Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Recunoașterea dreptului revoluţionarilor şi a moştenitorilor lor

• NCC: art. 1000 alin. (1)
• NCC: art. 224 alin. (1)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 17 decembrie 2020, reclamantul A. (în calitate de fiu a eroului martir B.) și reclamanta C. (în calitate de soție supraviețuitoare a eroului martir B.) au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata a câte 300.000 euro fiecare, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă, cu titlu de daune morale; reclamantul a solicitat și daune materiale, al căror cuantum îl va indica după administrarea probei cu expertiza de specialitate în domeniul contabilitate care va stabili cuantumul întreținerii de care a fost privat ca urmare a decesului tatălui.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență că eroul martir B. a fost omorât în timp ce lupta pentru împotriva regimului comunist, fiind împușcat mortal de către forțele armate, în data de 17.12.1989, atunci când, la Timișoara, au escaladat conflictele între civili și armată.

Au mai arătat că în calitate de urmași ai eroului martir, fiul – A., dar și soția supraviețuitoare – C., au formulat cerere de constituire de parte civilă în dosarul penal nr. x/2014, solicitând acordarea de daune morale și materiale pentru suferința încercată de pierderea tatălui, respectiv a soțului.

Referitor la răspunderea civilă, reclamanții au precizat că în cauză este vorba despre o acțiune civilă izvorâtă dintr-o cauză penală, cu toate consecințele pe care legea le prevede într-o atare situație.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1267 din 8 iunie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Criticile recurenților reclamanți, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la greșita interpretare a art. 1000 alin. (1) C. civ., respectiv la raportul dintre comitent și prepus.

Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv de recurs se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

În cauza de față, reclamanții au solicitat ca pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligat la repararea prejudiciului (constând în daune materiale și morale) cauzat prin rănirea prin împușcare a autorului lor erou martir, urmare a evenimentelor care au avut loc în intervalul 16 decembrie 1989-22 decembrie 1989. Acțiunea a fost promovată urmare a soluției de clasare dispusă în dosarul penal având ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în timpul Revoluției române din 1989.

Înalta Curte reține că este legală interpretarea dată de instanța de apel normelor de drept material, întrucât reclamanții nu au justificat poziția procesuală pasivă a Statului Român, chemat să răspundă pe temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., în calitate de comitent pentru fapta prepusului, fostul președinte D..

Aceasta întrucât antrenarea răspunderii civile delictuale în considerarea dispoziției legale menționate presupune, pe lângă elementele generale ale activării răspunderii civile (fapta ilicită, vinovăție, prejudiciu, raport de cauzalitate) și întrunirea a două condiții specifice, respectiv, existența unui raport de prepușenie și săvârșirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate.

Or, în cauză aceste condiții nu se verifică, câtă vreme raportul de prepușenie presupune o subordonare, supraveghere și control asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul altuia. Fostul președinte, al unui regim totalitar, în numele căruia este chemat să răspundă în prezent pârâtul Statul Român, nu se afla într-o asemenea poziție de subordonare pentru a activa mecanismul răspunderii comitentului.

De asemenea, tot în considerarea acestei caracteristici a regimului dictatorial, nu se poate susține că faptele săvârșite (ordonarea represiunii) erau unele în legătură cu atribuțiile ori cu scopul funcțiilor încredințate, temei al antrenării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Este nefondată susținerea recurenților reclamanți din memoriul de recurs, în sensul că, în realitate, fostul președinte „nu putea să acționeze la instrucțiunile și ordinele statului”, raportul fiind tocmai invers, întrucât Statul „acționa la instrucțiunile și ordinele fostului președinte, cel care, prin dispozițiile sale, antrena statul în raporturile interne și cele internaționale”.

Instanța reține că această interpretare a textului de lege indicat de reclamanți ca temei de drept al acțiunii este una nelegală, deoarece răspunderea comitentului pentru fapta prepusului nu funcționează și în sens invers (ca o răspundere a prepusului pentru fapta comitentului) așa cum și-au expus recurenții argumentele în memoriul de recurs, susținând o „inversare a termenilor raportului juridic”.

În realitate, raționamentul recurenților reclamanți este unul care exclude forma răspunderii civile invocate, întrucât prepusul nu poate răspunde pentru fapta comitentului; acesta poate răspunde direct față de victimă, atunci când e acționat de aceasta, ca formă a răspunderii subiective pentru fapta proprie (iar nu ca modalitate a răspunderii pentru fapta altuia și, în niciun caz, a comitentului, cel la ordinul și sub direcția căruia acționează prepusul).

Înalta Curte reține că intimatul pârât din cauza pendinte este cel care, prin organele sale reprezentative, a condamnat regimul comunist anterior și, de asemenea, a adoptat legi speciale (Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004) pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în perioada Revoluției din 1989, de participanții la luptele pentru victoria acesteia. Așa cum corect a reținut instanța de apel, adoptarea unor astfel de reglementări nu s-a făcut ca o formă a răspunderii juridice, pe temei delictual, ci în semn de prețuire și de recunoștință față de contribuția participanților la Revoluția pentru înlăturarea regimului comunist.

În acest sens, a fost recunoscut dreptul revoluționarilor (din categoria cărora face parte autorul reclamanților) și a moștenitorilor lor, nu doar la distincții prin eliberarea de titluri onorifice (pentru erou martir; luptător pentru victoria Revoluției; luptător rănit; luptător cu rol determinant ori luptător remarcat prin fapte deosebite etc.), ci și la o serie de recompense materiale constând în pensii suplimentare, facilități la închirierea și cumpărarea locuințelor din fondul de stat, la acordarea de credite, scutiri de taxe și impozite, indemnizații lunare reparatorii, atribuire de terenuri extravilane/intravilane, precum și alte facilități (conform legislației speciale menționate).

Analogia pe care o fac recurenții cu răspunderea ce poate fi angajată unei persoane juridice (societăți) în legătură cu actele săvârșite de organele acesteia este una neavenită, întrucât actele ilicite ale organelor de conducere sunt considerate actele persoanei juridice înseși, așa încât și în această ipoteză ar fi vorba de angajarea răspunderii pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia, cum se pretinde prin acțiunea dedusă judecății, fundamentată în drept pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

În memoriul de recurs se face referire, în mod formal, la dispozițiile art. 224 alin. (1) din noul C. civ., fără a se indica, prin raportare la aceste prevederi, în ce ar consta caracterul nelegal al soluției.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reținând că sunt nefondate criticile formulate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamanții A. și C..

Sursa informației: www.scj.ro.