Reputaţia profesională. Consecinţă a integrităţii profesionale şi morale, aceasta aflându-se în strânsă legătură cu independenţa, imparţialitatea şi integritatea pe care trebuie să le manifeste fiecare judecător în exercitarea profesiei

• Constituţia României: art. 124
• Constituţia României: art. 30 alin. (1) şi (6)
• NCPC: art. 453 alin. (1)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 497

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, la data de 31.05.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, desființarea în parte a Hotărârii nr. 218/11.02.2021 și obligarea la emiterea unei hotărâri de apărare a reputației profesionale privind aspectele menționate în prima cerere de apărare a reputației profesionale, înregistrată sub nr. x/28.07.2020, astfel cum s-a reținut în raportul Inspecției Judiciare nr. x/29.01.2021 prin care s-a propus apărarea reputației profesionale a reclamantului – relativ la prima cerere .

Prin sentința nr. 65/21.09.2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III a de contencios administrativ și fiscal.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 681 din 8 februarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de către pârât este întemeiat în considerarea celor în continuare arătate.

Reputația profesională este o consecință a integrității profesionale și morale, aceasta aflându-se în strânsă legătură cu independența, imparțialitatea și integritatea pe care trebuie să le manifeste fiecare judecător în exercitarea profesiei. Reputația profesională conferă magistratului credibilitate și siguranță în exercitarea profesiei, autoritate în exprimarea opiniilor, cu precădere a celor profesionale, și, totodată, reprezintă părerea pe care magistratul o creează în conștiința colectivă despre modul în care își exercită profesia.

Pe de altă parte, din perspectiva analizării rolului presei într-o societate democratică și a noțiunii de libertate de exprimare, se observă că presa are îndatorirea de a informa opinia publică asupra modului de înfăptuire a actului de justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (6) din Constituția României, republicată „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, însă, „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”.

De asemenea, dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 30 din Constituție, nu poate fi exercitat cu încălcarea principiului independenței judecătorului și supunerii lui numai legii, astfel cum este statuat prin dispozițiile art. 124 din Constituție.

Așadar, dreptul la libertatea de exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri, în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul în mod legitim le poate apăra, cum ar fi autoritatea și independența puterii judecătorești. Potrivit Recomandării (2010) 12 a Comitetului de Miniștri privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, statele membre sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru a respecta, promova și proteja independența judecătorilor.

Odată consacrată libertatea de exprimare în general, în aceeași Recomandare se apreciază că revine fiecărei legislații în parte obligația de a statua asupra rolului pe care mass-media îl are în societatea respectivă și, pe de o parte, de a crea cadrul legal de exprimare, iar pe de altă parte, de a integra această activitate în necesitățile și cerințele fiecărei societăți în ansamblul ei.

În același timp, referindu-se la restrângerea libertății de exprimare în scopul garantării autorității și imparțialității puterii judecătorești, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin jurisprudența sa că interesul de a proteja reputația și a asigura autoritatea magistraților este superior aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora, activitatea justiției neputând fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept, astfel cum rezultă din cauza „Pager și Oberschlick contra Austriei”.

Totodată, în cauza „Bradford contra Danemarcei”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că „interesul de a proteja reputația și a asigura autoritatea magistraților este superior aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora”.

De asemenea, art. 1 din Rezoluția 1003 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică stabilește că, în plus față de drepturile și obligațiile juridice stabilite de către normele juridice respective, presa mai are o responsabilitate etică față de cetățeni și societate, care trebuie accentuată la momentul actual, când informarea și comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetățenilor și în dezvoltarea societății și a vieții democratice. De aceea, s-a arătat că principiul de bază al eticii jurnalismului este diferențierea dintre noutăți și opinii, astfel încât acestea sa nu fie confundate, arătându-se că știrile sunt informații, în timp ce opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri sau judecăți de valoare ale mijloacelor de informare în masă, editorilor sau ziariștilor (art. 3) și că difuzarea știrilor trebuie să fie bazată pe adevăr, asigurată prin mijloace adecvate de verificare și demonstrare și pe imparțialitate în prezentare, descriere și narare (art. 4).

În art. (5) al Rezoluției se arată că „Exprimarea opiniilor poate consta în reflecții sau comentarii asupra unor idei generale sau în observații privind informații având legătură cu evenimente concrete. Deși opiniile sunt inevitabil subiective și, prin urmare, nu pot și nu trebuie să fie supuse criteriului adevărului, ele trebuie totuși exprimate într-o manieră onestă și etică”.

Din analiza conținutului articolelor, se observă că se prezintă ideea că s-au încălcat normele legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor și dispozițiile legale de drept material și procedural, însă, din verificările prealabile efectuate în lucrarea nr. x a Inspecției Judiciare, prin rezoluția nr. 3258/A din data de 22 octombrie 2020, s-a constatat că nu sunt indicii de săvârșire a unor abateri disciplinare.

Cu toate acestea, este de punctat ca în cuprinsul aceleiași lucrări întocmite de Inspecția Judiciară, s-a reținut că domnul judecător A. a încălcat dispozitiile art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În acest sens, în jurisprudența sa constantă în materia protecției dreptului la liberă exprimare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului operează cu distincția între fapte și judecăți de valoare. Conform jurisprudenței CEDO, regula de tradiție este aceea că judecățile de valoare nu trebuie dovedite, nefiind susceptibile de proba, iar faptele trebuie să fie supuse probei verității. Totuși, judecățile de valoare ce vizează acuzații determinate nu pot fi lipsite de o bază factuală rezonabilă, ce va trebui, la rândul ei, dovedită de autorul afirmațiilor,

Totodată, CEDO califică anumite exprimări ca vizând „fapte” atunci când este vorba despre acuzații concrete, determinate. Ca atare ori de câte ori se indică informații punctuale, precise, care sunt susceptibile de a fi probate, acestea trebuie calificate drept fapte.

Pe de altă parte, judecățile de valoare se referă la acele opinii personale, evaluări, descrieri cu privire la calitățile personale, profesionale sau morale ale unei persoane sau unui obiect, care, prin esența lor, sunt caracterizate de o doză inerentă de subiectivism.

Raportând aceste principii la situația litigioasă dedusă judecății, se constată că secția pentru judecători a apreciat în mod corect că opiniile enunțate în cuprinsul articolelor de presă deduse analizei se circumscriu noțiunii autonome de „judecăți de valoare”, nereprezentând afirmații de fapt ce trebuiau probate, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Înalta Curte mai constată că, deși articolele la care se face trimitere, conțin o doză de subiectivism, totuși acestea rămân la stadiul de aluzii și judecăți de valoare acceptate într-o societate democratică, prin conținutul lor, articolele nefiind de natură a afecta reputația profesională a intimatului reclamant. Asta în condițiile în care aspectul vizat de articolele menționate, respectiv liberarea condiționată a persoanelor private de libertate, liberare care se acordă de instanță anterior expirării duratei pedepsei stabilite prin hotărârea de condamnare și care reprezintă, în fapt, o modalitate de reindividualizare judiciară a executării pedepsei, fără privare de libertate, este de maxim interes pentru public. Or, acest interes deosebit al mass media și, finalmente, al publicului, cu privire la anumite aspecte ale activității magistraților, în special cu privire la măsurile care pot afecta societatea în ansamblul său, iar liberările condiționate reprezintă asemenea măsuri, poate conduce la aprecieri subiective în mass media, care, chiar negative fiind, în lipsa unor exagerări și denaturări evidente, nu atrag, per se, afectarea reputației profesionale a judecătorilor care au dispus asupra cererilor de liberare condiționată.

În concluzie, din analiza articolelor de presă se constatată că acestea cuprind o relatare a unor activități de interes public, demers jurnalistic absolut legitim în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, eventualele exagerări existente în aceste articole, în special în titlurile folosite, nefăcând dovada relei-credințe a jurnaliștilor, ci se înscriau în limita permisă.

Față de cele menționate mai sus, se constată caracterul fondat al recursului, Înalta Curte reținând că articolele de presă la care face trimitere intimatul reclamant nu sunt de natură a afecta reputația profesională a acestuia.

Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea ca neîntemeiată, cu obligarea intimatului reclamant, conform art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., la plata către recurentului-pârât, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.