Proiect de candidat pentru funcţia de membru al CSM ‒ judecător Cosmin-Răzvan Mihăilă, Curtea de Apel Galați

4 apr. 2022
Vizualizari: 1310

Motto:

Tempora mutantur, nos et mutamur in illis

Mă numesc Cosmin-Răzvan Mihăilă, am 40 ani, sunt căsătorit și am un copil. Am fost admis la Institutul Național al Magistraturii în anul 2006, iar, după absolvire, în anul 2008, am optat pentru a-mi desfășura activitatea ca judecător stagiar la Judecătoria Galați. După ce am promovat examenul de capacitate, am rămas să îmi desfășor activitatea ca judecător la Judecătoria Galați. După susținerea examenelor de promovare în funcții de execuție, am activat ca judecător în cadrul Secției I civile a Tribunalului Galați și, ulterior, în cadrul Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal.

Din anul 2016, ocup funcția de Președinte al Curții de Apel Galați.

Candidez pentru funcția de membru al CSM deoarece cred că avem nevoie să ne mobilizăm, ca organe de conducere a profesiei și să adoptăm o atitudine plină de responsabilitate, coeziune, efort și asumare a calității de reprezentanți ai sistemului judiciar, pentru ca justiția să își recâștige imaginea și rolul de frunte în societate.

Ce mă preocupă în legătură cu sistemul judiciar?

1. Lipsa de echilibru

Problema principală pe care o sesizez este o lipsă majoră de echilibru, de măsură în modalitatea de luare a deciziilor în cadrul organelor de conducere ale profesiei.

Mult prea multe decizii sunt luate arbitrar, printr-o manieră netransparentă, chiar și deciziile capitale pentru viitorul sistemului judiciar. Alegerea judecătorilor care promovează la Înalta Curte, desfășurarea concursurilor de promovare în funcții de execuție ori de conducere, modalitatea de soluționare a cererilor de transfer și multe altele ridică tuturor o întrebare, anume dacă organele de conducere ale profesiei se preocupă de binele sistemului judiciar, pe care s-au angajat să îl promoveze.

Chiar dacă au existat și lucruri bune și colegi care și-au desfășurat activitatea principial, sentimentul de dezamăgire răzbește și devine pregnant la majoritatea nivelurilor sistemului judiciar.

Răzbunările, lipsa de deschidere pentru cooperare, lipsa principiilor, trădarea principiilor asumate public, poate chiar și a principiilor de viață ori a valorilor fundamentale, toate manifestate public, ne determină să ne simțim dezamăgiți și abandonați.

2. Arbitrariul

Certurile nesfârșite și deciziile lipsite de echilibru creează un sentiment de teamă în sistemul judiciar. Judecătorii nu știu la ce să se aștepte, nu știu dacă să își exprime părerea și nici măcar dacă să întrebe cum să procedeze.

Dublul standard, dubla măsură creează confuzie. Regulile nu mai sunt clare, devin simple interpretări, care pot fi date la o parte oricând, dacă nu mai convin. Particularizarea, individualizarea unor măsuri este arbitrară, în funcție de simpatii ori antipatii sau este prilej de declarații publice țintite pentru audiență maximă. Promovarea insistentă a arbitrariului trădează votul dat de judecători reprezentanților lor în urmă cu 6 ani.

3. Lipsa aprecierii și a respectului datorat magistratului

Simțim că lipsește aprecierea, respectul și preocuparea cuvenite și datorate magistraților. Promovarea pe criterii valorice, de competență profesională a fost înlocuită prea mult cu interesul conjunctural.

Noi, judecătorii, ne simțim neapreciați și nerespectați. Eforturile noastre profesionale, pregătirea academică, preocuparea față de munca noastră, seriozitatea cu care tratăm responsabilitatea profesiei nu mai au nicio relevanță.

Meritul profesional nu mai contează. În schimb, par a fi promovate lipsa de pregătire ori simpatiile, arătând dispreț față de cei cărora le pasă de munca lor. Mai mult de atât, interesele sunt schimbătoare, așa că, de multe ori, indiferent de susținerea inițială, nimeni nu este mulțumit.

Regulile par că se schimbă de la caz la caz, de la zi la zi, în funcție de interesul de moment. Justificarea publică, masca sub care sunt ascunse motivele schimbărilor, ajunge de multe ori să fie abandonată complet. Situațiile devin evidente, fățișe.

Declarațiile publice sunt părtinitoare, acide, au țintă precisă și reflectă alt interes decât cel al sistemului judiciar. Pozițiile sunt formulate pentru a avea impact mediatic maxim, pentru a genera audiență. Contează cum pare pe social media, nu cine este sau ce face judecătorul.

Orgoliile și luptele intestine au prioritate, iar manifestările publice reflectă acest lucru, deși ne așteptăm la echilibru, seriozitate și reținere din partea organelor profesiei.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Tot mai mulți judecători se exprimă că, imediat ce vor îndeplini vechimea de pensionare, vor pleca din magistratură.

4. Politica deficitară de resurse umane

Se resimt efectele unei intenții bune, profesionalizarea corpului magistraților prin mărirea vechimii de promovare la instanțele superioare, dar care a fost deturnată de la finalitatea sa ca urmare a certurilor nesfârșite.

Promovarea judecătorilor la instanțele superioare nu se poate face din cauza vechimii ridicate necesare și a procesului laborios, în mai mulți pași. În același timp, tot mai mulți magistrați ies la pensie de îndată ce îndeplinesc vechimea, invocând volumul ridicat de muncă și nesiguranța statutului.

Sunt ingredientele unei furtuni perfecte. O generație pleacă din sistem, dar nu se realizează schimbul de generații, deoarece nu există nimeni care să ia locul celor plecați.

În plus, recrutările în sistem au fost blocate mai bine de doi ani, ca urmare a neconstituționalității unor prevederi legale, cuplate cu ineficiența și lipsa de promptitudine a legiuitorului.

Bulgărele, odată pus în mișcare, crește. Plecările masive din sistem conduc la încărcarea cu activitate a judecătorilor rămași, ceea ce conduce la alte plecări din sistem.

Peste tot se resimte dificultatea unui volum de muncă ridicat și persistă îngrijorarea că acesta este doar începutul unei perioade și mai dificile.

Concluzia mea

Îmi asum ca obiectiv să lucrez în echipă alături de colegii din CSM, dacă îmi veți da votul dumneavoastră, îmi asum să reprezint cinstit pe judecători, să arăt curaj în fața dificultăților, să nu mă dau la o parte și nici să fug din fața responsabilităților.

În momentele grele, echilibrul, verticalitatea și onestitatea sunt cele mai importante. Îmi voi păstra opinia și votul, chiar dacă majoritatea membrilor CSM are altă părere. Tot astfel, îmi voi menține opinia și votul, chiar dacă vom fi nevoiți să luăm decizii nepopulare ori decizii care nu sunt agreate de cei mai vocali.

Ne-am făcut speranțe false, iluzii și am simțit că mulți din cei pe care i-am votat în trecut ne-au dezamăgit. Vreau ca, în noul Consiliu, să fim un exemplu pozitiv de cooperare și să fim model de bune practici în materia reprezentării și apărării intereselor sistemului judiciar. Cred că am reușit să reprezint cu demnitate interesul public, în calitate de Președinte al Curții de Apel Galați, pentru instanțele din circumscripție și cred că experiența dobândită va fi un atu în cadrul Consiliului.

Voi face un inventar real al problemelor existente și mă voi concentra pe rezolvarea lor, fără a căuta vinovați în trecut. Înțeleg că munca în Consiliu este una de echipă și că trebuie să consultăm judecătorii pentru a vedea problemele lor reale. Îmi propun să mă consult înainte de fiecare decizie majoră cu judecătorii pe care îi reprezint și nu numai.

Vă voi reprezenta cu adevărat, va trebui să păstrăm cu toții legătura pentru binele instanțelor noastre și al sistemului judiciar. Numai împreună putem reuși.

Acesta este mesajul meu, proiectul meu pentru alegerea ca membru CSM din partea curților de apel, iar citatul care marchează începutul proiectului meu nu este o invitație la rezistență, ci la perseverență în cultivarea calităților care v-au transformat pe fiecare într-un om mai valoros și într-un judecător mai valoros, este o invitație la construirea unui sistem judiciar mai puternic.

Tuturor vă transmit recunoștința pentru tot ceea ce faceți pentru sistemul judiciar, solidaritatea mea și credința că împreună putem să fim tot ceea ne-am dorit pentru noi și pentru țara noastră atunci când ne-am ales această profesie.

Proiectul integral poate fi consultat aici.

Proiect de candidat pentru funcția de membru al CSM ‒ judecător Cosmin-Răzvan Mihăilă, Curtea de Apel Galați was last modified: aprilie 4th, 2022 by Mihăilă Cosmin-Răzvan

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice