Reglementarea profesiei de Ortoptist: O nevoie imperativă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Introducere

Asistența oferită pacienților cu afecțiuni oftalmologice reprezintă un aspect central al domeniului sănătății publice, având un impact semnificativ asupra calității vieții. În țările în care profesia de ortoptist este bine definită și integrată, ortoptiștii au un rol deosebit de important în cadrul echipelor multidisciplinare cu rol în tratamentul pacienților cu astfel de afecțiuni.

Profesia de ortoptist, reglementată în mai multe țări din lume, precum Marea Britanie, Irlanda, Franța, Italia, Germania, Canada, Statele Unite ale Americii, Australia, iar de curând și Albania, este practicată de specialiști medicali calificați și autorizați, care au absolvit studii universitare în acest domeniu. Acești profesioniști joacă un rol esențial în tratamentul și îngrijirea pacienților cu afecțiuni oftalmologice, oferind servicii complementare celor furnizate de medicii oftalmologi.

Existența unei asociații internaționale, cum ar fi International Orthoptic Association^[1], subliniază universalitatea și recunoașterea globală a acestei profesii.

IOA cuprinde națiuni membre în care profesia de ortoptist este recunoscută prin legislație. Aceasta constituie o disciplină complementară domeniului medical. Ortoptiștii, care au urmat o pregătire profesională în acest domeniu, colaborează îndeaproape cu medicii oftalmologi. IOA sugerează că pacienții ce prezintă diverse afecțiuni oftalmologice, precum Ambliopia (cunoscută și sub denumirea de „ochi leneș”), strabismul, tulburări de motilitate oculară și alte tulburări ale vederii binoculare, ar trebui să fie supuși unei evaluări și unui tratament efectuat de un ortoptist calificat, în coordonare cu un oftalmolog, un neurolog și un pediatru.

În Romania, din păcate, această profesie nu a fost încă reglementată.

În opinia noastră, acest aspect are implicații semnificative atât pentru structura și eficiența sistemului de sănătate național, cât și pentru pacienții care se confruntă cu anumite afecțiuni oftalmologice, cum ar fi strabismul sau ambliopia.

În absența unui cadru legal pentru profesia de ortoptist în România, sarcinile specifice acestor specialiști sunt frecvent preluate de alți profesioniști din domeniul oftalmologic, cum ar fi medicii oftalmologi.

Implementarea unor programe de formare și reglementarea oficială a profesiei de ortoptist în România ar putea îmbunătăți semnificativ calitatea serviciilor oftalmologice, oferind pacienților acces la asistență specializată și personalizată. Este deosebit de importantă inițierea demersurilor legislative pentru reglementarea acestei profesii, pentru a asigura un standard înalt de asistență în acest domeniu și pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.

2. Scurt istoric

Ortoptica a fost menționată pentru prima oară în Franța, la finalul secolului al XIX-lea. Inițiatorul acestei discipline a fost Émile Javal, un oftalmolog francez remarcabil, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul oftalmologiei. Javal nu s-a limitat doar la identificarea problemelor de vedere, ci a dezvoltat și metode inovatoare pentru corectarea acestora, punând astfel bazele ortopticii moderne.

În 1865, Louis Javal a introdus utilizarea exercițiilor, chirurgiei și a stereoscopului în tratamentul strabismului. Louis Javal este acum considerat a fi „Părintele Ortoptiștilor”.

De-a lungul timpului, această disciplină a evoluat, integrând noi tehnici și abordări terapeutice, contribuind semnificativ la îmbunătățirea calității vieții pacienților cu tulburări de vedere.^[2]

Ortoptica, ca disciplină specializată, a fost recunoscută pentru prima dată ca o profesie în sine în Marea Britanie, punând accentul pe contribuțiile semnificative ale lui Mary Maddox.^[3] Aceasta din urmă a jucat un rol pivotal în formalizarea și recunoașterea ortopticii ca o specialitate medicală de sine stătătoare, începând cu anii 1920 în Londra.

Mary Maddox a fost influențată profund de munca tatălui său, Ernest E. Maddox, un oftalmolog de renume, cu care a urmat un program de pregătire profesională. Ernest E. Maddox era cunoscut pentru cercetările sale avansate și pentru dezvoltarea de instrumente inovatoare în oftalmologie. Inspirată de munca tatălui său, Mary Maddox a adus o contribuție inestimabilă la stabilirea fundamentelor practice și teoretice ale ortopticii.

În acea perioadă, Mary Maddox a dezvoltat metode și tehnici noi, care au permis diagnosticarea mai precisă și tratamentul mai eficient al afecțiunilor de vedere, cum ar fi strabismul și ambliopia. În plus, ea a contribuit la structurarea primelor programe de formare pentru ortoptiști, stabilind standarde înalte pentru practica profesională și pentru pregătirea viitorilor specialiști în domeniu.

Impactul lucrării lui Mary Maddox în domeniul ortoptic a depășit granițele Regatului Unit, inspirând și mobilizând comunități medicale din întreaga lume să recunoască și să dezvolte această specialitate. Astfel, prin eforturile sale susținute, ortoptica a început să fie apreciată și adoptată la nivel internațional ca o profesie distinctă și vitală în cadrul asistenței oftalmologice.

În Statele Unite, prima instituție dedicată integral practicii ortoptice a fost înființată în anul 1932 de către Dr. L. H. Hardy și Dr. Stark, în cadrul Spitalului „Fifth Avenue” din New York. După doar un an, Berens a inițiat „Departamentul pentru Anomalii ale Mișcării Oculare” tot în New York. Mai târziu, în 1941, s-a constituit la Cleveland „Asociația Americană a Tehnicienilor în Ortoptică”.

În Canada, prima clinică de ortoptică a fost deschisă la Winnipeg, în anul 1937.^[4]

În Italia, prima instituție de învățământ superior destinată formării ortoptiștilor a fost înființată la Universitatea din Milano, prin Decretul nr. 952 al Președintelui Republicii din 21 septembrie 1955, care prevede: „Se înființează, în temeiul articolului 20 din textul unic din 31 august 1933, nr. 1592, o școală specială pentru ortoptiste”. Accesul era permis cu diploma de liceu după trecerea unui examen de admitere și era destinat numai femeilor.

3. Definiții

Termenul „ortoptic” provine din cuvintele grecești „orthos”, care înseamnă „drept”, și „optikos”, care se referă la vedere. Inițial, ortoptiștii se ocupau de strabism, o aliniere incorectă a ochilor.

Conform dexonline, Ortoptica este o „ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism”.^[5]

În Italia, ortoptica este considerată drept „ramura oftalmologiei care are ca scop recuperarea vederii binoculare prin corectarea deficientelor funcționale (de ex. strabism), prin exerciții speciale și cu ajutorul lentilelor”.^[6]

Ortoptistul – asistent în oftalmologie, este, un lucrător medical care deține o diplomă de absolvire a unei universități și care, pe baza prescripției medicale, tratează tulburările motorii și senzoriale ale vederii și efectuează tehnicile de semiologie cu instrumentarul oftalmologic.^[7]

Profesioniștii în ortoptică din Italia colaborează strâns cu medicii oftalmologi pentru a furniza un spectru integrat de servicii oftalmologice, care includ evaluări amănunțite ale acuității vizuale, programe de recuperare a funcției vizuale prin programe specializate și asistență pentru pacienți.

În Australia, „Ortoptica este o disciplină din domeniul sănătății oculare, specializată în evaluarea, diagnosticarea și gestionarea non-chirurgicală a tulburărilor de vedere”.^[8]

Ortoptiștii sunt văzuți a profesioniști ai sănătății oculare care tratează pacienți cu afecțiuni oculare.^[9] Ei au un set unic de competențe, esențiale în detectarea, diagnosticarea și managementul bolilor de ochi, atât la adulți cât și la copii.

În Marea Britanie, „Ortoptiștii sunt experții în diagnosticarea și tratarea defectelor de mișcare ale ochilor și a problemelor legate de modul în care ochii funcționează împreună, cunoscute sub numele de vedere binoculară”.^[10]

În cadrul evoluției continue a ortopticii, experții respectivi au fost apreciați pentru abilitățile lor în tratarea unei game extinse de tulburări de vedere. Ei efectuează evaluări clinice ale pacienților implementând terapii precum aplicarea de plasturi oculari, prescrierea de exerciții vizuale, utilizarea prismelor sau a ochelarilor.

Ortoptiștii adesea lucrează împreună cu pacienții care suferă de probleme neurologice, cum ar fi accidente vasculare cerebrale, tumori la creier sau scleroză multiplă. Ei joacă un rol activ în cadrul echipelor multidisciplinare, contribuind la gestionarea simptomelor vizuale și la reabilitarea generală a pacienților.

În plus, profesia ortoptică se află într-o continuă evoluție, mulți ortoptiști angajându-se în programe de formare suplimentară pentru a-și lărgi spectrul de competențe și pentru a-și asuma roluri de mai mare specializare.

În S.U.A., ortoptica este o profesie medicală specializată în diagnosticarea și tratarea problemelor de vedere, cu un accent pe vederea binoculară și motilitatea oculară. Ortoptiștii au un rol vital în colaborarea cu oftalmologii și în îngrijirea pacienților de toate vârstele. Profesia include o gamă largă de activități, de la tratamente clinice la cercetare și educație, oferind posibilități de avansare și implicare în comunitatea profesională.

În 1935 a fost fondat „Consiliul American de Ortoptică® (AOC®)”, care își propune să definească standardele pentru ortoptiștii din Statele Unite. Responsabilitățile AOC® includ nu doar examinarea și certificarea individuală a ortoptiștilor, ci și stabilirea normelor educaționale pentru acest domeniu, precum și acordarea de acreditări pentru programele de ortoptică. Consiliul emite reguli pentru practica profesională, cadrele didactice și comportamentul etic al ortoptiștilor certificați. Acesta susține și promovează activități de formare continuă necesare pentru reînnoirea certificăriilor ortoptiștilor. În colaborare cu organizațiile partenere, eforturile AOC® de planificare strategică și dezvoltare educațională vizează recunoașterea națională și internațională.^[11]

În Franța, ortoptistul este un asistent medical care previne, detectează, reeducă, reabilitează și explorează tulburările de vedere de la sugari până la persoanele în vârstă.

Decretul din 20 octombrie 2014 referitor la studii pentru eliberarea Certificatului de Competență organizează licența pentru formarea ortoptiștilor. Studiile ortoptice sunt organizate în 6 semestre de formare validate prin obținerea a 180 de credite europene corespunzătoare nivelului de licență.^[12]

Putem defini profesia de ortoptist ca fiind acea profesie exercitată de specialiști, cu competențe în evaluarea și tratarea pacienților care prezintă diverse afecțiuni oculare, precum ambliopia, strabismul, tulburări ale motilității oculare și alte tulburări ale vederii binoculare, în strânsă colaborare cu medicii oftalmologi și alți profesioniști din domeniu.

4.Studiu de caz: Italia

4.1. Evoluție și reglementare

Ortoptica a început să-și contureze drumul în peisajul medical italian în anul 1955, odată cu înființarea primei instituții academice superioare specializate în acest domeniu^[13]. Această inițiativă a reprezentat o etapă semnificativă în evoluția practicii oftalmologice, marcând o epocă în care s-a accentuat importanța diagnosticării și corectării tulburărilor de vedere, inclusiv strabismul și alte afecțiuni ale vederii binoculare.

Prin Decretul Președintelui Republicii din 21 septembrie 1955, nr. 952 se dispune: „Se înființează, conform articolului 20 din textul unic de la 31 august 1933, nr. 1592, o școală specială pentru ortoptiste”.

La început, activitatea ortoptiștilor se desfășura în principal în spitale și clinici oftalmologice, unde colaborau strâns cu oftalmologii pentru a furniza o abordare integrată și multidisciplinară a îngrijirii oftalmologice.^[14]

În martie 1968 s-a înființat „Asociația Italiană a Ortoptiștilor” (AIORAO)^[15] și s-au extinscompetențele ortoptiștilor către prevenire și reabilitare. AIORAO este membră a „International Orthoptic Association” din anul 1974.

În perioada anilor ’70 și ’80, domeniul ortoptic a cunoscut o evoluție semnificativă, odată cu introducerea programelor educaționale specializate și a cursurilor academice dedicate formării profesionale. Această inițiativă a contribuit la standardizarea procesului de educație și pregătire a ortoptiștilor, asigurând o calitate uniformă a pregătirii profesionale în acest domeniu.

În anul 1977, denumirea profesională de ortoptist a fost completată prin adăugarea titulaturii de asistent în oftalmologie.

De-a lungul anilor, au fost inițiate acțiuni pentru a apăra profesia în fața reglementărilor optometriștilor, care aveau domenii de activitate suprapuse. Au urmat o serie de reglementări educaționale și profesionale, inclusiv introducerea unor programe universitare și a unui profil profesional clar definit.