Susţineri privind încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Recurs respins ca fiind nefondat

5 ian. 2024
Vizualizari: 298
  • Legea nr. 10/2001: art. 50
  • Legea nr. 10/2001: art. 50^1
  • Legea nr. 71/2011: art. 204
  • Legea nr. 71/2011: art. 210
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 496 alin. (1)
  • VCC: art. 2539 alin. (2)

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 10 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata către reclamantă a prețului de piață al imobilului situat în București, strada x, nr. 8, sectorul 1 și, în subsidiar, la restituirea prețului actualizat și a dobânzii legale până la data plății, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1886 din 13 octombrie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin criticile formulate, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează instituția prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că instanța de apel a reținut, în mod nelegal, incidența prescripției, în condițiile în care prezentul litigiu reprezintă continuarea procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, perimat, dosar în care nu a fost invocată de către pârâți excepția prescripției dreptului la acțiune.

Se constată că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata prețului de piață al imobilului situat în București, strada x, nr. 8, sectorul 1 și, în subsidiar, la restituirea prețului actualizat și a dobânzii legale până la data plății.

Astfel, obiectul prezentei cauze îl reprezintă echivalentul pecuniar al apartamentului nr. x situat în imobilul din București, str. x, iar dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție este un drept de creanță evaluabil în bani care are natură personal patrimonială.

În raport de cele reținute, nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că acțiunea sa are ca obiect dreptul de proprietate, respectiv echivalentul valoric al dreptului dobândit în baza unui contract care a fost anulat, context în care ar fi incidente dispozițiile art. 2518 C. civ. cu privire la termenul de prescripție de 10 ani, aplicabil drepturilor reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripție.

Dreptul de creanță valorificat de reclamantă are natură patrimonială, iar un asemenea drept este supus prescripției extinctive.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege” iar potrivit art. 3 din același decret, „Termenul de prescripție este de 3 ani (…)”.

Raportat la natura dreptului valorificat de reclamantă și la dispozițiile privind prescripția extinctivă aplicabile drepturilor de creanță, în mod legal curtea de apel a confirmat soluția instanței de fond de respingere a acțiunii, ca prescrisă, calculând termenul de prescripție raportat la dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 – 3 ani, termen ce a început să curgă de la 4 martie 2010, data pronunțării deciziei irevocabile nr. 117 de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin care a fost admisă acțiunea în constatarea nulității și în revendicare formulată de fostul proprietar al imobilului și care s-a împlinit la 4 martie 2013. Nu va fi reținută aserțiunea recurentei, în sensul că termenul de prescripție ar curge de la data de 17 noiembrie 2011 când, prin decizia nr. 8147 pronunțată de Înalta Curte, a fost soluționat un recurs inadmisibil, dat fiind faptul că nu această dată reprezintă momentul rămânerii irevocabile a hotărârii care a deschis dreptul la daune pentru recurentă, ci data de 4 martie 2010 menționată anterior.

Referitor la critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2512-2513 C. civ., se reține că, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.

Prin decizia nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, astfel încât atât instanța de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigiile începute după 1 octombrie 2011.

Prin urmare, așa cum corect a reținut instanța de apel, în raport de momentul începutului termenului de prescripție, 4 martie 2010, prescripția în raportul juridic dedus judecății este supusă reglementării Decretului nr. 167/1958, nu dispozițiilor noului C. civ., astfel încât instanța judecătorească era obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, având în vedere invocarea dispozițiilor art. 2539 alin. (2) C. civ. din 2009, aplicabile în cauză, în raport de dispozițiile art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, „Prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă”.

Recurentul critică decizia instanței de apel, susținând încălcarea acestor norme, având în vedere introducerea prezentei cereri de chemare în judecată, în temenul de 6 luni de la data constatării perimării acțiunii în dosarul nr. x/2014.

Pentru a fi operante dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza finală C. civ., premisa impusă de lege este aceea ca prima acțiune, rămasă nesoluționată pe fond, ca urmare a admiterii unei excepții peremptorii, să fi fost formulată înăuntrul termenului de prescripție prevăzut de lege pentru dreptul de creanță litigios. Astfel, întreruperea prescripției presupune o prescripție în curs, astfel încât, pe lângă condiția ca partea să urmărească succesiv, în litigii distincte, valorificarea aceluiași drept de creanță, interesează, prin ipoteză, dacă prima cerere a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Or, în măsura în care prima acțiune a fost introdusă la 10 iulie 2014, după împlinirea termenului de prescripție, la 4 martie 2013, rezultă că această condiție nu este îndeplinită, demersul judiciar invocat de recurentă neavând aptitudinea de a produce efectul întreruptiv al unei prescripții deja împlinite.

Sub un ultim aspect, recurenta susține că acțiunea este imprescriptibilă întrucât legiuitorul nu a impus un termen în care poate fi exercitată acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 50 și art. 50^1 din Legea nr. 10/2001.

Similar instanțelor de fond, se reține că absența unui termen de formulare a acțiunii, prevăzut de art. 50 și art. 50^1 din Legea nr. 10/2001, nu conferă dreptului la acțiune caracter imprescriptibil, ci nu face decât să atragă aplicabilitatea dreptului comun privind prescripția extinctivă, respectiv a Decretului nr. 167/1958 care prevede la art. 3 termenul general de 3 ani.

În concluzie, cum cererea introductivă de instanță a fost promovată de reclamantă la 10 octombrie 2019 și, în cauza pendinte, nu pot fi reținute dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a II a C. civ., termenul general de prescripție de 3 ani a fost depășit, astfel că, în mod legal, dreptul material la acțiune al reclamantei a fost constatat prescris de instanța fondului, soluție confirmată de instanța de apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 201A din 11 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Susțineri privind încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează instituția prescripției dreptului material la acțiune. Recurs respins ca fiind nefondat was last modified: decembrie 22nd, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.