Solicitare privind recunoașterea stării de discriminare salarială în care se află reclamanţii, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%. Stabilirea competenţei de soluţionare a cererii

• NCPC: art. 116
• NCPC: art. 127 alin. (1)
• NCPC: art. 133 alin. (2)
• NCPC: art. 135

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la data de 14.07.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să recunoască starea de discriminare salarială în care se află reclamanții, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și a Curții de Apel Târgu Mureș, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%, spor care depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României.

Totodată, reclamanții au solicitat uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018 în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017, repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care le-a fost plătită efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și al cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău și Curtea de Apel București.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1640 din 23 iunie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

În speță, Tribunalul Dâmbovița a fost învestit să se pronunțe asupra cererii prin care reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând, în esență, recunoașterea stării de discriminare și repararea prejudiciului cauzat prin maniera de aplicare a legii de către pârâți.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea; (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii; (2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz; (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă reține că reclamanții activează în calitate de grefieri în cadrul Judecătoriei Răcari, județul Dâmbovița.

Din acest punct de vedere, competența nu poate fi evaluată în raport cu art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deoarece acțiunea nu este în competența instanței unde reclamanții își desfășoară activitatea ori în competența unei instanțe inferioare acesteia, devenind incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează norme de competență facultativă.

Or, reclamanții au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmbovița, în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (2^1) al aceluiași text de lege care reglementează norme de competență teritorială având caracter relativ, în acord cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziții legale permite așadar reclamanților să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestora să le fie afectată valabilitatea opțiunii.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmbovița, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.