referire expresă la starea de faliment și nu la starea de insolvență, astfel încât sunt îndreptățiți la asemenea ajutoare angajatorii aflați în reorganizare judiciară, precum și cei față de care s-a deschis procedura insolvenței dar nu s-a declarat falimentul), nu se află în stare de dizolvare (indiferent de cauza de dizolvare), în stare de lichidare, sau nu au activitățile suspendate. De asemenea, reprezentantul angajatorului declară pe proprie răspundere că angajatorul nu este înregistrat într-o jurisdicție necooperantă fiscal. Este de observat faptul că legiuitorul face referire la angajarea propriei răspunderi a reprezentantului angajatorului, ca persoană fizică responsabilă de declarațiile pe care le face.

În ceea ce privește lista cu telesalariații „pentru care se solicită” sprijinul financiar, rubricile Tabelului indicat de legiuitor în cuprinsul Anexei nr. 4 la OMM nr. 1376/2020 suscită de asemenea discuții. Astfel, se face referire la: Numărul de zile lucrate în regim de telemuncă în perioada stării de urgență și la Perioada în care s-a desfășurat activitatea în regim de telemuncă în perioada stării de urgență, în ambele cazuri făcându-se trimitere specială la înregistrările conform Registrului general de evidență a salariaților (REVISAL). Altfel spus, pentru a putea completa în mod corect documentele impuse de OMM nr. 1376/2020 în vederea obținerii sprijinului de 2500 lei/telesalariat, se impune ca munca prestată de aceștia în perioada stării de urgență, să fie expres înregistrată în REVISAL. În mod concret, cum în perioada stării de urgență, conform dispozițiilor din Decretul nr. 185/2020 de instituire a stării de urgență (art. 33 din Anexa 1) s-a permis oricărui angajator instituție sau autoritate publică sau societate, indiferent de capital să dispună prestarea muncii în regim de telemuncă prin actul său unilateral, rezultă că s-ar fi impus înregistrarea expresă a deciziei angajatorului în REVISAL, astfel încât la acest moment să poată fi respectată cerința ce rezultă din Anexa 4 la OMM 1376/2020 – Lista cu telesalariații pentru care s-ar putea beneficia de sprijinul financiar. În cuprinsul acelei Decizii ce ar fi trebuit înregistrată în REVISAL,, s-ar fi impus să se regăsească perioada pentru care angajatorul a dispus prestarea muncii în regim de telemuncă (pentru a se verifica dacă această perioadă se încadrează în perioada stării de urgență) și numărul de zile lucrătoare pentru care s-a dispus această măsură (pentru a se verifica îndeplinirea condiției numărului minim de 15 zile lucrătoare prestată în acest regim). Astfel, pe cale indirectă, legiuitorul condiționează acordarea ajutorului din bugetul asigurărilor de șomaj de o simplă formalitate, respectiv înregistrarea deciziei unilaterale a angajatorului prin care s-a dispus prestarea muncii în regim de telemuncă în cuprinsul REVISAL-ului. La art. 3 alin. (2) lit. e) din HG nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților se impune înregistrarea în REVISAL a „tipului de contract individual de muncă”. Oare la ce s-a referit legiuitorul cu o astfel de exprimare – tip de contract?”). La momentul adoptării Legii nr. 81/2018 Legea privind telemunca, aceasta a fost prezentată de promotorii ei politici ca fiind o formulă de natură a naște un nou tip de contract: contractul de telemuncă. Ceea ce presupune însă telemuncă nu este nici pe departe o tipologie nouă de contract, ci o prestație deosebită a muncii, concretizată nu numai printr-un specific al felului muncii (prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, și în baza unei tehnologii adecvate), ci și locul muncii care poate fi unul mobil, dar care în mod absolut nu poate fi locul de muncă din contractul individual de muncă al telesalariatului, loc de muncă organizat de angajator. Deci, în baza deciziei dispuse de angajator, în mod excepțional, în temeiul art. 33 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020, nu se poate face vorbire de un tip de contract nou, ci de o modificare a modului de organizare a muncii, practic, a felului muncii și a locului muncii prin act unilateral al angajatorului.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

Având în vedere esența pentru care există REVISAL, și în baza principiului transparenței, într-adevăr, o astfel de decizie s-ar fi impus a fi înregistrată (indiferent de ceea ce permite sau nu permite sistemul tehnic și rubrica în care s-ar fi impus înregistrarea. Avem în vedere doar soluția de principiu.). Dar, lipsa înregistrării deciziei în REVISAL poate fi de natură a conduce la pierderea dreptului angajatorului de a beneficia de sprijinul financiar reglementat de art. 6 din OUG nr. 132/2020? Credem că răspunsul nu pate fi decât unul negativ.

Neîndeplinirea obligațiilor de înregistrare nu poate conduce la invalidarea actului, acestea fiind formalități cerute de legiuitor, nerespectarea lor fiind de natură a atrage, eventual, numai răspunderea contravențională a angajatorului culpabil.

Analizând toate cerințele exprese de înregistrare astfel cum acestea sunt nominalizate în art. 3 alin. din HG 905/2017, ar rezulta că nu există niciun fel de obligație de înregistrare a actului unilateral de modificare al contractului individual de muncă, în afara situațiilor de detașare, ceea ce, mai departe, ar fi condus la ideea că nici actul unilateral de telemuncă nu ar fi trebuit înregistrat în REVISAL. Chiar dacă însă am considera că se are în vedere obligația de înregistrare, deoarece aceasta ar rezulta din dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. e) din HG 905/2017, amenda ar fi de la 5000 – 8000 lei, fiind posibilă plata la jumătate dacă contravenientul efectuează plata într-un termen de 48 de ore de la momentul în care aceasta a fost dispusă (art. 8 alin. (7) din HG nr. 905/2017).

Având în vedere dispozițiile art. 4 din OMM nr. 1376/2020, directorii executivi ai AJOFM la care s-a făcut solicitarea de acordare a sprijinului financiar sunt cei ce decid cu privire la acordarea acestuia, prin decizie de admitere sau respingere a solicitării. Considerăm că neînregistrarea deciziei în baza cărei s-a prestat telemuncă în perioada stării de urgență nu este de natură a conduce la o decizie de respingere a solicitării din partea autorităților pe motivele mai sus arătate.

S-ar putea admite însă că, în astfel de situații, pot exista dubii cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de OUG nr. 132/2020 în vederea acordării sprijinului financiar (prestarea activității în regim de telemuncă o perioadă de minimum 15 zile lucrătoare în perioada stării de urgență de la 15 martie la 15 mai 2020), deși ne întrebăm atunci de ce legiuitorul stabilește că la solicitarea de acordare a acestui ajutor se atașează declarații pe proprie răspundere a reprezentanților angajatorului ce solicită, iar declarațiile acestea au scopul asumării răspunderii pentru realitatea, corectitudinea și veridicitatea datelor transmise!? Mai mult, principiul bunei credințe este pe deplin funcțional. În consecință dacă un angajator, prin reprezentantul acestuia, își asumă datele transmise, acestea nu pot fi infirmate decât prin contradovadă, nefiind principial de admis ideea că s-ar porni de la faptul că orice declarație trebuie verificată.

Chiar și așa, sunt de avut în vedere și dispozițiile art. 3 alin. (2) din OMM nr. 1376/2020, „În situația identificării unor inadvertențe în documentele transmise potrivit alin. (1), precum și în situația în care informațiile din documentele transmise sunt incomplete sau pe baza acestora nu se poate determina îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea sumei prevăzute la art. 6 alin. (1) din ordonanța de urgență, agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau, după caz, a municipiului București solicită angajatorilor clarificări scrise și/sau prezentarea de documente suplimentare.” Deci, autoritățile de specialitate odată constatând faptul că nu există date în REVISAL cu privire la prestarea muncii în regim de telemuncă la nivelul angajatorului care a solicitat sprijinul financiar și nici posibilitatea de identificare a perioadei în care s-a prestat astfel activitatea și a numărului de salariați care au prestat acea activitate poate dispune verificări suplimentare (poate cere angajatorului respectiv să prezinte toate deciziile unilaterale emise, cu actele ce fac dovada momentului în care acestea au fost emise – de exemplu, registrul intern de decizii -, poate solicita actele ce fac dovada faptului că deciziile au privit salariați activi la momentul în care și-au produs efectele – de exemplu, înregistrările REVISAL din care să rezulte că telesalariați aveau un contract individual de muncă activ la momentul prestării muncii în regim de telemuncă conform deciziilor unilaterale și chiar acte din care să rezulte asumarea de către salariați a regimului de telemuncă, acte care să probeze prestarea efectiv a muncii în acest sistem, inclusiv dovada comunicării deciziilor către telesalariați). Toate acestea ar putea face dovada clară a faptului că angajatorul respectă condițiile impuse de lege și, pe cale de consecință, el este îndrituit să beneficieze de sprijinul financiar de 2500 lei pentru fiecare telesalariat care a prestat activitate în regim de telemuncă o perioadă de cel puțin 15 zile lucrătoare în perioada stării de urgență.

Dacă, din punctul nostru de vedere, este evident faptul că simpla neînregistrare în REVISAL a prestației muncii în regim de telemuncă nu poate conduce la pierderea dreptului conferit de OUG nr. 132/2020, în schimb, subliniem încă odată faptul că, odată ce autoritatea a constatat aspectul neînregistrării, poate sesiza ITM-ul cu privire la această neregularitatea și, inspectoratul teritorial de muncă (denumit în continuare ITM) ca autoritate de control, constatând că nu s-au îndeplinit obligațiile de înregistrare în REVISAL (cu toate discuțiile mai sus formulate) ar putea dispune amendarea angajatorului culpabil.

Întrebarea următoare care s-ar putea pune ar fi dacă ITM ar putea dispune o amendă pentru fiecare telesalariat neînregistrat sau o amendă generală. Având în vedere faptul că, în lumina HG nr. 905/2017 angajatorului îi revine o obligație aparte pentru fiecare înregistrare, ar rezulta că ITM poate dispune câte o amendă pentru fiecare telesalariat neînregistrat.

Astfel, în situația cea mai fericită, angajatorul ar plăti 2500 lei pentru fiecare telesalariat neînregistrat, adică exact valoarea sprijinului financiar acordat în baza OUG nr. 132/2020 (dacă s-ar aplica limita minimă a amenzii și s-ar face aplicarea art. 8 alin. (7) din HG nr. 905/201, făcându-se plata după 48 de ore). Adică angajatorul s-ar alege cu NIMIC.

Este foarte adevărat că în raport cu cele mai sus menționate în legătură cu obligația de înregistrare a telemuncii de către angajator, s-ar putea discuta în fața instanțelor judecătorești în cadrul contestării măsurii impuse de organul de control (ITM), existând destule argumente în sensul inexistenței obligației de înregistrare a deciziei unilaterale privind prestarea muncii în regim de telemuncă în baza art. 33 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/2020 de instituire a stării de urgență. Cu atât mai mult, caracterul special al activităților prestate în stare de urgență ar fi determinat statul să mai renunțe la excesul de birocrației, principiu care ar trebui să guverneze și orice decizie judecătorească. Dar, într-o analiză la rece faptul că „ce se ia pe mere se dă pe pere” este destul de evident.

Este de observat și momentul de la care începe să curgă termenul de 10 zile înăuntrul căruia statul se obligă să vireze sumele solicitare în temeiul OUG nr. 132/2020 în conturile angajatorilor solicitanți, astfel cum acestea sunt menționate în solicitare. Astfel, termenul de 10 zile nu începe să curgă, așa cum poate ar fi fost normal, de la data deciziei autorității (directorului executiv al AJOFM la care s-a depus cererea), ci, așa cum stabilește art. 5 alin. (1) din OMM nr. 1376/2020 de la data „înregistrării documentației complete prevăzute la art. 3 alin. (1)”, adică a cererii întemeiate pe dispozițiile art. 6 din OUG nr. 132/2020, a declarației pe proprie răspundere și a listei cu telesalariații pentru care se solicită sprijinul financiar. Deci, termenul începe să curgă anterior momentului în care intervine decizia directorului executiv al AJOFM, astfel acesta fiind obligat la verificări și la decizie într-un termen care, obiectiv vorbind, trebuie să fie mai mic de 10 zile (zilele sunt calendaristice și nu lucrătoare!). În mod excepțional, conform alin. (2) din art. 5 al OMM nr. 1376/2020, dacă datele transmise de angajatorii solicitanți sunt incomplete sau prezintă inadvertențe, AJOFM este îndreptățită să solicite clarificări și completări corespunzătoare, termenul de 10 zile începând să curgă de la data în care s-au transmis explicațiile și/sau, după caz, completările necesare.

Momentul înregistrării cererilor la ANOFM, sau, după caz a înregistrării completărilor și/sau clarificărilor necesare este esențial, pentru că, în raport cu acesta se stabilește ordinea solicitanților la beneficiul acordat condiționat de stat (în limita bugetului existent, și pentru cererile înregistrate până la data de 31 dec. 2020). Odată ce bugetul „alocat” (ale cărui dimensiuni nu le cunoaștem) s-a epuizat, angajatorii nu mai pot beneficia de acest sprijin de 2500 lei/telesalariat (deci ar trebui să funcționeze regula: „primul venit, primul servit”. Nu există previziune, nu există predictibilitate, nu există transparență și, până la urmă, se pune problema dacă o astfel de abordare legislativă nu ar putea încălca flagrant principiul egalității de tratament juridic!).

Transmiterea cererii și a documentației aferente se face electronic. În acest sens, art. 3 alin. (1) din OMM nr. 1376/2020, stabilește că „angajatorii transmit, prin mijloace electronice, respectiv prin încărcarea pe platforma aici.gov.ro”, iar art. 5 alin. (2) din același act normativ stabilește că „termenul de 10 zile prevăzut la alin. (1) curge de la data înregistrării pe e-mail”. S-ar putea face aici și o discuție interesantă cu privire la valoarea juridică a actelor astfel transmise și necesitatea semnării lor prin semnătură electronică, în condițiile legii.

Conform art. 6 alin. (4) din OUG nr. 132/2020, „În termen de 30 de zile de la acordarea sumei prevăzute la alin. (1), angajatorul are obligația de a transmite ANOFM documente justificative referitoare la achiziția categoriilor de bunuri stabilite prin ordinul ministrului muncii și protecției sociale.” Este de bănuit că legiuitorul nu a avut în vedere momentul acordării dreptului, ceea ce, din punctul nostru de vedere se întâmplă la momentul adoptării deciziei de către directorul executiv agenției de ocupare a forței de muncă, ci momentul plății efective a sprijinului financiar. Totuși, față de modul de redactare al textului, credem că se are în vedere data la care autoritatea a virat suma de bani în conturile identificate de angajator, și nu data încasării efective a acestora (deși, cea de-a doua soluție ar fi fost normală într-o concepție clasică cu privire la curgerea termenelor!).

De la momentul virării sumei cu titlu de sprijin financiar în temeiul OUG nr. 132/2020, angajatorul are la dispoziție un termen de 30 de zile pentru procurarea echipamentelor și tehnologiilor necesare pentru derularea în bune condițiuni a activității în regim de telemuncă, astfel cum acestea sunt identificate în Anexa 1 la OMM nr. 1376/2020 și transmiterea documentelor justificative în acest sens.

Art. 6 alin. (5) din OUG nr. 132/2020 stabilește că angajatorul are obligația de a transmite ANOFM documente justificative referitoare la achiziția categoriilor de bunuri stabilite prin ordinul ministrului muncii și protecției sociale. Textul de principiu din OUG nr. 132/2020 este dezvoltat în cuprinsul OMM nr. 1367/2020, care stabilește la art. 6 documentele pe care angajatorul trebuie să le transmită pentru a face dovada utilizării sprijinului bănesc primit de la stat, în condițiile legii, respectiv:

 – „facturile fiscale emise de către furnizorii de bunuri și servicii tehnologice;

 – bonurile fiscale sau chitanțele sau extrasele de cont care să ateste plata facturilor;

 – fișele de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosința telesalariaților, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanțelor publice 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile, sau/și, după caz, bonurile de mișcare a mijloacelor fixe date în folosința salariaților, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015, sau/și, după caz, situația cu serviciile tehnologice pe care angajatorul le asigură fiecărui telesalariat.”

Primele două documente sunt menite să facă dovada utilizării sumelor de bani pentru achiziționarea efectivă a echipamentelor și tehnologiilor stabilite de lege pentru derularea în bune condiții a activității în regim de telemuncă, iar cel de-al treilea are în vedere transmiterea efectivă a acestora în folosința „de serviciu” a unor salariați (ATENȚIE ! Legea, așa cum am arătat mai sus se raportează retroactiv la anumite elemente de referință: foști telesalariați, neimpunând, de exemplu, obligarea angajatorului de a transmite laptopurile achiziționate către salariați care pentru viitor vor presta activitate în regim de telemuncă).

Conform art. 6 alin. final din OUG nr. 132/2020, În cazul nerespectării obligației de transmitere a documentelor justificative referitoare la achiziția categoriilor de bunuri stabilite prin ordinul ministrului muncii și protecției sociale, angajatorul restituie integral suma acordată, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4).” Este de observat faptul că legiuitorul instituie în sarcina angajatorului care nu transmite documentația doveditoare a utilizării în tot sau în parte a sumei cu titlu de sprijin financiar, obligația de restituire integrală a sumei astfel primite. Obligația de restituire însă nu funcționează imediat, ci se acordă un termen de grație angajatorului, de încă 30 de zile de la momentul în care a expirat perioada înăuntrul căreia trebuia transmisă documentația integrală care să dovedească utilizarea legală a sumelor primite cu titlu de sprijin financiar de la stat. Aceasta nu înseamnă însă că există vreo posibilitate de nerestituire a sumelor, dacă, de exemplu, angajatorul transmite documentația necesară în a 33-a zi de la momentul în care i s-a virat suma cu titlu de sprijin financiar de la stat.

Sumele se recuperează în baza deciziei de impunere emisă de agenția de ocupare a forței de muncă, decizie care are valoare de titlu executoriu. Deci, dacă am încerca iarăși o interpretare logică a textului de lege ar rezulta: autoritatea de ocupare a forței de muncă ce a virat către un angajator suma reprezentând sprijinul financiar nu a primit documentele justificative în termenul de 30 de zile, motiv pentru care, de îndată, emite decizia pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit, decizie care reprezintă titlu executoriu și care trebuie să fie pusă în executare de angajator într-un termen de 30 de zile de la momentul în care ar fi trebuit să transmită documentele justificative în cauză.

Dar dacă autoritatea publică nu comunică decizia de obligare la restituirea sumelor acordate necuvenit în termenul de 30 de zile de la momentul în care documentele s-ar fi impus să fie transmise, de când se naște obligația de restituire a angajatorului culpabil? Se poate considera acesta pus în întârziere și obligat la plata de penalități și dobânzi, în condițiile în care art. 6 lit. c) din OMM face trimitere expresă la dispozițiile art. 47 din Legea nr. 76/2002, care la rândul ei stabilește că recuperarea sumelor acordate necuvenit de către agențiile de ocupare a forței de muncă se realizează în baza deciziei emise de autoritate? Nu credem că s-ar putea pune aici problema unei puneri în întârziere „de drept”.

Nu în ultimul rând, trebuie observată și „joaca”, nepermisă – spunem noi -, a legiuitorului cu privire la autoritățile competente să intervină în procedurile specifice de acordare a sprijinului financiar. Astfel, art. 6 din OUG nr. 132/2020 face referire expresă la Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă – ANOFM, autoritatea de la nivel central, prin intermediul căreia se acordă/plătește sprijinul financiar de 2500 lei/telesalariat, respectiv la nivelul căreia se transmit documentele necesare care fac dovada achiziționării echipamentelor și tehnologiilor necesare cu sumele primite cu titlu de sprijin financiar de la stat. În schimb, OMM nr. 1376/2020 face referire la autoritatea locală, în cuprinsul art. 3-8 din actul normativ fiind identificate pentru transmiterea documentelor, chiar și în format electronic, pentru asigurarea plăților nu Agenția națională ci Agențiile județene respectiv a Municipiului București. Dar elementul definitoriu în determinarea competențelor organelor de specialitate ni se pare a fi textul de la art. 4 din OMM nr. 1376/2020, care stabilește că sprijinul financiar se acordă în baza deciziei directorului executiv al Agenției de la nivel local – AJOFM. De aceea, într-o bună și corectă logică juridică ne întrebăm de când printr-un ordin de ministru se încalcă o Ordonanță de Urgență, în special în aspecte ce țin de competență, aspecte ce trebuie reglementate strict și fără ambiguități?

Unele considerente referitoare la sprijinul financiar acordat angajatorilor în temeiul art. 6 din OUG nr. 132/2020 pentru achiziționarea de echipamente și tehnologii necesare prestării muncii în regim de telemuncă was last modified: septembrie 18th, 2020 by Magda Volonciu

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter