Litigiu privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei

• NCPC: art. 133 pct. 2 teza I
• NCPC: art. 135 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 2 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, față de care au solicitat emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000, o valoare de referință sectorială de 605,225, începând cu 31 ianuarie 2017 și în continuare și o valoare de referință sectorială de 605,225 începând cu 21 februarie 2017 și în continuare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 și art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 și ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1893 din 5 octombrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Pentru a stabili competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor ordine de salarizare conform prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 ca urmare a sentințelor civile pronunțate în această materie, respectiv reîncadrarea prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, date fiind atribuțiile pârâtului de ordonator de credite.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamante, Înalta Curte reține că acțiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel București nu este o acțiune prin care se solicită plata unor drepturi de natură salarială. De altfel, reclamantele au chemat în judecată Ministerul Justiției în calitate de ordonator de credite și nu au extins cadrul procesual pasiv și față de Tribunalul București, instanța unde acestea își desfășoară activitatea.

Conform dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care reclamantele au indicat-o ca temei al cererii de chemare în judecată, actul prin care ordonatorul de credite stabilește drepturile salariale este un act administrativ, ce poate fi contestat la organele de conducere ale instituțiilor indicate la art. 7 din Anexa V la lege, iar plângerea împotriva hotărârilor acestor organe este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 9/2017, din considerentele acestei decizii rezultând că în situațiile prevăzute de anexele legilor-cadru de salarizare pe familii ocupaționale există și prevederi speciale pentru personalul salarizat în baza acestor anexe, iar în cazul familiei ocupaționale de funcții bugetare „justiție”, „legea instituie o procedură specială în fața ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ”.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.