Solicitare privind pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispozițiilor privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor şi obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferenţa de ajutor de stat

• Constituția României: art. 148 alin. (2)
• Constituţia României: art. 20 alin. (2)
• Legea nr. 554/2004: art. 21
• NCPC: art. 513 alin. (3)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 6 noiembrie 2015 sub numărul x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură – Centrul Județean Ilfov, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea art. II din H.G. nr. 4/2011 și a art. II din H.G. nr. 237/2011, prin care s-a modificat H.G. nr. 839/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării și protecției porcinelor și obligarea pârâtei APIA – CJ Ilfov la plata sumei 1.020.734,98 RON, reprezentând diferența de ajutor de stat cuvenit societății pentru anul 2012, în conformitate cu schema de ajutor de stat reglementată prin H.G. nr. 839/2010, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1549 din 16 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorității dreptului comunitar, principiu prevăzut de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție.

Totodată, Înalta Curte reține că, deși acest caz de revizuire este reglementat de legea specială, procedura de soluționare a cererii este cea stabilită de C. proc. civ., ceea ce presupune examinarea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a condițiilor de admisibilitate a revizuirii, prin prisma cerințelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Din această perspectivă, se constată a fi incidente prevederile paragrafelor 72, 73 și 84 din Decizia nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-au stabilit o serie de linii directoare pe care le va urma instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, în analiza admisibilității căii de atac:

72. În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunțate de CJUE sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță), se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat.

73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în fața instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și această instanță a analizat-o, partea nu poate critica soluția pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanța de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluția instanței care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competența instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea.

84. Revine însă instanței de judecată obligația să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecății, orientându-se după reperele menționate mai sus și, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispozițiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanței de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmărește schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate.

Aceste considerente sunt similare celor reținute de CJUE în hotărârea pronunțată la 16 martie 2006, în cauza C – 23/2004 – Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, prin care s-a arătat că:

„dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri”.

În consecință, Înalta Curte constată că, în analiza admisibilității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, trebuie avute în vedere, pe de-o parte, hotărârile pronunțate de CJUE sau dispozițiile de drept unional pe care revizuenta apreciază că le-a încălcat hotărârea atacată, iar, pe de altă parte, împrejurarea dacă dreptul Uniunii a fost analizat de instanța de recurs, respectiv dacă problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional a primit o dezlegare în faza procesuală anterioară.

În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, din motivele prezentate în susținerea căii de atac, ce privesc doar chestiunea necesității sau lipsei de necesitate a parcurgerii unei proceduri de notificare a Comisiei Europene în privința modificărilor aduse H.G. nr. 839/2010 prin H.G. nr. 4/2011 și H.G. nr. 237/2011, rezultând, cu claritate, că revizuenta urmărește să repună în discuție analiza pe care instanța de recurs a făcut-o, din perspectiva dreptului unional, cu privire la natura unor astfel de modificări.

Observând inclusiv limitele cadrului procesual stabilit din această perspectivă (a neparcurgerii procedurii notificării ajutorului de stat) prin memoriul de recurs, Înalta Curte apreciază că, deși prin cererea de revizuire a fost criticată hotărârea atacată pentru o pretinsă ignorare a prevederilor Regulamentului nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 TFUE și Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului 659/1999, precum și a hotărârilor interpretative date de CJUE în cauzele evocate prin cererea de revizuire, în fapt critica revizuentei privește concluzia la care a ajuns instanța de recurs în privința calificării modificărilor aduse prin cele două acte administrative ca fiind, din perspectiva dreptului unional, modificări de natură pur formală sau administrativă, ce nu pot afecta evaluarea compatibilității măsurii de ajutor cu piața comună.

Din motivele prezentate în susținerea căii de atac rezultă, cu claritate, că revizuenta urmărește să repună în discuție analiza pe care instanța de recurs a făcut-o cu privire la un astfel de aspect, apreciind că modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor dreptului unional s-a realizat într-o manieră necorespunzătoare.

Or, aceste motive de revizuire corespund unor critici de nelegalitate care pot fi formulate doar în calea de atac a recursului, revizuenta urmărind să obțină, pe calea revizuirii, exercitarea unui control de legalitate asupra hotărârii judecătorești definitive.

Din considerentele deciziei atacate cu revizuire rezultă că instanța de recurs a făcut o analiză coroborată a dispozițiilor H.G. nr. 4/2011 și H.G. nr. 237/2011 cu cele ale art. 108 alin. (3) din TFUE, reținând că, în raport și de prevederile normelor substanțiale trasate prin Regulamentul CE nr. 1698/2005 și Regulamentul nr. 1974/2006, dar și conform Liniilor directoare comunitare pentru sectorul agricol și forestier 2007-2013, modificările aduse H.G. nr. 839/2010 prin cele două acte administrative cu caracter normativ atacate nu intră în categoria celor supuse obligației de notificare a Comisiei Europene, instanța plasându-le expres în categoria celor de natură pur formală sau administrativă (aspecte ce vizează, în mod implicit, prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul nr. 794/2004). Utilizarea termenului de „modificări de procedură”, sau faptul că, în cuprinsul deciziei atacate cu revizuire, instanța nu a făcut o trimitere expresă la prevederile Regulamentului nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 TFUE sau la cele ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului 659/1999, ori la hotărârile interpretative ale CJUE evocate de revizuentă, nu echivalează cu o netratare, din perspectiva dreptului unional, a chestiunilor de drept reglementate sau dezlegate prin acestea, câtă vreme, din conținutul concret al deciziei atacate cu revizuire rezultă că sus indicatele prevederi ale dreptului unional au fost avute în vedere de instanța de recurs.

În acest context, faptul că revizuenta apreciază ca nefiind incidentă situația de excepție sus indicată, ci procedura generală de notificare reglementată art. 1 și 2 din Regulamentul nr. 659/1999, precum și prevederile art. 2, art. 4 alin. (2) și anexa I din Regulamentul nr. 794/2004, raportat la art. 108 alin. (3) TFUE, reprezintă o evidentă critică de nelegalitate a hotărârii atacate.

De asemenea, parte din hotărârile interpretative evocate de revizuentă (pronunțate în cauzele C-585/17, T-394/08, T-297/02, T-254/00, T-270/00, T-277/00, C-585/17 etc.) dezleagă chestiunea necesității notificării Comisiei Europene, plecând de la o premisă prestabilită (reținută a priori), respectiv cea a unor modificări a criteriilor de aplicare a schemei de ajutor, în sensul extinderii schemei de ajutor la beneficiari noi sau în temeiul unei baze juridice substanțial noi. Or, în cauza de față chestiunea dezlegată de instanța de recurs a vizat elementul prealabil, instanța apreciind că nu s-a produs o modificare a condițiilor de acordare a ajutorului de stat din perspectiva criteriilor minime de eligibilitate a beneficiarilor, ci doar o modificare a procedurii pe care solicitanții aveau obligația să o urmeze.

Totodată, instanța învestită cu soluționarea revizuirii observă că limitele trasate prin memoriul de recurs depus în dosarul nr. x/2015 au vizat, din perspectiva chestiunii neîndeplinirii procedurii de notificare, doar modificările prin care revizuenta a apreciat că ar fi operat o eliminare a cerinței angajamentului multianual pentru perioada 2010-2015 și o eliminare a cerinței de verificare a încadrării în buget, înainte de aprobarea cererilor. Or astfel de elemente sunt diferite de cele ce intră în sfera interpretativă a hotărârilor CJUE pronunțate în cauzele invocate de revizuentă (inclusiv cele din cauzele T-151/11, C-590/14, C 111/10, C-121/10, T-527/13, C-138/09, C-630/11 și C-633/11). Pe cale de consecință, hotărârile CJUE evocate de revizuentă nu vizează chestiuni interpretative care să fie incidente în raport de situația de fapt dedusă judecății în cauza soluționată prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, privite inclusiv prin prisma cadrului procesual trasat prin memoriu de recurs.

Așadar, prin hotărârea atacată, Înalta Curte a dezlegat problematica referitoare la aplicarea principiului priorității dreptului unional, iar prin cererea de revizuire nu se invocă niciun element de noutate din perspectiva relevantă cauzei. Împrejurarea că instanța de recurs a ajuns la o concluzie diferită de cea pe care o susține revizuenta, nu poate constitui temei al unui motiv de revizuire, ci al unui motiv de recurs, subsumat cazului de casare referitor la greșita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În concluzie, în acord cu cele reținute în cuprinsul paragrafelor nr. 72 și 73 din Decizia nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior citate, Înalta Curte apreciază că este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în raport de motivele invocate în susținerea acesteia, care tind la reformarea hotărârii atacate, constituind un veritabil „recurs la recurs”, aspect ce contravine naturii juridice a revizuirii, care reprezintă o cale de atac de retractare, iar nu de reformare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de societatea A. S.R.L, ca inadmisibilă.

Sursa informației: www.scj.ro.