Litigii în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică. Refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim

• C. administrativ: art. 499 lit. a) şi b)
• C. administrativ: art. 500
• C. administrativ: art. 536
• Legea nr. 554/2004: art. 10 alin. (1)
• Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. f)
• Legea nr. 554/2004: art. 8
• NCPC: art. 135 alin. (1) şi (4)

Prin sentința civilă nr. 232/CA din 6 iunie 2022, Tribunalul Sibiu, secția civilă II, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 180 din 20 septembrie 2022, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat invit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență, a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 279 din 20 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei îl constituie anularea Ordinului de imputare nr. 11/11.01.2022, emis în temeiul art. 500 din Codul administrativ, care prevede că repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 499 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive.

Potrivit alin. (2) al art. 500 împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

Înalta Curte are în vedere faptul că litigiile privind funcționarii publici se supun competenței prevăzute în Codul administrativ.

Potrivit art. 536 Cod administrativ: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Prin actul atacat a fost angajată răspunderea civilă a reclamantului, deci suntem în prezența unui litigiu care privește raportul de serviciu al funcționarului public.

De asemenea, prin decizia sau ordinul de imputare nu este stabilită expres competența altei instanțe astfel că, în cauză, competența de soluționare a acțiunii revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Înalta Curte reține că articolul 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența teritorială exclusivă a instanței de la sediul reclamantului. Cât privește noțiunea de domiciliu, aceasta trebuie interpretată în sens strict, întrucât art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 privește o competență exclusivă.

Articolul 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 se completează cu dispozițiile din C. civ.

Înalta Curte reține că reclamantul are domiciliul în Municipiul Sibiu astfel că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Sibiu.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.