Solicitare privind recunoaşterea dreptului reclamantului de a continua activitatea, la expirarea mandatului de preşedinte de judecătorie, pe o funcţie de execuţie la curtea de apel şi obligarea pârâţilor la emiterea unui act administrativ în acest sens

13 feb. 2024
Vizualizari: 86
  • Legea nr. 303/2004: art. 49
  • Legea nr. 303/2004: art. 50
  • Legea nr. 303/2004: art. 51 alin. (1)
  • Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. n)
  • NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5 6 şi 8
  • NCPC: art. 496 alin. (1) Legea nr. 303/2004: art. 48

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții C.S.M. și secția pentru Judecători din cadrul C.S.M., solicitând anularea parțială a actului administrativ reprezentat de Hotărârea secției pentru Judecători nr. 225 din 17.03.2020, în ceea ce privește soluția dată cu privire la cererea sa principală de continuare a activității la Curtea de Apel Iași după expirarea mandatului de președinte al Judecătoriei Iași, anularea totală a actului prin care a fost soluționată plângerea prealabilă – adresa din 28.05.2020, recunoașterea dreptului său de a continua activitatea la expirarea mandatului de președinte al Judecătoriei Iași pe o funcție de execuție la Curtea de Apel Iași, precum și obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ în acest sens.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1071 din 23 februarie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

Preliminar analizei, se impune precizarea că, deși recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor lui de recurs nu a formulat critici care să se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care criticile formulate vor fi analizate prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. .

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea parțială a actului administrativ reprezentat de Hotărârea secției pentru Judecători nr. 225 din 17.03.2020, în ceea ce privește soluția dată cu privire la cererea sa principală de continuare a activității la Curtea de Apel Iași după expirarea mandatului de președinte al Judecătoriei Iași, anularea totală a actului prin care a fost soluționată plângerea prealabilă – adresa din 28.05.2020, recunoașterea dreptului său de a continua activitatea la expirarea mandatului de președinte al Judecătoriei Iași pe o funcție de execuție la Curtea de Apel Iași, precum și obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ în acest sens.

În esență, prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la Consiliul Superior al Magistraturii, recurenta-reclamantă a solicitat ca, la expirarea mandatului său de președinte al Judecătoriei Iași la data de 15.07.2020, să își continue activitatea, ocupând o funcție de execuție la Curtea de Apel Iași, iar, în subsidiar, la Tribunalul Iași, în temeiul prev. art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 225/17.03.2020, cererea formulată de recurenta-reclamantă de continuare a activității la Curtea de Apel Iași a fost respinsă, apreciindu-se că nu este oportună, fiind admisă cererea subsidiară de continuare a activității la Tribunalul Iași.

În procedura judiciară declanșată de recurenta-reclamantă, criticile acesteia au vizat împrejurarea că, în aplicarea dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (forma în vigoare la data numirii în funcția de conducere-15.07.2017) Consiliul Superior al Magistraturii nu are un drept de apreciere din perspectiva analizării oportunității solicitărilor întemeiate pe această dispoziție legală.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins cererea de chemare în judecată, reținând că autorității intimate îi este recunoscută o marjă de apreciere, putând lua măsurile pe care le consideră necesare pentru asigurarea unei bune funcționări a activității judiciare, criteriile de oportunitate avute în vedere la emiterea actului contestat fiind necesare în vederea gestionării optime a resurselor umane în sistemul judiciar.

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Răspunzând punctual criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

O primă critică de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nerespectarea standardului minim de motivare a hotărârii judecătorești, în sensul că nu au fost analizate în mod real argumentele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Critica este nefondată, întrucât instanța de fond a indicat situația de fapt reținută în limitele investirii, precum și motivele pe care și-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus clar și logic.

În contextul analizei argumentelor invocate instanța de fond a reținut în cuprinsul considerentelor că autoritatea emitentă și-a manifestat libertatea de apreciere cu privire la opțiunea reclamantei de a își continua activitatea la Curtea de Apel Iași, în limite rezonabile și conforme scopului Legii nr. 303/2004 de organizare în condiții optime a activității judiciare din cadrul Judecătoriei Iași și Curții de Apel Iași, prin compararea indicilor statistici privind nr. posturilor vacante, încărcătura/judecător și schemă în raport de media națională.

Totodată, a apreciat că argumentul potrivit căruia este oportun ca, anterior desfășurării activității în cadrul Curții de Apel Iași, reclamanta să dobândească experiență profesională atât în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale, cât și în judecarea cauzelor în căile de atac, prin transferul său la Tribunalul Iași, nu reprezintă o apreciere cu privire la probitatea sa profesională, ci o măsură de asigurare a cadrului necesar implicării reclamantei, în calitate de judecător, în procesul de soluționare a dosarelor având ca obiect cererile menționate anterior și dobândirii, în consecință, a experienței profesionale atât de necesare desfășurării activității la nivelul ierarhic al unei curți de apel.

Împrejurarea că hotărârea recurată nu cuprinde un răspuns exhaustiv la fiecare susținere din cererea de chemare în judecată nu este de natură să fundamenteze concluzia că hotărârea nu este motivată cu respectarea cerințelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., câtă vreme instanța a răspuns argumentelor părților în funcție de finalitatea urmărită.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Înalta Curte reține că, respectarea exigențelor impuse de prevederile legale în privința considerentelor hotărârii judecătorești nu este determinată de volumul acestora, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului juridic care a stat la baza pronunțării soluției. Procedând la gruparea argumentelor folosite de recurenta-reclamantă în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv al cererii sale printr-un raționament juridic de sinteză, Înalta Curte constată că nu se poate reproșa instanței de fond omisiunea de a motiva hotărârea, întrucât nemotivarea nu există în situația în care instanța a analizat grupat argumentele reținute.

Așa fiind, în condițiile în care instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a analizat probatoriul administrat, a indicat normele de drept pe care și-a întemeiat soluția, Înalta Curte apreciază că soluția nu este susceptibilă a fi reformată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (forma în vigoare la data numirii în funcția de conducere a recurentei-reclamante -15.04.2017) „La încetarea mandatului funcției de conducere judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condițiile prevăzute de art. 48, 49 și 50, o funcție de conducere la aceeași instanță sau la același parchet ori la altă instanță sau parchet ori revin la instanțele sau parchetele de unde provin sau la o instanță sau parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii”.

Raportat la conținutul normei aplicabile și față de situația de fapt, concretă a recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile vizând interpretarea și aplicarea eronată de către instanța de fond a dispozițiilor legale precitate.

Interpretarea logico-sistematică a textului de lege conduce, în opinia Înaltei Curți, similar celor reținute de judecătorul fondului în considerentele sentinței recurate, la concluzia că prin art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost instituită o favoare pentru magistrații care au deținut o funcție de conducere.

Astfel, dispoziția în discuție îi conferă judecătorului care a îndeplinit o funcție de conducere dreptul de a reveni la instanța la care a funcționat anterior numirii în funcția de conducere și doar o vocație de a continua activitatea la altă instanță decât cea la care a funcționat anterior numirii în funcția de conducere și la care are dreptul să funcționeze conform legii.

Această interpretare este dată de sintagma „pot opta” care conferă un caracter supletiv normei de drept, instituind, așa cum s-a arătat și în hotărârea recurată, doar o vocație de a continua activitatea la o instanță unde are dreptul să funcționeze în condițiile legii, în beneficiul judecătorului la încetarea mandatului funcției de conducere, și nu un drept la ocuparea unei astfel de funcții.

De altfel, această interpretare reprezintă și voința reală a legiuitorului, fiind materializată la nivelul legislației secundare, respectiv în cuprinsul dispozițiilor art. 6 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului CSM, în sensul că a fost prevăzut un termen (cel puțin 6 luni înainte de încetarea mandatului, dar nu mai mult de 9 luni) în interiorul căruia cei ce doresc să opteze la încetarea mandatului funcției de conducere pentru o instanță la care au dreptul să funcționeze, alta decât cea de la care provin, să formuleze în scris această opțiune și să o comunice Direcției resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În acest context se impune precizarea că, fiind investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, instanța de contencios constituțional a dat aceeași interpretare dispozițiilor legale analizate, reținând în considerentele deciziei nr. 668/2020 următoarele:

„18. În acest context, Curtea apreciază că prin art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul instituie pentru magistrații care au îndeplinit funcții de conducere, dreptul de a reveni (la încetarea mandatului acestora din funcția de conducere deținută) la instanța la care au funcționat anterior numirii în funcția de conducere și doar o vocație de a-și continua activitatea la o altă instanță decât cea la care au funcționat anterior numirii în funcția de conducere și la care au dreptul să funcționeze potrivit legii.

19. În acest context, Curtea remarcă faptul că art. 1341 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează situația pentru judecătorii care își încetează activitatea în funcții de conducere și revin la instanța unde au funcționat anterior, instituind obligația ordonatorului principal de credite de a asigura de îndată, în acest caz, un post vacant din fondul de rezervă, în cazul în care nu mai există posturi vacante la acea instanță sau parchet. Dacă la încetarea mandatului funcției de conducere judecătorul dorește, însă, să își continue activitatea la o altă instanță unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, solicitarea acestuia se va analiza ținând cont de posturile vacante disponibile, necesitățile de personal ale instanțelor implicate, precum și de criterii obiective aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.

20. Curtea consideră că o interpretare contrară, în sensul instituirii în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii a obligației de a dispune, în mod automat, continuarea activității magistratului ia o altă instanță decât cea de la care provine, ar putea conduce la o perturbare a bunei funcționări a instanțelor și la un dezechilibru în cadrul politicii de resurse umane stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea competentelor stabilite de lege. în acest sens, Curtea învederează faptul că atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și ale secțiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, se exercită cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că legea consacră doar posibilitatea continuării activității la încetarea mandatului funcției de conducere la o altă instanță decât cea de la care provine judecătorul, conferind doar o vocație și nu un drept câștigat care să nu fie supus cenzurii autorității responsabile cu gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar.

În privința criticilor vizând depășirea limitelor marjei de apreciere de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține că, față de circumstanțele existente la momentul analizării cererii, respectiv situația concretă a schemelor de personal la nivelul Judecătoriei Iași și Curții de Apel Iași, și a încărcăturii/judecător la nivelul celor două instanțe, precum și cu luarea în considerare a lipsei de experiență a recurentei-reclamante în soluționarea litigiilor de muncă și de asigurări sociale, actul administrativ contestat respectă exigențele legale prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul conformității acestuia cu scopul legii, respectiv interesul public urmărit de legiuitor.

În examinarea criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte, observând și jurisprudența sa anterioară, are în vedere premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în exercitarea competenței ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public. Acest principiul impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare. Altfel spus, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță fiind vorba de interesul public al bunei funcționări a justiției.

Pornind de la dezideratul asigurării unei bune funcționări a fiecărei instanțe de judecată, secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, luând în analiză cererea recurentei-reclamante de continuare a activității la Curtea de Apel Iași, la încetarea mandatului de președinte al Judecătoriei Iași a reținut că se impune ca recurenta-reclamantă să își continue activitatea în cadrul tribunalului pentru a dobândi experiență în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, domeniu în care deține doar experiență teoretică, dar și pentru perfecționare în judecarea cauzelor la instanța de control judiciar.

În raport de criticile recurentei-reclamante vizând încălcarea principiului supremației legii prin instituirea unei condiții de admisibilitate a cererii neprevăzute de lege, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține că analiza criteriilor de oportunitate era necesară în vederea atingerii scopului stabilit de legiuitor, respectiv gestionarea optimă a resurselor umane în sistemul judiciar.

Aceasta întrucât, legalitatea actului administrativ implică și oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

Prin urmare, limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunității, se regăsește în scopul legii, revenind instanței de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condițiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administrația publică a acționat abuziv, contrar interesului public, așa cum rezultă din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.

Or, în speță, autoritatea intimată și-a exercitat prerogativele legale în limitele marjei de apreciere conferite de lege și a motivat corespunzător hotărârea adoptată.

În privința criticilor invocate de recurenta-reclamantă referitoare la practica contradictorie la nivelul CSM în soluționarea unor cereri similare, Înalta Curte reține caracterul nefondat, având în vedere particularitățile și diferențierile existente la momentul solicitării pentru fiecare caz în parte, analizat individual sub aspectul legalității și oportunității.

În considerarea tuturor argumentelor arătate, Înalta Curte reține legalitatea sentinței recurate prin care s-a constatat aplicarea corectă a dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 de către autoritatea intimată.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 35 din 23 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Solicitare privind recunoașterea dreptului reclamantului de a continua activitatea, la expirarea mandatului de președinte de judecătorie, pe o funcție de execuție la curtea de apel și obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ în acest sens was last modified: februarie 13th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.