Scurte consideraţii asupra infracţiunilor prevăzute de art. 5 lit. c) şi d) ale Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale – între limitele flexibilităţii şi rigidităţii legii

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

I. Considerații introductive

Adoptarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale a produs schimbări masive la începutul anilor 1990, prin tranziția anumitor fapte ce apar­țineau dreptului comercial sub cupola de protecție a dreptului penal. Contextul politic care a creat premisele acesteia este Convenția de la Paris^[1] pentru protecția proprietății industriale din 20 martie 1883, la care România a aderat în 1967, și Convenția de la Berna din 1886, ratificată de România în anul 1968, care au avut ca principal obiect protecția proprietății industriale.

Interesul pentru incriminarea faptelor privește evoluția fenomenelor crimina­li­tății, „metodele” de comitere a infracțiunilor perfecționându-se de o manieră rapidă, inclusiv în domeniul dreptului comercial, creând prejudicii importante actorilor de pe piață.

La nivelul legislației interne, art. 45 din Constituția României prevede că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate, iar pentru existența unei libertăți în ceea ce privește economia este necesar să existe concurență între întreprinzătorii de pe piață și ca aceasta să fie loială.

După cum însăși denumirea legii o sugerează, rațiunea incriminării infrac­țiunilor de combatere a concurenței neloiale constă în protejarea economiei de piață prin asigurarea unei concurențe loiale. Mai mult, aceasta se reflectă în a aduce un plus de protecție conferită de către dreptul penal drepturilor subiective ale persoanei juridice împotriva oricăror practici anti-concurențiale și a protejării împotriva divulgării, achiziționării sau utilizării, fără drept, a secretelor comerciale ce conferă titularului legitim un avantaj competitiv față de restul agenților econo­mici aflați pe piață.

Obiectul juridic este comun ambelor infracțiuni prevăzute de către art. 5 lit. c) și d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Acesta constă în protejarea concurenței loiale care ar trebui să existe pe o piață liberă, necesară pentru funcționarea economiei de piață în scopul de a stimula inovația și echilibrul de șanse între interesul individual al persoanelor juridice care participă pe o piață liberă, precum și a intereselor patrimoniale izvorâte fie din valoarea patrimonială ce o alcătuiesc informațiile confidențiale, fie din așteptările obiective ale profitului bazate pe deținerea informațiilor confidențiale în patrimoniul acestora. De aceea, ne este imposibil a ne ralia autorilor care susțin că, atunci când sunt lezate atât patrimoniul titularului secretului comercial, cât și interesele patrimo­niale ale competitorilor săi loiali, se va reține un concurs ideal în funcție de câte patrimonii sunt afectate^[2].

În privința sistemului român, în reglementarea infracțiunilor privind comba­terea concurenței neloiale s-a mers pe ideea unui sistem mixt, potrivit căruia legea furnizează atât un principiu orientativ (principiul general al bunei-credințe), dar și instrumente care au caracter exemplificativ în raport de ipotezele cel mai des întâlnite în practică^[3].

De la implementarea sa și până în prezent, normele care conturează cadrul legal reglementat/incriminează faptele de concurență neloială au suferit minore transformări legislative, precum schimbarea terminologiei folosite în definirea secretului comercial, care, la nivelul semnificațiilor juridice a rămas aceeași^[4]. În același timp, observăm că, în forma sa inițială, pentru a se comite ambele infracțiuni nu se impunea, drept condiție de tipicitate, afectarea intereselor sau activității persoanei juridice, condiție introdusă ulterior, prin art. 34 din Titlul al II-lea al Legii nr. 187/2012^[5].

Deși din expunerea de motive^[6] privind adoptarea Legii reiese că s-a dorit o clarificare și o îmbunătățire a incriminărilor anterioare, scopul prezentei expu­neri este tocmai analizarea posibilității unui efect invers și negativ celor urmărite. Astfel, printr-o abordare amplă, vom semnala, cu precădere, probleme punctuale în deter­minarea conduitelor ilicite ce intră sub sfera de incidență a normelor care ar putea conduce, în anumite cazuri, la restrângerea ei, creând dificultăți în practică.

În cele ce urmează, atragem atenția cititorilor asupra numeroaselor aspecte conflictuale: cele de inconsistență terminologică a legiuitorului în definirea „se­cre­tului comercial”; cele privind diferențele dintre sistemul nostru juridic, alte sisteme europene și cel de common law în planul acțiunilor de spionaj; diferențele între scopul legiuitorului de a crea o infracțiune de rezultat care, în fapt, să întrunească condițiile infracțiunilor de pericol, precum și alte aspecte relevante din punctul de vedere al practicii judiciare.

În considerarea celor analizate, am formulat spre finele lucrării propuneri de modificare a actualelor dispoziții, care au motivația de a crește calitatea și eficiența incriminării în scopul împiedicării proliferării practicilor anti-concurențiale care „deteriorează” buna desfășurare a activității economice pe piață.

II. Concurența loială. Concept. Acțiuni specifice concurenței neloiale

Concurența este definită în literatura de specialitate^[7] ca o confruntare între agen­ții economici pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei activități. În sensul Legii nr. 11/1991, concurența loială este definită în art. 1¹ lit. a) ca fiind situația de rivalitate de piață, în care fiecare întreprindere încearcă să obțină simultan vânzări, profit și/sau cotă de piață, oferind cea mai bună combinație practică de prețuri, calitate și servicii conexe, cu respectarea uzanțelor cinstite și a principiului general al bunei-credințe. Prin urmare, legea recunoaște dreptul de concurență al agenților economici dacă este exercitat cu bună-credință, fără încălcarea drepturilor și libertăților celorlalți agenți econo­mici, cu respectarea legii și a bunelor moravuri.

Ceea ce încalcă aceste limitări sunt considerate acte de concurență neloială și sunt sancționate potrivit prevederilor legale. Aceste manifestări sunt clasificate de către doctrină în patru categorii: fapte prin care se creează confuzie, fapte de denigrare, fapte de dezorganizare și fapte de acaparare a clientelei prin oferirea unor avantaje^[8].

La nivel jurisprudențial, principiul concurenței loiale este considerat drept „motorul” economiei de piață funcționale; numai printr-o competiție reală și în condiții corecte, caracterizate prin bună-credință și conformitate cu uzanțele co­mer­ciale cinstite, se poate ajunge la o creștere a calității produselor corelată cu o normală scădere a prețurilor. Prin concurență loială se înțelege, în esență, exer­citarea activității de comerț cu bună-credință și potrivit uzanțelor cinstite. Ea este protejată în interesul comun al comercianților și al consumatorilor, întrucât are ca rezultat orientarea clientelei către comercianții care vând cel mai ieftin produse de cea mai bună calitate^[9].

În continuare vom supune examinării infracțiunile prevăzute de lit. c) și d) ale art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, ce își au specificul în menținerea ca secret a informațiilor pe care se bazează prosperitatea agenților economici văzuți ca actori pe o piață liberă și consecințele negative ce se răsfrâng în contextul în care sunt aduse la cunoștința terților, de cele mai multe ori competitori.