Solicitare privind dispunerea obligării pârâtei la plata indemnizaţiei lunare de neconcurenţă şi a dobânzii legale aferente debitului
- C. muncii: art. 269
- NCPC: art. 116
- NCPC: art. 129 alin. (2)
- NCPC: art. 130 alin. (2)
- NCPC: art. 131 alin. (1)
- NCPC: art. 135 alin. (4)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la 15.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata indemnizației lunare de neconcurență de 51.427,25 RON, în cunatum total de 822.836 RON, aferentă perioadei 15.11.2019-15.03.2021 și în continuare, până la împlinirea termenului contractual de 24 de luni și a dobânzii legale aferente debitului, calculate de la data scadenței până la plata efectivă a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. art. 21-22, art. 268 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 275 și art. 278 din Codul Muncii, art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 și art. 1.535 C. civ.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 484 din 2 martie 2022)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține următoarele:
Instanța a fost învestită cu un conflict de muncă ivit între reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.A.
Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, relevante pentru stabilirea competenței, în cauza de față, sunt dispozițiile art. 269 din Codul muncii și cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Astfel, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, „judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite conform legii”, iar potrivit alin. (2), „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.
Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.
Norma de competență teritorială instituită de legiuitor în sfera litigiilor de muncă este alternativă, fiind prevăzută în beneficiul reclamantului, căruia i se permite să opteze între mai multe instanțe, deopotrivă competente.
Potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., în cazul competenței alternative, „reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.
În cazurile de competență alternativă, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea reclamantului în alegerea instanței nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii se stabilește în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.
Totodată, se cuvine subliniat că și în ipoteza reținerii ca temei de drept pentru determinarea competenței teritoriale în conflictele de muncă a normei reglementate de art. 210 din Legea nr. 263/2010, noțiunea de „domiciliu” prevăzută de aceasta, trebuie interpretată în sens larg, luându-se în considerare locuința în fapt a reclamantului, respectiv, reședința acestuia, deoarece prin reglementarea unei competențe alternative se urmărește facilitarea accesului la justiție a reclamantului și apărării acestuia care, în cele mai multe cazuri, se află pe o poziție de inferioritate în cadrul raportului juridic de muncă.
Prin urmare, la stabilirea competenței teritoriale în această materie se vor avea în vedere domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul reclamantului sau locul său de muncă.
Așa fiind, constatând că reclamantul avea, la data sesizării instanței, reședința în România, în municipiul Cluj-Napoca Napoca, potrivit înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Cluj și că opțiunea procesuală manifestată de reclamant, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a fost de a învesti Tribunalul Cluj cu litigiul dintre el și pârâta S.C. B. S.A., Înalta Curte constată că acesta a devenit competent să soluționeze cauza.
Sub un alt aspect, este de notat că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
Având în vedere că norma de competență teritorială în acest caz este alternativă și nu exclusivă și că pârâta nu a invocat această excepție, în conformitate cu art. 129 alin. (2) coroborat cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța inițial învestită cu soluționarea conflictului de muncă nu o putea invoca din oficiu.
Prin urmare, constatând că Tribunalul Cluj a fost învestit în mod legal cu soluționarea pricinii, față de rațiunile înfățișate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Cluj.
Sursa informației: www.scj.ro.