Scopul recursului în casaţie. Verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii

8 mart. 2024
Vizualizari: 146
  • NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b)
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 432 alin. (1)
  • NCPP: art. 433
  • NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
  • NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penala nr. 1843, din data de 15.06.2018, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea”, faptă din perioada 2010 – 01.10.2014.

În temeiul art. 97 C. pen. a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești definitivă prin decizia nr. 301 din data de 01.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești în următoarele pedepse componente: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969), art. 132 din Legea nr. 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969).

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic art. 10 din Legea nr. 187/2002 s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele individuale aplicate prin sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani închisoare.

În temeiul art. 45 C. pen. a fost menținută dispoziția cuprinsă în sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești privitoare la pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. (1969) pentru o perioadă de 3 ani; dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) cu aplic art. 47 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 pentru o perioadă de 3 ani.

A fost menținută dispoziția cuprinsă în sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești privitoare la pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor anterior amintite pe durata executării pedepsei până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. S-a luat act că în perioada 10.04.2017 – 08.05.2018 inculpatul a fost cercetat și judecat sub control judiciar.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 226/RC din 5 aprilie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casație este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. – fapta nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susțin recursul în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Totodată, se constată că ulterior admiterii în principiu a recursului în casație întemeiat pe dispoz. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și anterior pronunțării asupra recursului în casație, prin decizia penală nr. 272 din data de 23 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen. a fost admisă contestația în anulare, formulată de condamnatul A., împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, desființată, în parte, decizia penală recurată (nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017).

Au fost anulate toate formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 33 din data de 26 ianuarie 2021 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă prin decizia penală nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Totodată, au fost menținute dispozițiile sentinței penale nr. 209 din 07 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia nr. 301 din data de 01.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost fixat termen pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 33 din data de 21 ianuarie 2021 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, la data de 23 martie 2023, pentru când se va cita inculpatul.

Așadar, având în vedere că ulterior admiterii în principiu a recursului în casație întemeiat pe dispoz. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și anterior pronunțării unei soluții pe fondul recursului în casație, a fost admisă contestația în anulare, desființată decizia penală recurată, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Scopul recursului în casație. Verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii was last modified: martie 8th, 2024 by Redacția ProLege
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.