Răspunderea pentru fapta delictuală proprie sau a altei persoane. Stabilirea limitelor şi condiţiilor acţiunii în regres

• NCC: art. 1108 pct. 3
• NCC: art. 1109
• NCC: art. 1652
• NCC: art. 1669
• NCC: art. 998
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496
• VCC: art. 1666
• VCC: art. 1669
• VCC: art. 1670
• VCC: art. 1674

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 11 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată, în calitate de pârâți, B.. S.R.L., C. și D., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 207.000 RON (echivalentul în RON a sumei de 45.000 euro), reprezentând prețul de piață a imobilului apartament – situat în Deva, Bulevardul 22 decembrie, apt. 8, județul Hunedoara, proprietatea sa, valorificat pe calea executării silite în vederea achitării unui credit bancar angajat și garantat de pârâți, precum și a dobânzilor legale aferente sumei respective, începând cu data valorificării bunului imobil și până la restituirea efectivă a sumei.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1127 din 19 mai 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, se constată că situația de fapt stabilită de instanța anterioară, necontestată în prezenta cale de atac este următoarea:

Prin contractul de credit facilitate revolving plus nr. x/21.12.2007 pârâtei S.C. B. S.R.L., având calitatea de împrumutat, reprezentantă de administrator/asociat D. i s-a aprobat acordarea de către G. S.A. Brad a unei facilități de credit pentru capital de lucru în sumă de 90.000 RON. Reclamantul A., în calitate de garant, a consimțit în baza acestui contract de credit la constituirea ipotecii asupra apartamentului aflat în proprietatea sa, situat în Deva, Bulevardul 22 decembrie, apt. 8, județul Hunedoara, înscris în CF x, încheind contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/21.12.2007 la BNP H..

Ulterior, părțile au încheiat acte adiționale prin care a fost prelungită succesiv scadența liniei de credit/perioada în care Banca a pus la dispoziția împrumutatului sumele reprezentând credit, ce au fost semnate atât de pârâții C. și D. (în calitate de asociați ai S.C. B. S.R.L., iar începând cu actul adițional nr. x/12.01.2011 și în calitate de fidejusori), cât și de reclamantul A., în calitate de garant ipotecar .

Întrucât pârâta S.C. B. S.R.L. nu și-a executat la termen obligația de rambursare a sumelor de care a beneficiat în calitate de împrumutat, banca creditoare s-a adresat executorului judecătoresc E., fiind demarată executarea silită ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, în cadrul căreia a fost vândut la licitație apartamentul ipotecat, proprietatea reclamantului A., pentru suma de 25.000 euro, așa cum rezultă din procesul-verbal de licitație nr. x/21.06.2017, fiind emis actul de adjudecare din data de 21.06.2017 în favoarea adjudecatarului I. prin împuternicit J. .

Instanța de apel a arătat că reclamantul a chemat în judecată atât debitorul principal, pârâta S.C. B. S.R.L., cât și fidejusorii C. și D. (asociații societății), în temeiul dreptului de regres, întrucât a garantat în calitate de terț ipotecar creanța debitorului, care a fost stinsă prin executarea ipotecii.

De asemenea, a constatat că, deși a indicat textele legale de la fidejusiune, temeiul juridic al acțiunii reclamantului este regresul garantului ipotecar al cărui imobil a fost adjudecat la licitație, fiind aplicabile dispozițiile art. 1108 pct. 3 C. civ. de la 1865 – subrogația legală, iar nu răspunderea civilă delictuală, astfel încât pretențiile referitoare la repararea integrală a prejudiciului nu fac obiectul cauzei, fiind dezvoltate pentru prima dată în cadrul cererii de apel.

O primă critică a recurentului vizează concluzia instanței ce se desprinde tocmai din aceste considerente, apreciind că acțiunea a vizat, încă de la momentul introducerii ei, obligarea intimaților, în solidar, la plata sumei de 207.000 RON (echivalentul în RON al sumei de 45.000 euro), reprezentând prețul de piață al imobilului.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, pe de o parte, că instanța de apel a făcut referire la lipsa întemeierii acțiunii pe dispozițile legale privind atragerea răspunderii civile delictuale. Or, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în regres invocând ca temei juridic dispozițiile art. 1666, art. 1669, art. 1670 și art. 1674 din vechiul C. civ. și nicidecum dispozițiile art. 998-998 și urm C. civ. privind răspunderea pentru fapta delictuală proprie sau a altei persoane, astfel încât concluziile acesteia, redate anterior, sunt corecte.

Pe de altă parte, instanța de apel a explicat că temeiurile juridice cu care reclamantul a învestit instanța de fond referitoare la subrogație operează numai în măsura plății efectuate, subrogatul luând locul creditorului numai pentru ceea ce a plătit efectiv, astfel încât, față de dispozițiile contractuale și temeiul juridic al acțiunii formulate, care determină limitele regresului, a fost respinsă critica vizând neacordarea sumelor pretinse prin acțiune, care reprezintă pierderea efectiv suferită (valoarea reală cu care patrimoniul său a fost diminuat din culpa pârâților).

Instanța de recurs constată că deși este real că suma reprezentând diferența dintre suma achitată băncii ca urmare a executării silite și valoarea de circulație sau de evaluare a apartamentului vândut la licitație, respectiv pierderea efectiv suferită, a fost cerută prin acțiunea inițială, temeiul juridic al cererii a vizat dispozițiile legale aplicabile acțiunii în regres, care nu îi permiteau recuperarea acesteia, instanța de apel explicând în concret raționamentul său cu privire la acest aspect.

Astfel, s-a arătat că în cazul garantului ipotecar al cărui imobil a fost executat silit în vederea acoperirii datoriei debitorului, în lipsa unei convenții încheiate între debitor și garantul ipotecar care să stabilească limitele și condițiile acțiunii în regres, prin subrogație legală conform art. 1108 pct. 3 C. civ., garantul ipotecar este îndreptățit să se regreseze împotriva debitorului numai în limita sumei achitată creditorului ca urmare a executării silite asupra imobilului ipotecat, neavând relevanță valoarea la care a fost evaluat imobilul în cadrul executării silite ori valoarea actuală a imobilului.

Cum în cauză, din încheierea nr. 8/25.08.2017 emisă de executorul judecătoresc E. în dosarul de executare silită nr. x/2016 a rezultat că din suma încasată prin vânzarea la licitație a imobilului apartament proprietatea reclamantului au fost virate în contul creditoarei G. S.A. Brad suma de 102.033,72 RON, reprezentând debit, suma de 20 euro, reprezentând debit și suma de 1.342,53 RON reprezentând cheltuieli judiciare, instanța de apel a constatat că reclamantul se subrogă în drepturile creditoarei G. S.A. Brad doar pentru aceste sume, la care pârâții au fost obligați prin decizia recurată.

Recurentul susține că și în baza textului legal invocat prin acțiunea sa, respectiv art. 1669 C. civ. se prevede posibilitatea obținerii de daune interese și că subrogația legală nu exclude posibilitatea solicitării și acordării de daune – interese, în limita prejudiciului efectiv suferit, așa cum este cazul în speță, sens în care consideră că instanța de apel, strict sub acest aspect, a aplicat greșit normele de drept material.

Instanța de recurs constată că dispozițiile art. 1669 C. civ. invocate de recurent se află la Sectiunea II intitulată Despre efectele fidejusiunii între debitor și cauționator (fidejusor) a Capitolului 2 din cadrul Titlului XIV al C. civ. de la 1864, referitor la fidejusiune, care prin definiția de la art. 1652 C. civ. presupune garantarea unei obligații de către o persoană ce se leagă către creditor de a îndeplini însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește.

Or, aceste dispoziții nu sunt aplicabile pentru formularea acțiunii în regres de către garantul ipotecar împotriva debitorului principal și a fidejusorilor, ci, cum în mod corect a constatat instanța de apel, în lipsa unor dispoziții exprese în cadrul Titlului XVIII al C. civ., intitulat „Despre privilegii și ipoteci”, este incident dreptul comun, respectiv normele privind subrogația legală în drepturile creditorului prin plata creanței, concluzie care nu a fost contestată prin prezenta cerere de recurs.

Astfel, C. civ. a prevăzut la art. 1106 – 1109 posibilitatea ca o plată să se facă și prin subrogare (înlocuire), caz în care toate drepturile creditorului vor trece asupra celui care plătește (solvens), care era terț față de raportul inițial dintre creditor și debitor, subrogația fiind prin definiție un mijloc de transmitere legală sau convențională a dreptului de creanță, cu toate garanțiile și accesoriile sale, către un terț care a plătit creanța creditorului inițial, în locul debitorului.

Potrivit art. 1108 pct. 3 C. civ., subrogația se face de drept, în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes de a o desface, iar conform art. 1109 teza I C. civ. ea operează atât în contra fidejusorului, cât și în contra debitorului.

Câtă vreme garantul ipotecar – reclamantul din prezenta cauză a plătit o sumă de bani pentru altul – debitoarea S.C. B. S.R.L., potrivit art. 1108 pct. 3 C. civ., subrogarea acestuia presupune înlocuirea creditorului inițial- G. S.A., strict pentru sumele care au fost încasate de către acesta și nu și pentru alte daune interese, a căror solicitare presupunea temeiuri de drept diferite – cum ar fi răspunderea civilă delictuală, care nu au format obiectul prezentului litigiu, art. 1669 C. civ. nefiind aplicabil, astfel cum s-a arătat anterior.

Prin urmare, instanța de apel a aplicat în mod corect normele de drept material, astfel încât nu pot fi primite motivele de recurs încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Față de cele mai sus arătate, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 822 din 20 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.