Proiect de candidat pentru funcţia de membru al CSM – II. Meritocrație, stabilitate și previzibilitate în parcursul profesional al judecătorului

1. Reconsiderarea condițiilor și a regulilor de organizare pentru promovare în funcții de execuție sau conducere

Dacă este perfect adevărat că era necesară o calibrare a condițiilor și a regulilor pentru promovare în funcții de execuție sau conducere, tot la fel de adevărat este că a fost ratată șansa de a adopta soluții legislative echilibrate și eficiente, care să poată fi aplicate pe termen mediu și lung. Majorarea excesivă a condițiilor de vechime pentru promovarea în funcții de execuție (7 ani pentru promovare la tribunal / 10 ani pentru promovare la curte de apel), coroborată cu neorganizarea examenelor de admitere la INM și în magistratură, precum și ieșirile accelerate din sistem prin pensionare, au condus la o criză de resurse umane la nivelul tuturor instanțelor de judecată, dar mai ales în rândul tribunalelor și curților de apel. Sub acest aspect, consider că este necesară regândirea condițiilor de vechime pentru promovare în funcțiile de execuție, respectiv 5 ani în funcția de judecător pentru promovarea la tribunale și 8 în funcția de judecător pentru promovarea la curțile de apel, durate rezonabile în care se acumulează expertiză și experiență relevante pentru a putea fi valorificate la nivelul instanțelor de control judiciar. În același sens, consider că vechimea de 18 ani pentru promovarea la ICCJ restrânge nejustificat baza de selecție și este contraproductivă, în condițiile în care procedura de accedere nu face față exodului prin pensionare de la instanța supremă, sens în care o vechime de 15 ani ar fi rezonabilă.

Totodată, opinez că promovarea pe loc a judecătorilor ar trebui condiționată exclusiv de obținerea notei minime, fără a exista un număr limitat de locuri, examenul fiind o oportunitate pentru actualizarea, aprofundarea și dobândirea unor noi cunoștințe juridice de către judecători, ceea ce ar conduce la îmbunătățirea calității actului de justiție. Or, existența unui corp profesionist de judecători, care ar face odată în plus dovada unei pregătiri riguroase prin susținerea cu succes a unor examene pentru obținerea gradelor ierarhic superioare, constituie o garanție a independenței. De altfel, o atare abordare ar fi similară cu promovarea în grade, clase sau trepte pentru alte categorii profesionale.

Temerea privind efortul bugetar sau împrejurarea că odată obținut gradul nu va exista și o dorință de a profesa la instanța corespunzătoare gradului obținut nu sunt în mod real justificate, întrucât, pe de o parte, bugetarea locurilor ar fi cu mult inferioară comparativ cu efortul financiar realizat cu promovarea funcționarilor publici, iar, pe de altă parte, există o satisfacție profesională odată cu dobândirea gradului superior, care poate fi urmată și de trecerea la o instanță superioară în funcție de opțiunile personale ale fiecărui judecător. Este absolut firesc să existe o anumită flexibilitate în exercitarea profesiei, fiind mulți colegi judecători care funcționează la judecătorii situate în alte localități decât cele în care se află tribunalele sau curțile de apel și care nu au posibilitatea ori dorința de a se reloca sau de a face naveta, la fel cum, chiar dacă ar exista toate nivelurile de instanțe într-un municipiu, opțiunile personale ar trebui respectate. Un argument suplimentar îl constituie augmentarea bazei de selecție pentru instanțele ierarhic superioare, ceea ce nu poate fi decât un punct forte pentru asigurarea înfăptuirii unui act de justiție de înaltă calitate la nivelul instanțelor de control judiciar.

Pe de altă parte, condiționarea remunerației judecătorilor de obligativitatea desfășurării activității la instanța corespunzătoare gradului superior obținut ar fi inacceptabilă și ar constitui o măsură excesivă și disproporționată, iar dacă va exista o tentativă în acest sens o voi respinge energic.

În același timp, promovarea în funcție de execuție în două etape este lipsită de utilitate practică, în condițiile în care delegarea judecătorilor care au obținut gradul este o metodă uzitată frecvent, iar instituția transferului a încetat să mai existe între instanțe de grad diferit. De aceea, cred că este deopotrivă necesar și oportun să revenim la sistemul anterior, promovare efectivă și promovare pe loc, la care se adaugă posibilitatea transferului între instanțe de grad diferit, toate aceste măsuri având aptitudinea nu doar de a facilita ocuparea echilibrată a schemelor la nivelul tuturor instanțelor de judecată, ci și de a conferi flexibilitate parcursului profesional al judecătorului. De asemenea, referitor la colegii care au obținut gradul ca urmare a promovării pe loc potrivit actualei legislații, aceștia și-ar păstra gradul obținut și ar putea să obțină transferul la instanțele ierarhic superioare, fără a susține vreun examen de promovare efectivă.

Nu în ultimul rând, apreciez că, similar cu promovarea judecătorilor, gradul aferent ICCJ ar trebui obținut doar prin promovare efectivă de către magistrați, eliminându-se astfel o discriminare care dăinuie de prea mult timp.

Din perspectiva promovării în funcții de conducere, consider că subiectele la testarea scrisă ar trebui întocmite distinct, în funcție de ierarhia instanțelor de judecată, la fel cum din comisia de examinare pentru proba constând în susținerea proiectului de management ar fi oportun să facă parte și câte un reprezentant de la nivelul judecătoriilor și tribunalelor, ținând cont de caracteristicile organizatorice și provocările administrative diferite care sunt la nivelul celor 3 jurisdicții. Nu în ultimul rând, chestiunea componenței comisiei de examinare pentru proba constând în susținerea proiectului de management a fost pusă în discuție în mod frecvent, existând cazuri în care, fie un candidat a fost respins de o comisie la o sesiune, după care sesiunea imediat următoare a fost admis, fie candidați care participau la concurs pentru al doilea mandat, dar care nu au obținut nici măcar notă de trecere. De aceea, este recomandabil să existe mai multe opțiuni cu privire la componența comisiilor, poate chiar o incompatibilitate pentru foști conducători de instanțe dacă în concurs se află o funcție de conducere de la instanța la care au activat în funcție de conducere sau interdicție temporară pentru membrii care au fost numiți într-o comisie anterioară, tocmai pentru a asigura deplina obiectivitate a concursului.

2. Recalibrarea criteriilor și a regulilor privind evaluarea activității judecătorilor

Criteriile și regulile privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor au suferit modificări nerezonabile, iar cel din urmă regulament adoptat constituie un regres de neacceptat. Astfel, a fost reintrodus subindicatorul „numărul hotărârilor modificate/desființate/casate din motive imputabile” în cadrul indicatorului „calitatea activității”. În condițiile unei fluctuații legislative excesive, a unei practici judiciare neunitare la nivelul instanțelor de control judiciar, a unui volum de activitate nerezonabil, a complexităților tot mai ridicate a dosarelor și a interpretărilor nuanțate din doctrina de specialitate, chestiunea imputabilității nu are o justificare obiectivă și constituie un criteriu nerealist. De asemenea, procedura contestării caracterului imputabil printr-o cerere adresată instanței de control judiciar pune în sarcina judecătorilor o obligație disproporționată, acestora revenindu-le o nouă îndatorire, respectiv aceea ce a aduce argumente suplimentare pentru care au adoptat o soluție și contraargumente față de dezlegarea instanțelor de control judiciar.

De exemplu, în Germania și în Franța, datorită principiului independenței judecătorilor, nici numărul hotărârilor respinse în apel, nici motivele respingerii nu sunt luate în calcul, decât dacă scot la iveală erori grave. În același timp, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni consideră că este problematic să întemeiezi rezultatele evaluării pe numărul sau procentul sentințelor respinse în apel, cu excepția cazului în care numărul și motivele respingerilor arată clar că judecătorul nu are cunoștințele cerute în planul dreptului și procedural [Avizul nr. 17 (2014)].

Așadar, militez pentru înlăturarea acestui subindicator care a reapărut din trecutul pe care l-am crezut uitat, dar care în mod neinspirat a fost revigorat.

Totodată, indicatorii STATIS pentru judecători ar trebui rediscutați (de exemplu, operativitatea să fie calculată prin raportare la numărul total de dosare pe rol, iar nu doar prin raportare la dosarele nou-intrate) și adaptați (de exemplu, la indicatorul redactările peste termenul legal, deși există posibilitatea legală pentru prelungirea termenului de redactare, indicatorul STATIS nu a fost modificat în mod corespunzător), la fel cum marjele pentru grade de eficiență ar trebui calibrate, urmând a se ține cont nu doar de numărul dosarelor, ci mai ales de complexitatea lor.

În același timp, din perspectiva comisiilor de evaluare, apreciez că este preferabilă o componență care să aibă în vedere doar instanța la care activează judecătorii supuși evaluării, respectiv președintele instanței și 2 judecători desemnați de colegiul de conducere, fără implicarea unor judecători de la instanțele ierarhic superioare, în condițiile în care cei dintâi sunt mai bine poziționați să procedeze la evaluare, la fel cum îngreunarea activității unor judecători de la instanțele ierarhic superioare nu este o măsură dezirabilă.

3. Formarea profesională aplicată și diversificată a judecătorilor

Formare reprezintă o premisă esențială pentru ca sistemul judiciar să fie respectat și demn de respect, la fel cum constituie o garanție a independenței și imparțialității judecătorilor.

Formarea profesională inițială, astfel cum este configurată în cei doi ani de formare (anul I preponderent la INM, anul II preponderent la instanțe) asigură dobândirea abilităților, cunoștințelor și deprinderilor pentru exercitarea funcției de judecător stagiar, la fel cum perioada stagiului și examenul de capacitate desăvârșesc acest capitol inițial din parcursul unui judecător. Convingerea pe care o am este că formarea inițială este temeinică, aprofundată, pluralistă și structurată în mod echilibrat, dar în același timp perfectibilă, și mă limitez la un element pe care îl consider esențial, respectiv caracterul unitar al formării care este un deziderat permanent, dar în privința căruia sunt necesari pași suplimentari.

Referitor la formarea profesională continuă, sunt de părere că avem o așteptare legitimă că este necesar să avem un just echilibru între subiectele juridice și alte subiecte referitoare la atribuții care sunt în sarcina judecătorilor și care corespund necesităților acestora, cum ar fi comunicare, programare neurolingvistică, managementul timpului sau managementul completului de judecată.

De asemenea, este oportună dezvoltarea resursele electronice, sens în care, dincolo de publicarea minutelor privind unificarea practicii judiciare întocmite în urma întâlnirilor organizate de INM, consider că ar putea fi creată o bază de date cu materialele prezentate de formatori în cadrul activității de formare continuă pentru a fi puse la dispoziția tuturor judecătorilor, nu doar a participanților la activitățile respective. Procedând astfel, se va asigura actualizarea informațiilor din domeniul judiciar prin diseminarea acestora printr-un canal electronic.

4. Proceduri de transfer, delegare și detașare care să asigure un raport rezonabil între nevoile personale și cele organizaționale

Am resimțit cu toții lipsa cadrului legal pentru procedura de transfer mai bine de 1 an și jumătate, la care s-au adăugat pensionările frecvente, ceea ce a determinat o cursă a delegărilor de pe raza aceleiași curți de apel sau din exterior, respectiv a detașărilor, în aceste ultime două variante prin mijlocirea CSM, având drept unic scop acela de a ocupa completurile devenite vacante, urmărindu-se astfel soluționarea pricinilor într-un termen rezonabil și evitarea aglomerării celorlalte completuri de judecată.

Recenta sesiune de transferuri nu a produs o schimbare semnificativă față de cele anterioare, ci a contribuit la augmentarea sentimentelor de inechitate, subiectivism sau logică deficitară pe care le-au încercat cei implicați în procedură. Deși criteriile legale sunt clare și rezonabile, aparent modalitatea de apreciere este discutabilă, de vreme ce sunt cereri de transfer respinse după o motivare standard și pe aceleași posturi cereri admise, în condițiile în care din analiza criteriilor alta părea a fi ordinea de preferință, la fel cum avizele date de instanțe sunt luate în considerare prea puțin sau deloc.

Or, atât pentru transfer, cât și pentru detașare sau delegare din raza altei curți de apel, imperativul îl constituie asigurarea unui just echilibru între interesul general al justiției/instanțelor prin prisma duratei rezonabile de soluționare și a stabilității colectivelor de judecători, respectiv interesul particular al judecătorilor, subsumat unei aprecieri obiective și rezonabile care să fie materializată în mod corespunzător în hotărârea secției pentru judecători a CSM.

În privința detașărilor către alte instituții, cu excepția INM și SNG, respectiv în mod excepțional CSM, MJ sau instanțe internaționale, unde expertiza judecătorilor poate fi valorificată în mod corespunzător, pentru orice alte autorități sau instituții detașarea unui judecător nu ar trebui să fie o opțiune pe care CSM să o aibă în vedere. În același timp, voi combate practica administrativă a detașărilor succesive care depășesc limita legală, la fel cum mă voi opune detașărilor multiple care sunt intercalate cu durate izolate de activitate în instanță, tocmai pentru a eluda limita legală a detașării.

Întrucât menirea unui judecător este de a înfăptui actul de justiție, consider că pregătirea sa profesională, respectiv abilitățile și deprinderile sale sunt valorificabile, în principal, în instanța de judecată.

Pe de altă parte, abordarea actuală a CSM-Secția pentru judecători de a nu exprima acordul privind o eventuală detașare la SNG sau INM îngrădește nejustificat posibilitatea de a participa la concursul de selecție, creând un avantaj evident pentru cei care primesc un asemenea acord și pot participa la procedura de selecție, în condițiile în care cerința specifică este că recrutarea se va realiza din rândul judecătorilor. Acordul prealabil este doar pentru ca judecătorul să aibă posibilitatea de a participa la procedura de selecție, iar în măsura în care va fi selectat se va putea analiza în concret situația de la acel moment pentru a dispune sau nu detașarea.

5. Strategie de resurse umane care să faciliteze stabilitatea și dezvoltarea profesională

Incertitudinea generată de discuțiile frecvente cu privire la condițiile de pensionare (vechime și vârstă) sau cuantumul pensiei de serviciu, însoțite de acțiuni concrete de afectare a statutului profesiei din partea puterii legislative, care nu au intrat în dreptul pozitiv doar ca urmare a statuărilor instanței de contencios constituțional, au condus la adevărate valuri de pensionări, punând o presiune uriașă asupra întregului sistem judiciar. În același timp, întârzierea legislativă nejustificată privind cadrul legal de organizare a concursurilor de admitere la INM sau în magistratură a amplificat criza de personal din instanțe.

În acest context, implementarea unei strategii de resurse umane de către CSM a fost înlocuită de o „strategie de supraviețuire” pe cont propriu din partea instanțelor de judecată, sens în care voi promova adoptarea unor măsuri concrete care să prevină situațiile în care instanțele funcționează în regim de avarie.

Astfel, din rațiuni de predictibilitate și pentru a preîntâmpina vacantări intempestive, este necesar să fie stabilite la începutul fiecărui an perioadele orientative în care vor avea loc concursurile sau examenele organizate de CSM via INM, la fel cum ar fi necesare previziuni cât mai probabile privind plecările din sistem, în special prin pensionare, care se pot realiza prin analize temeinice (de exemplu, numărul de judecători care dețin decizii de pensionare nepuse în plată, numărul de judecători care îndeplinesc cerințele pentru pensionare în prezent și cei care le îndeplinesc la un interval de 6-12 luni). Procedând astfel, ar putea fi calibrate modalitățile de acoperire a deficitului de personal într-o manieră aptă să asigure un echilibru între intrările și ieșirile din sistemul judiciar.

Proiectul integral poate fi consultat aici.

✒Vezi și Proiect de candidat pentru funcția de membru al CSM – I. Garantarea reală, efectivă și energică a independenței judecătorilor

✒Vezi și Proiect de candidat pentru funcția de membru al CSM – judecător Bogdan Alex ARGHIR, Judecătoria Sectorului 2 București