Aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF din Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare – modificări (Norma ASF nr. 2/2018)

29 ian. 2018
Vizualizari: 2902
Actul modificatActul modificatorSumar
Norma ASF nr. 39/2015
(M. Of. nr. 982 din 30 decembrie 2015)
Norma ASF nr. 2/2018
(M. Of. nr. 71 din 23 ianuarie 2018)
– modifică: art. 58 alin. (16), art. 80 alin. (1), lit. b), c), e) și f), art. 80 alin. (3) și (4) din anexa nr. 1; conturile 1035, 1036 și 1037, grupele 26, 50 și 59, contul 6613, contul 7623, denumirea grupei 78 și contul 786 din art. 101 din anexa nr. 1; funcțiunile conturilor 1035, 1036, 1037, 261, 262, 263, 264, 661, 762 și 786 din cap. VI din anexa nr. 1

– introduce: art. 6 alin. (7^1) și (7^2); contul 6865, contul 7865 din art. 101 din anexa nr. 1

– abrogă: art. art. 47 alin. (3), art. 80 alin. (5) și (6) din anexa nr. 1

În M. Of. nr. 71 din 23 ianuarie 2018, a fost publicată Norma Autorității de Supraveghere Financiară (Norma ASF) nr. 2/2018 privind modificarea și completarea Normei ASF nr. 39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare (M. Of. nr. 982 din 30 decembrie 2015).

În continuare, vom prezenta modificările aduse Normei ASF nr. 39/2015 prin Norma ASF nr. 2/2018.

Conform art. I din Norma ASF nr. 2/2018, Norma ASF nr. 39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, se modifică și se completează după cum urmează:

 

Art. 6 alin. (7^1) și (7^2) din Norma ASF nr. 39/2015 (modificată prin Norma ASF nr. 2/2018)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 6, după alin. (7) se introduc două noi alineate, alin. (7^1) și (7^2), cu următorul cuprins:

„(7^1) În cadrul raportărilor anuale menționate la alin. (7) prezentarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, respectiv a veniturilor și cheltuielilor, poate fi diferită de cea din situațiile financiare anuale conform cu IFRS, aceasta fiind determinată de cerințele de informații ale instituțiilor statului.

(7^2) Dacă modificarea politicilor contabile sau corectarea erorilor contabile impune retratarea informațiilor comparative, raportările menționate la alin. (7^1) conțin informații comparative retratate. În acest caz, informațiile comparative referitoare la elementele de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, respectiv a veniturilor și cheltuielilor, sunt cele determinate în urma aplicării noilor politici contabile, respectiv a corectării erorilor contabile”.

 

Art. 47 alin. (3) din anexa nr. 1 la Norma ASF nr. 39/2015 (modificată prin Norma ASF nr. 2/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 47 alin. (3) din anexa nr. 1 prevedea:

„Un instrument financiar este clasificat, conform prevederilor IFRS, la momentul recunoașterii inițiale a acestuia, moment în care este determinat și tratamentul contabil, inclusiv regulile de măsurare aplicabile acestuia”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la anexa nr. 1 art. 47, alin. (3) se abrogă.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

 

Art. 58 alin. (16) din anexa nr. 1 la Norma ASF nr. 39/2015 (modificată prin Norma ASF nr. 2/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 58 alin. (16) din anexa nr. 1 prevedea:

„(16) Diferențele de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, exprimate în valută, clasificate conform prevederilor IFRS ca disponibile în vederea vânzării, evaluate la valoarea justă, se reflectă în contul 1036 „Diferențe de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, în valută, clasificate în categoria celor disponibile în vederea vânzării”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la anexa nr. 1 art. 58, alin. (16) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(16) Diferențele de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, clasificate în categoria celor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, se reflectă în contul 1036 «Diferențe de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, în valută, clasificate în categoria celor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global»”.

 

Art. 80 alin. (1) lit. b), c), e) și f) din anexa nr. 1 la Norma ASF nr. 39/2015 (modificată prin Norma ASF nr. 2/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 80 alin. (1), lit. b), c), e) și f) din anexa nr. 1 prevedeau:

„(1) În cadrul altor conturi de capitaluri proprii se includ:

(…)

b) diferențele din evaluarea instrumentelor de acoperire, în cadrul operațiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie (partea eficientă) (contul 1037 «Diferențe privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie»);

c) diferențele din modificarea valorii juste a activelor disponibile în vederea vânzării (contul 1035 «Diferențe din modificarea valorii juste a activelor financiare disponibile în vederea vânzării»);

(…)

e) diferențele de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, în valută, în vederea vânzării (contul 1036 «Diferențe de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, în valută, clasificate în categoria celor disponibile în vederea vânzării»);

f) diferențele favorabile sau nefavorabile din evaluarea ulterioară a activelor financiare disponibile în vederea vânzării (contul 1035 «Diferențe din modificarea valorii juste a activelor financiare disponibile în vederea vânzării»);”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la anexa nr. 1 art. 80, la alin. (1), lit. b), c), e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„b) diferențele din evaluarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor (contul 1037 «Diferențe privind contabilitatea de acoperire»);

c) diferențele din modificarea valorii juste a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global (contul 1035 «Diferențe din modificarea valorii juste a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global»);

(…)

e) diferențele de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, în valută, din categoria celor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global (1036 «Diferențe de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, în valută, clasificate în categoria celor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global»);

f) diferențele favorabile sau nefavorabile din evaluarea ulterioară a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global (contul 1035 «Diferențe din modificarea valorii juste a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global»/analitice distincte, după caz);”.

 

Art. 80 alin. (3) și (4) din anexa nr. 1 la Norma ASF nr. 39/2015 (modificată prin Norma ASF nr. 2/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 80 alin. (3) și (4) din anexa nr. 1 prevedeau:

„(3) Veniturile din dividende și asimilate, aferente activelor financiare disponibile în vederea vânzării, sunt înregistrate în contul 7623 «Venituri aferente activelor financiare disponibile în vederea vânzării»/analitic distinct.

(4) La scoaterea din evidență a activelor financiare disponibile în vederea vânzării, câștigurile sau pierderile reprezentând diferențe favorabile sau nefavorabile din evaluare, evidențiate anterior în contul 1035 «Diferențe din modificarea valorii juste a activelor financiare disponibile în vederea vânzării», se înregistrează în contul 7623 «Venituri aferente activelor financiare disponibile în vederea vânzării/analitic distinct», respectiv 6613 «Pierderi din cesiunea activelor financiare disponibile în vederea vânzării»”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la anexa nr. 1 art. 80, alin. (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(3) Veniturile din dividende și asimilate, aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, sunt înregistrate în contul 7623 «Venituri aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global»/analitic distinct.

(4) La derecunoașterea activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, câștigurile sau pierderile reprezentând diferențe favorabile sau nefavorabile din evaluare, evidențiate anterior în contul 1035 «Diferențe din modificarea valorii juste a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global», se înregistrează în contul 7623 «Venituri aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global»/analitic distinct, respectiv 6613 «Pierderi din cesiunea activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global»/analitic distinct”.

Aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de ASF din Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare – modificări (Norma ASF nr. 2/2018) was last modified: ianuarie 29th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.