Solicitare privind constatarea perioadei serviciului de permanență ca fiind timp de lucru și dispunerea obligării pârâţilor la calcularea, alocarea şi plata sumelor pentru orele aferente timpului de lucru de 8 ore, în timpul zilelor lucrătoare, precum şi pe durata zilelor de sâmbătă, duminică şi sărbatorilor legale, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare

• C. muncii: art. 269 alin. (3)
• NCPC: art. 123 alin. (3)
• NCPC: art. 127 alin. (1)
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 59

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă, la data de 01.03.2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamanții A., B., C. și D. (ocupând funcția de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău), E. (tehnician criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău), F. (grefier în cadrul D.I.I.C.O.T. Structura Centrală), G. și H. (conducător auto în cadrul DIICOT Structura Centrală), în contradictoriu cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Buzău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că perioada serviciului de permanență constituie timp de lucru și să se dispună obligarea pârâților la calcularea, alocarea și plata sumelor pentru orele aferente timpului de lucru de 8 ore, în timpul zilelor lucrătoare, precum și pe durata zilelor de sâmbătă, duminică și sărbatorile legale, actualizate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, pentru perioada cuprinsă ultimilor trei ani anteriori introducerii acțiunii și în continuare.

S-a apreciat că acestor reclamanți, care nu dețin calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar ori grefier, le sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011, drept pentru care, în considerarea domiciliului cât și a locului de muncă, identificate ca fiind în Buzău, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1031 din 2 mai 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Brăila, secția I civilă, și Tribunalul Buzău, secția I civilă – Completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea inițială înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2022, din care s-a disjuns cauza privind reclamantul E., ce a generat prezentul conflict de competență, reclamantele A., B., C. și D., ocupând funcțiile de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și respectiv reclamantul E., tehnician criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, alături de alți reclamanți, au învestit Tribunalul Brăila cu un conflict de muncă, pârâți fiind Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Se reține că reclamanții sus-indicați au promovat o acțiune comună având ca obiect drepturi bănești derivate din raporturile de muncă cu același angajator – Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită de art. 266 din Codul muncii.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

În egală măsură, pentru situația particulară a unor litigii, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”, iar potrivit alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Dispozițiile textului de lege evocat sunt norme speciale, derogatorii de la normele de competență teritorială, care stabilesc un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care ori pe lângă care își desfășoară activitatea judecătorul ori procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, care are calitate de reclamant într-o pricină de competența instanței respective ori a uneia inferioare ei. Totodată, norma legală instituie un caz de prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care ori pe lângă care își desfășoară activitatea reclamantul.

Prin decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de „grefier”, în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești.

Astfel, deși potrivit regulilor de competență în materia dreptului muncii, în raport cu domiciliul și locul de muncă al reclamanților, conflictul de muncă dedus judecății ar fi trebuit să revină spre soluționare Tribunalului Buzău, față de textul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și de calitatea unora dintre reclamanți de grefier la parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza, rezultă că în mod corect cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Tribunalul Brăila.

Prin învestirea acestui tribunal, reclamanții având funcția de grefier s-au conformat obligației impuse de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. de a sesiza o instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate aceleia în raza căreia se află Tribunalul Buzău.

În privința reclamantului E., având calitatea de tehnician criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și căruia nu îi este aplicabil textul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte notează că acesta se află în situația coparticipării procesuale active, prevăzute de dispozițiile art. 59 C. proc. civ., în acord cu care „mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte daca obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură”.

Astfel, în cauză, sunt îndeplinite condițiile privind coparticiparea procesuală activă, obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi care au aceeași cauză și între care există o strânsă legătură.

În consecință, se constată că, potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, dacă sunt întrunite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Mai mult, în raport cu incidența în cauză a art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte reține și dispozițiile art. 123 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora atunci când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, aceasta va fi exclusiv competentă pentru toate părțile.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios inițial, din care au făcut parte și reclamanții ocupând funcția de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și în considerarea prevederilor legale sus evocate, rezultă că Tribunalul Brăila a fost în mod legal învestit să soluționeze cererea reclamantului E..

Se impune în final și ideea că disjungerea este o măsură procesuală ce poate fi luată pentru buna administrare a judecății, însă dispunerea acestei măsuri nu atrage necompetența instanței, cauza disjunsă rămânând în competența instanței legal învestite din punct de vedere material și teritorial. În acest sens, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 111 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.