Particularități privind revocabilitatea donației între soți și necesitatea acestei reglementări

18 feb. 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1259

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Introducere

În dreptul românesc, donația de bunuri între soți este perfect posibilă și recunoscută ca atare, fiind un gest cât se poate de firesc. Aceste donații sunt o veritabilă excepție în dreptul român, în materia contractelor civile și a donațiilor în special, fiind o categorie excepțională, care nu se mai găsește în cadrul altor contracte, având trăsătura fundamentală de a fi revocabile oricând, prin voința unilaterală a soțului donator, pe întreaga durată a căsătoriei.

Dacă ne gândim la specificul contractului de donație în general, constatăm că irevocabilitatea sa este esențială și necesară. Contractul de donație fiind o gratuitate, este un act în principiu irevocabil, din considerente de certitudine a securității circuitului juridic civil. Revocarea este întotdeauna o excepție. Altfel stau însă lucrurile în cazul donației între soți.

Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a, ON-LINE

Lucrurile sunt destul de clare la momentul perfectării donației, intenția soțului donator de a gratifica pe celălalt este primordială pentru încheierea actului. Revocarea intervine ulterior, cel mai probabil din schimbarea raporturilor dintre soți, în orice caz, din motive care nu au existat la momentul încheierii donației.

În dreptul roman și vechiul drept românesc, donațiile între soți nu erau permise. Lucrurile s-au schimbat de-a lungul timpului, însă vechiul drept roman mai constituie și astăzi o sursă de inspirație pentru unele sisteme de drept fundamentate pe un cod civil. Unele legislații sud-americane de exemplu, sunt încă și astăzi inspirate din dreptul roman.

În principiu, soții își pot dona unul altuia bunuri proprii, care devin bunuri proprii ale soțului donatar. Codul civil prevede că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt bunuri proprii ale donatarului, fără a face distincție dacă persoana donatorului este un terț sau soțul acestuia. Un bun propriu ar putea fi donat în vederea intrării acestuia în sfera bunurilor comune, dar această situație poate genera o incompatibilitate de calități, pentru că creează o obligație de recunoștință a donatarului față de el însuși, unul din soți fiind și donator și donatar. De aceea suntem de părere că donațiile între soți pot avea ca obiect doar bunuri proprii ale acestora, care sunt donate celuilalt soț, ca bun propriu.

 

2. Natura juridică a reglementării donațiilor între soți

Revocabilitatea donațiilor între soți a fost gândită de legiuitor ca fiind de ordine publică[1], datorită specificului relațiilor de căsătorie, care pot fi schimbătoare în timp și pentru a proteja exclusiv interesele soțului donator. Reglementarea a fost preluată din vechiul Cod civil, după modelul Codului civil francez, cu toate că legiuitorul contemporan a adus un suflu de noutate în această materie, dispunând că donațiile între soți sunt actualmente revocabile numai pe durata căsătoriei, spre deosebire de vechea reglementare care lăsa soțului donator posibilitatea de a revoca donația făcută celuilalt soț oricând, chiar și după desfacerea ori încetarea căsătoriei, prevedere cu consecințe importante în planul juridic nu numai al donațiilor, dar și al circuitului civil[2].

În mod paradoxal, imperativitatea acestei norme, statuată ca fiind de ordine publică și de la care nu se poate deroga, ocrotește un interes privat, cu precădere interesul soțului donator. Aici intervine discuția dacă disponibilitatea de a face gratuități, fiind mai mare față de soț, în timpul căsătoriei, poate justifica o atare excepție de la regula generală în materie de donație, pe motiv că soțul donator ar putea fi vulnerabil datorită stării sale de afectivitate față de donatar, și oarecum sugestibil,[3] prin simpla conjunctură a relațiilor specifice de căsătorie. Pornind de la această realitate, a particularităților relațiilor dintre soț și soție, legiuitorul a înțeles să diferențieze și regimul juridic al donațiilor încheiate între soți, într-un mod imperativ. Astfel, este imposibil ca soțul donator să își asume obligația de a nu revoca în viitor donația, odată ce a făcut-o și chiar dacă ar da o asemenea declarație, ea este considerată nescrisă și nu are nicio valoare juridică, contravenind dispozițiilor imperative ale art. 1.031 Cod civil. Prin urmare, o atare clauză neproducând niciun efect, soțul donator va putea oricând solicita și obține revocarea donației, iar în ipoteza unei revocări judiciare, soțul donatar nu va putea aduce ca probă această declarație unilaterală a soțului donator, nulă de drept. În opinia noastră, existența unei asemenea clauze în cuprinsul contractului de donație, este sancționată doar cu lipsirea de efecte a clauzei, iar nu cu anularea contractului de donație în întregime, donația existând și producând efecte în întregime.

Cu toate că în doctrina juridică, s-a statuat că revocarea donațiilor între soți este singura excepție veritabilă de la principiul irevocabilității donației[4], în sensul că revocarea operează în modul său propriu și deplin, adică soțul donator poate anula donația prin voința sa unilaterală și discreționară, fără nicio justificare, suntem de părere că donația între soți excede principiului irevocabilității donațiilor, fiind peste acestea și constituind o categorie de act juridic excepțional, care este revocabil prin esența sa; astfel, în plan juridic, donația între soți se prefigurează ca o categorie specială de acte existente în circuitul civil, cu trăsături particulare, care nu se raliază la dreptul comun.

Considerăm că gratuitățile între soți, consimțite în timpul căsătoriei, implică revocabilitatea ca o trăsătură de esență a lor[5], pe câtă vreme donațiile obișnuite rămân guvernate de principiul irevocabilității, revocarea lor fiind o situație de excepție, care poate surveni numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. De aceea suntem de părere că donațiile între soți sunt o categorie particulară de acte juridice, suspuse unui regim juridic propriu, specific. Donațiile între soți constituie o veritabilă excepție și de la principiul forței obligatorii a contractului, acest principiu fundamental care guvernează întreaga lume a contractelor civile[6].

Actuala reglementare a menținut dispozițiile privind revocabilitatea donațiilor între soți care existau în vechiul Cod civil[7]; dispozițiile care guvernează fondul acestei materii au rămas similare, cu câteva mici deosebiri. Cu siguranță că dreptul trebuie întotdeauna adaptat vremurilor, iar consolidarea raporturilor de căsătorie, dar și emanciparea femeii, care a dobândit de-a lungul veacurilor posibilitatea de a deține propriile sale bunuri, au generat și posibilitatea soților de a-și face donații. Totuși, reglementarea specifică a acestor acte nu este de natură de a le încuraja. Donațiile încheiate între soți au o certitudine doar în raporturile dintre părți, care cunosc foarte bine situația lor familială. La momentul încheierii contractului de donație, ambele părți sunt convinse că donația este perfect valabilă și soțul donator nu va revoca nicicând donația, pentru că relațiile dintre soți sunt foarte bune. Însă astfel de acte juridice nu beneficiază de nicio certitudine vis a vis de siguranța circuitului civil și de dreptul proprietarului de a dispune de bunul său.

Codul civil român nu recunoaște concubinajul, indiferent de durata de conviețuire a persoanelor. În atare situații, concubinii pot să își doneze bunuri unul altuia, aceste donații urmând regulile aplicabile oricărei donații, fiind în principiu irevocabile. Prin urmare, chiar dacă o relație de concubinaj nu este la fel solidă ca și o relație de căsătorie, sau cel puțin nu este protejată întocmai ca și o căsătorie, totuși donațiile între concubini sunt irevocabile.

 

3. Modul de funcționare al revocabilității donațiilor între soți

Codul civil se mărginește la a preciza că orice donație între soți este revocabilă. Doctrina a detaliat condițiile în care poate surveni o atare revocare. Revocarea donațiilor între soți este supusă unui mecanism aparte. Ea operează prin acțiunea unilaterală a soțului donator, în sensul de a revoca donația, oricând în timpul căsătoriei, prin orice modalitate din care să rezulte voința de revocare, fără a fi nevoit să invoce un motiv justificativ.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Însăși cuprinsul art. 1.031 C. civ. prevede că orice donație încheiată între soți este revocabilă numai în timpul căsătoriei[8]. Prin urmare, posibilitatea soțului donator de a revoca donația este limitată la durata căsătoriei. O căsătorie este încheiată pe durată nedeterminată. Ea este valabilă până la încetarea sa, prin moartea unuia dintre soți sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți, până la desfacerea sa[9], moment de la care toate efectele sale au încetat, sau până la desființarea sa, atunci când nu au fost respectate condițiile de fond la încheierea căsătoriei sau au existat impedimente la căsătorie[10].

Așadar, posibilitatea de revocare a donației între soți este limitată sub aspect temporal numai la perioada dintre încheierea căsătoriei și a desființării sale. După încetarea ori desfacerea căsătoriei, donația între soți devine irevocabilă[11]. Pe de altă parte, sub imperiul vechii legi, orice donație făcută de oricare dintre soți unul altuia în timpul căsătoriei era revocabilă, conform celor statuate de art. 937 C. civ. de la 1864, fără ca posibilitatea de revocare să fie limitată la perioada căsătoriei. Prin urmare, donația încheiată sub imperiul vechii legi, devenea definitivă și irevocabilă numai la momentul morții donatorului, întrucât donatorul și numai el personal, dispunea de posibilitatea de a revoca donația oricând, în timpul căsătoriei, după încetarea acesteia, inclusiv încetarea căsătoriei prin recăsătorirea soțului donatar de bună-credință care nu a știut că soțul donator, declarat mort, este în viață, după desfacerea acesteia sau chiar după decesul soțului donatar, împotriva moștenitorilor lui[12]. Din acest punct de vedere remarcăm o diferență considerabilă între vechea și actuala reglementare, precum și tendința de simplificare a unor situații juridice.

Suntem de părere că actuala reglementare este mai potrivită cu realitățile sociale ale vremurilor noastre. Este firesc ca odată ce căsătoria nu mai este în ființă, iar soții nu mai conviețuiesc împreună, să înceteze și această situație privind incertitudinea actelor juridice care au fost încheiate între soți sub durata căsătoriei.

Ceea ce este important de semnalat este faptul că revocarea donației de către soțul donator nu mai este posibilă odată ce căsătoria nu mai există. Atunci, donația este cu adevărat definitivă și în principiu irevocabilă, sub aspectul său de donație încheiată în timpul căsătoriei. Prin urmare, fostul soț donator nu va mai putea uza de contextul specific al revocabilității donației, pentru a o revoca în aceleași condiții cum ar fi putut să o facă pe durata căsătoriei. Cu toate acestea, rămâne valabilă posibilitatea intentării de către fostul soț donator a acțiunii în revocarea donației pentru ingratitudine sau neexecutarea sarcinilor, după caz.

În situația în care contractul de donație între soți a fost încheiat în perioada de aplicabilitate a vechiului Cod civil, apreciem că actul va fi suspus reglementării vechiului Cod civil[13], chiar dacă căsătoria a încetat prin orice modalitate în timpul noului Cod civil, care a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Consimțământul donatarului la revocare nu este necesar, mai mult decât atât nu este necesară nici măcar prezența sa, pentru că revocarea donației poate fi făcută fără nicio justificare, în mod expres, printr-o declarație în acest sens[14]. Considerăm că forma solemnă fiind de esența valabilității donației, atunci când bunul donat este un imobil supus regulilor de carte funciară, în egală măsură revocarea expresă nu poate fi făcută decât printr-o declarație dată în fața notarului public, pentru ca actul de revocare să poată fi depus la cartea funciară, în vederea îndeplinirii formalităților de intabulare a dreptului de proprietate pe numele donatorului.

Prin urmare, revocarea donației între soți poate să îmbrace forma unei declarații prin care soțul donator își exprimă unilateral voința, ad nutum. În vederea întocmirii acesteia, notarul public instrumentator va verifica dacă soții sunt căsătoriți la momentul autentificării, prin solicitarea unui extras pentru uz oficial de pe actul de căsătorie al soților de la Primăria competentă și prin verificarea regimului matrimonial al acestora în registrele aferente, urmând a face mențiune în cuprinsul declarației cu privire la îndeplinirea condiției impuse de art. 1.031 C. civ.


[1] Această reglementare decurge din ansamblul dispozițiilor art. 1.031 C. civ. care prevede că „orice donație încheiată între soți este revocabilă numai în timpul căsătoriei.” Legiuitorul prevede așadar imperativitatea acestei dispoziții, de la care nu se poate deroga prin voința părților. În acest sens, a se vedea și Florin Moțiu, Contractele speciale, ed. a VII-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 145.

[2] Art. 937 din vechiul Cod civil statua că „orice donațiune făcută între soți în timpul maritagiului este revocabilă”, fără a limita perioada revocabilității, ceea ce însemna că revocarea putea fi solicitată și obținută pe toată durata vieții soțului donator, chiar dacă soții au divorțat, ori soțul donatar a decedat. Prin urmare, donația devenea irevocabilă numai odată cu moartea soțului donator. Această prevedere a fost inspirată din Codul civil napoleonian.

[3] A se vedea Alina-Ana Stamate Tămășan, Comentariile Codului civil. Donația, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 172.

[4] C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, București, Ed. All, 1998, p. 483.

[5] Octavian Căpățînă, Titlul gratuit în actele juridice. Monografie, Ed. Rosetti, București, 2003, p. 24.

[6] Bujorel Florea, Contractul de donație în noul Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 83.

[7] Art. 937 C. civ. din 1864 prevedea că „orice donație făcută între soți în timpul maritagiului este revocabilă; revocarea se poate cere de femeie, fără nicio autorizație”.

[8] Ionică Ninu, Efectele contractului. Practică judiciară și reglementarea din noul Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 146.

[9] Potrivit art. 382 C. civ.,  căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă” sau, după caz la data decesului soțului, dacă acțiunea de divorț este continuată de moștenitorii soțului reclamant, ori pe data eliberării certificatului de divorț de către notarul public, după caz.

[10] Adina R. Motica, Dreptul civil al familiei. Raporturile nepatrimoniale. Curs teoretic și practic, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 106.

[11] Bujorel Florea, op. cit., p. 83-84.

[12] Florin Moțiu, Daniela Moțiu, Contracte civile speciale. Prezent și viitor, Ed. Mirton, Timișoara, 2009, p.209.

[13] Art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare prevede că „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”

[14] Dan Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ed. C.H. Beck, București,2014, p. 235-236.

Particularități privind revocabilitatea donației între soți și necesitatea acestei reglementări was last modified: februarie 17th, 2020 by Irina Maria Lăpădat

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter