Particularități privind revocabilitatea donației între soți și necesitatea acestei reglementări

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cu toate acestea, suntem de părere că soțului donatar trebuie să i se aducă la cunoștință actul revocator, întrucât este vorba despre stingerea unui drept al său. În situația în care soțul donatar nu este prezent la întocmirea declarației de revocare, trebuie ca donatorului să îi fie adusă la cunoștință necesitatea comunicării declarației de revocare către soțul donatar într-un timp cât mai scurt.

Întrucât este un act unilateral prin care se stinge un drept, declarația de revocare este supusă comunicării potrivit art. 1.326^[15] alin. (1) C. civ. Conform alin. (3), coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol, declarația își produce efectele din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar (donatar), chiar dacă nu a luat cunoștință de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile, iar comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.

Textul nu distinge cu privire la persoana care efectuează comunicarea, însă din punct de vedere practic apreciem că obligația de înștiințare a donatarului revine implicit soțului donator.

Donatorul poate revoca donația prin orice modalitate, în mod expres sau tacit, fără a fi nevoit să intenteze o acțiune în instanță pentru revocarea donației. Această posibilitate conferită de lege donatorului, face ca în situația în care contractul de donație ar conține clauze care ar leza dreptul donatorului de a revoca donația, acesta să rămână în continuare valabil. Bunăoară, în contextul revocabilității donațiilor între soți, clauza de revocare a donației în caz de divorț nu își are rostul, pentru că donatorul oricum poate revoca donația în temeiul legii, chiar înainte de momentul încetării căsătoriei, când raporturile dintre soți s-au deteriorat iremediabil^[16].

Revocarea expresă a donației poate fi făcută cel mai adesea printr-o declarație în acest sens, sau prin cererea de restituire a bunului. Revocarea tacită poate fi făcută prin orice mijloc, după împrejurări, însă în practică ea va trebui aproape întotdeauna probată și constatată de către instanța judecătorească, pentru a putea produce efecte. Revocarea tacită fără constatarea ei pe cale judiciară nu este susceptibilă de niciun efect, mai ales atunci când bunul donat este un imobil înscris deja în cartea funciară. Întotdeauna revocarea tacită trebuie să fie indubitabilă, printr-un act din care să rezulte în mod cert intenția de revocare. Acest aspect este de cele mai multe ori dificil de probat, de către persoanele interesate, care ar trebui să dovedească fără niciun dubiu că donatorul a înțeles să revoce donația. Intenția subiectivă a persoanei este foarte dificil de probat, necesitând mijloace probatorii care să nu lase loc de interpretare.

Pentru că poate fi făcută prin orice modalitate la îndemâna donatorului, rezultă că, spre deosebire de cazurile legale de revocare ale donațiilor de drept comun, revocarea donației între soți nu trebuie cerută pe cale judiciară. În cazul unei revocări tacite, instanța poate cel mult să constate intenția de revocare, ca urmare a unei acțiuni a donatorului și să pronunțe revocarea donației.

Voința de revocare nu trebuie justificată nici în fața notarului public, la autentificarea unei declarații de revocare și nici în fața instanței de judecată. Dreptul la revocare izvorăște din lege, fiind un atribut discreționar, revocarea fiind la bunul plac al donatorului. El poate revoca donația și fără existența unui motiv justificativ. Astfel donația devine de fapt un capriciu al donatorului. Suntem de părere că posibilitatea conferită donatorului de a revoca donația fără existența unui temei justificativ, nu este de natură a proteja interesele niciunuia dintre ei. Până la urmă, donația nu este un simplu capriciu al donatorului, ci un act făcut în deplină cunoștință de cauză, care produce efecte în circuitul juridic civil.

4. Temeiul care ar justifica irevocabilitatea donațiilor între soți

Capacitatea de a încheia un act juridic civil se apreciază la momentul încheierii actului juridic. În egală măsură, capacitatea de a dona trebuie să existe la momentul încheierii contractului de donație, când animus donandi al soțului donator se intersectează cu acceptarea soțului donatar. La fel, considerăm că donația ar trebui valorificată în funcție de împrejurările de la data când contractul de donație se încheie, atunci când raporturile dintre soți sunt foarte bune și înțeleg să perfecteze donația. Faptul că relațiile dintre părți se pot schimba ulterior nu ar trebui să fie în măsură să afecteze valabilitatea actului, pentru că schimbarea este inevitabilă în orice aspect al vieții, al vremurilor și chiar în drept. De aceea, posibilitatea de revocare a donației de către soțul donator, în mod unilateral și fără dovedirea unui motiv justificativ, ni se pare depășită.

Dacă luăm în calcul totuși specificul relațiilor dintre soți și faptul că unul dintre soți l-ar putea influența pe celălalt să îi facă o donație, pe fondul unei afecțiuni pe care celălalt o are față de donatar, căci nu degeaba se spune în credința populară că dragostea orbește, atunci dreptul de revocare al soțului donator este justificat. Însă nici în atare situație, acest drept nu ar trebui exercitat în mod discreționar, ci cu probarea acestui fapt pe cale judiciară. O simplă ceartă sau neînțelegere nu ar fi suficientă pentru a justifica revocarea donației între soți, altfel dreptul donatarului proprietar este permanent la mâna dispunătorului, ceea ce ar altera interesele primordiale ale circuitului civil.

Cea ce este esențial de semnalat este faptul că donațiile între soți sunt acte firești și permise de legiuitor, însă ne întrebăm dacă contextul familial al acestora impune neapărat un regim derogator de la dreptul comun. Așa cum la încheierea unei căsătorii firești, soții nu iau în calcul eventualitatea unui divorț, în egală măsură nici la momentul gratificării celuilalt soț, soțul donator nu ia în calcul posibilitatea revocării donației. Dacă donația are ca obiect un bun imobil, acesta va fi supus regulilor de carte funciară, întocmai ca orice donație, iar dreptul donatarului va fi intabulat ca al oricărui proprietar deplin, capabil de a se bucura de cele trei atribute fundamentale ale dreptului său de proprietate: posesia, dispoziția și folosința.

Din acest punct de vedere ne raliem spre o viziune modernă a raporturilor dintre soți. Dacă luăm în considerare viziunea tradiționalistă în materie, donațiile între soți nu au fost permise în multe sisteme de drept, începând cu cel roman și cu alte sisteme de drept moderne și contemporane, care și-au găsit inspirația în dreptul roman. Actualmente, interesele patrimoniale ale soților sunt bine reglementate de legiuitor, aceștia având la îndemână posibilitatea de alegere, dintre mai multe regimuri matrimoniale, pe acela care să se potrivească cel mai bine intereselor lor. Drept urmare, posibilitatea soților de a-și face donații ar trebui recunoscută, ceea ce nu exclude o mai mare clarificare a acestei operațiuni juridice, actul de gratuitate și translativ de proprietate fiind perfect justificat și posibil. În situația în care terțe persoane își pot face donații, nimic nu împiedică ca și persoanele care au calitatea de soț și soție să își poată face donații.

Codul civil se rezumă la a preciza că orice donație încheiată între soți este revocabilă numai pe durata căsătoriei. Din interpretarea restrictivă a legii rezultă că donatorul, strict personal, are facultatea de a revoca discreționar gratuitatea făcută celuilalt soț, fără a invoca un motiv justificativ. În opinia noastră acest drept recunoscut de lege donatorului nu poate fi exercitat într-un mod absolut discreționar, implicând și responsabilitatea pentru eventualele daune cauzate de o revocare capricioasă și abuzivă. În niciun caz dreptul de revocare nu poate fi exercitat într-un mod ilegal sau abuziv. Dreptul de revocare este prevăzut pentru ocrotirea unor interese, însă legiuitorul nu a prevăzut limitele în care se poate exercita această revocare discreționară. Este un drept prevăzut în favoarea donatorului, însă conform legii, niciun drept nu poate fi exercitat într-un mod abuziv, cu rea-credință, în scopul de a cauza o vătămare psihică sau o pagubă de orice natură altei persoane^[17].

În acest sens, revocarea donației va fi considerată exercitată într-un mod abuziv dacă s-a făcut nu în vederea restituirii bunului donat și a sancționării soțului donatar care, în opinia donatorului, nu a meritat donația, ci în vederea vătămării acestuia, sau cu rea-credință.

Dispozițiile amintite vin corelate cu prevederile art. 1.353 C. civ., potrivit cărora „cel ce cauzează un prejudiciu prin exercițiul dreptului său nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat într-un mod abuziv”.

Așa cum condițiile de validitate și capacitatea de a încheia un act juridic civil trebuie raportate la momentul încheierii actului, considerăm că dacă intenția de a gratifica a soțului donator și acceptarea donatarului se întrunesc valabil la momentul încheierii donației, atunci donația, fie ea și încheiată între soți, ar trebui să fie recunoscută ca valabilă și deplină.

Bunul dobândit de către soțul donatar intră în patrimoniul acestuia, devenind bun propriu al soțului donatar, iar dacă acesta este un bun imobil, va fi supus regulilor de intabulare în cartea funciară. Prin urmare, bunul este în circuitul civil, iar dacă este liber de sarcini, poate fi înstrăinat potrivit regulilor de drept comun în materie de înstrăinări prin act autentic al bunurilor imobile^[18].

Revocabilitatea donațiilor între soți fiind de esența actului, acest lucru echivalează de fapt cu o inalienabilitate de facto a bunului donat; soțul donator poate revoca oricând donația, atâta vreme cât căsătoria este valabilă. Din examinarea prevederilor Codului civil cu privire la efectele revocării, rezultă că dacă restituirea în natură a bunului donat nu este posibilă, donatarul va fi obligat să plătească valoarea acestuia, socotită la data soluționării cauzei^[19]. Prevederea este cuprinsă în cadrul reglementărilor care privesc efectele generale ale revocării, în secțiunea referitoare la revocarea donației pentru ingratitudine. Ținând cont că reglementarea revocării donației pentru ingratitudine și revocarea pentru neexecutarea sarcinii, cât și donațiile între soți, sunt prevăzute în mod distinct, legiuitorul creând un cadru legal pentru fiecare dintre acestea în parte, este discutabil dacă restituirea prin echivalent poate opera și în cazul donațiilor între soți, dacă bunul a fost între timp înstrăinat. Căci interpretarea prevederilor legale ne duce la concluzia că, donațiile între soți fiind revocabile prin esența lor, în caz de revocare, soțul donator poate pretinde restituirea bunului în mâinile oricui s-ar afla, chiar de la terțul dobânditor. Faptul că terțul dobânditor se poate prevala de buna-credință este discutabil și trebuie apreciat de la caz la caz^[20].