Răspunderea penală a persoanei juridice de drept public. Aspecte teoretice și practice și de drept comparat

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În virtutea principiului caracterului personal al răspunderii penale, persoana juridică nu se poate regresa pentru a solicita plata amenzii penale plătite, dar, în temeiul răspunderii civile delictuale, poate solicita despăgubiri, de la făptuitorii persoane fizice. De asemenea, asociații persoanei juridice nu pot fi obligați să răspundă pentru amenzile penale aplicate acesteia, întrucât s-ar încălca principiul personalității răspunderii penale, soluția fiind aceeași inclusiv în cazul acelor persoane juridice, în cadrul cărora asociații răspund nelimitat sau solidar.

Conform teoriei culpei în organizare vinovăția este explicată prin modul de organizare al persoanei juridice. Această teorie se bazează pe faptul că persoana juridică trebuie să răspundă pentru acțiunile agenților săi care sunt urmare a faptului că persoana juridică, prin organele sale, nu a luat anumite măsuri de precauție în ceea ce privește activitatea desfășurată de aceștia. Prin urmare, lipsa unui control al persoanei juridice asupra activității reprezentanților sau prepușilor săi antrenează răspunderea penală a acesteia, dar nu pentru fapta agenților persoanei juridice ci pentru acțiunea sau inacțiunea persoanei juridice, anterior comiterii faptei de către persoanele fizice, dar care a creat premisele pentru săvârșirea acestei fapte. Astfel, în practica Curții de Apel București^[11], o persoană juridică a fost condamnată pentru trafic de droguri. Astfel, Curtea arată că „Referitor la elementul subiectiv, pentru a fi reținută vinovăția în sarcina unei persoane juridice în cazul săvârșirii unei infracțiuni intenționate este necesar ca aceasta să fi autorizat sau permis, în mod expres sau tacit, comiterea infracțiunii respective. Pentru determinarea elementului subiectiv în cazul persoanei juridice se va avea în vedere, în primul rând, poziția subiectivă a organelor de conducere a entității colective”.

Într-o altă cauză, în apărarea persoanei juridice s-a invocat faptul că „persoana juridică este o entitate abstractă, fără conștiință și care își poate manifesta voința doar prin intermediul organelor sale de conducere și persoanelor din care acestea sunt constituite”^[12].

Curtea de apel Constanța a reținut că „este de necontestat că acțiunea organelor de conducere sau a reprezentanților peroanelor juridice poate fi imputată acesteia, deoarece organul de conducere al persoanei juridice este un element structural al existenței sale”. În aceeași cauză, “culpei salariaților persoane fizice i se adaugă și culpa organelor de conducere colectivă de la nivel central și local din cadrul societății, fără ca aceste organe să fie în vreun fel menționate”^[13].

Există situații, în care infracțiunile comise de un organ, în legătură cu atribuțiile încredințate, angajează răspunderea penală a persoanei juridice, situații care corespund cu prevederile art. 219 alin. (1) din Codul civil: „Faptele licite sau ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”.

În doctrină, există opinia potrivit căreia chiar și în ipoteza în care o persoană fizică săvârșește o infracțiune în beneficiul său exclusiv, dar în legătură cu obiectul de activitate al persoanei juridice sau chiar contrar intereselor acesteia, având în vedere că este îndeplinită cel puțin una dintre ipotezele prevăzute de lege, în mod alternativ, pentru angajarea răspunderii penale, poate fi angajată răspunderea penală a persoanei juridice^[14]. Acceptarea răspunderii penale a persoanei juridice, în situația în care există doar una din cele trei variante alternative prevăzute de art. 135 din Codul penal, respectiv faptul că infracțiunea a fost săvârșită în realizarea obiectului de activitate în interesul ori în numele persoanei juridice ar avea ca urmare încălcarea principiului răspunderii personale și, în același timp, diminuarea răspunderii penale și civile a persoanelor fizice care sunt autorii în fapt ai infracțiunilor. În acest fel, persoanele fizice pot continua să comită infracțiuni ale căror urmări se răsfrâng de cele mai multe ori asupra unor terțe persoane care nu au nicio legătură cu activitatea infracțională (angajați, asociați, persoane care au relații contractuale cu persoana juridică).

O persoană juridică de drept public a invocat că „din interpretarea art. 135 Cod penal reiese faptul că răspunderea penală a persoanei juridice nu poate fin angajată decât pentru infracțiunile săvârșite de organele acesteia, însă numai dacă infracțiunile respective au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate persoanelor fizice care exercită funcții de conducere. Astfel, răspunderea penală nu s-ar putea angaja decât prin raportare la faptele ilicite săvârșite de anumite persoane fizice care fac parte din organele de conducere colectivă”^[15].

Într-o cauză privind comiterea infracțiunii de înșelăciune, Curtea de Apel Cluj, Secția Penală și de Minori a reținut că „în ceea ce privește persoanele ale căror fapte pot angaja răspunderea penală a persoanei juridice, deși sfera acestora nu a fost stabilită în mod expres de către legiuitor, instanța de judecată a apreciat că este totuși neîndoielnic că din această sferă fac parte acele persoane fizice care îndeplinesc funcții în organele de conducere ale persoanei juridice. Or, în speță, fapta a fost săvârșită de către P.L., care avea calitatea de administrator unic al S.C…SRL, reprezentând practic singurul organ de conducere al inculpatei”^[16].

De asemenea, într-o cauză a Judecătoriei Sectorul 4 București, Secția Penală, instanța a reținut că „manifestarea de voință a persoanei juridice este echivalentă cu voința reprezentanților săi.”^[17].

Există și posibilitatea ca răspunderea penală a persoanei juridice să fie angajată de infracțiunea comisă de o persoană, care exercită în fapt conducerea acesteia (de exemplu, un administrator de fapt sau o persoană care acționează din umbră, în favoarea persoanei juridice conduse oficial de un interpus al acesteia)^[18]. Astfel, Curtea de apel Cluj, Secția Penală și de Minori a reținut că „ceea ce trebuia analizat cu atenție de către instanța de fond, era dacă raportat la situația concretă dedusă judecății, fapta numitului P.B., care a acționat în calitate de administrator de fapt, putea fi imputată și persoanei juridice, adică dacă a fost săvârșită în numele sau în interesul acesteia. Curtea nu exclude ca în anumite situații administratorul de fapt prin acțiunile sale poate să atragă și răspunderea penală a persoanei juridice (aspect reținut pe cale jurisprudențială), însă trebuie dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că s-a acționat în numele sau în interesul persoanei juridice”^[19].

De asemenea, într-o cauză a Curții de Apel Timișoara, Secția Penală, instanța a reținut răspunderea penală a persoanei juridice pentru fapte comise de o persoană care „chiar dacă nu a avut calitatea de administrator de drept al celor două infracțiuni, a avut calitatea de administrator de fapt, calitate în care poate fi subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală întrucât el s-a ocupat efectiv de administrarea societății, a desfășurat activități comerciale în numele și pe seama ei avut controlul asupra operațiunilor comerciale derulate și asupra situației financiare a societății, acționând cu intenția sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi fiscale de cheltuieli ce nu aveau la bază operațiuni economice reale, activități în care a fost ajutat și de ceilalți inculpați”^[20].

^[11] Prin Decizia penală nr. 1737 din 16.12.2015

^[12] Decizia nr. 192/A, din 06.02.2018, Curtea de Apel Cluj, Secția Penală și de Minori.

^[13] Decizia nr. 5/MP, din 29.01.2013, Curtea de Apel Constanța, Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie.

^[14] V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, M. Gorunescu, M. Dobrinoiu, I. Pascu, I. Chiș, C. Păun, N. Neagu, M.C. Sinescu, Noul Cod penal comentat, partea generală, vol. I, Universul Juridic, 2012, p. 696.

^[15] Decizia nr. 192/A, din 06.02.2018, Curtea de Apel Cluj, Secția Penală și de Minori.

^[16] Decizia nr. 1006/15.06.2011, Curtea de Apel Cluj, Secția Penală și de Minori.

^[17] Sentința penală nr. 550 din 25.02.2016, Judecătoria Sectorul 4 București.

^[18] M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, București 2014, p. 45.

^[19] Decizia nr. 33, din 12.01.2017, Curtea de apel Cluj, Secția Penală și de Minori.

^[20] Decizia nr. 859/17.09.2019, Curtea de Apel Timișoara.