Lipsa elementelor obiective, concrete, vizând riscul real la care ar fi supusă persoana solicitată în cazul predării acesteia către autorităţile judiciare străine. Autorizarea predării persoanei solicitate, sub condiţia ca în situaţia în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România

• Legea nr. 302/2004: art. 100
• Legea nr. 302/2004: art. 104 alin. (10)
• Legea nr. 302/2004: art. 109
• Legea nr. 302/2004: art. 110 alin. (2)
• Legea nr. 302/2004: art. 111
• Legea nr. 302/2004: art. 114 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 58
• Legea nr. 302/2004: art. 84 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 85
• Legea nr. 302/2004: art. 97 alin. (1) pct. 14 şi 16
• Legea nr. 302/2004: art. 98 alin. (2)
• Legea nr. 302/2004: art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2)
• NCPP: art. 211 - 222
• NCPP: art. 275 alin. (3)
• NCPP art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a)

Prin sentința penală nr. 7/F din data de 14 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 23.11.2021 de către autoritățile judiciare din Republica Franceză pe numele persoanei solicitate A., cu respectarea regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, a luat act că persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare din Republica Franceză.

A respins, ca neîntemeiată, cererea persoanei solicitate A. de amânare a predării.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 34 din 25 ianuarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând contestația formulată pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

„Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate”. Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

„Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002”, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza de față, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu nr. de referință x, emis la data de 23.11.2021, de către Procurorul Republicii din Nanterre față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor și de arestare, răpire, sechestrare sau detenție arbitrară urmate de o eliberare mai devreme de 7 zile, prev. de art. 221-1, 221-8, 221-9, 221-11, 132-26-2, art. 121-4 2° și 121-5, art. 224-1 alin. (1) și alin. (3), art. 224-9 și art. 224-11 din C. pen. francez.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că infracțiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 14 și 16 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări.

În acord cu instanța de fond, se constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

De asemenea, în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare franceze și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestatorul persoană solicitată, prin apărător desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Înalta Curte notează că, în concret, persoana solicitată A. invocă aspecte legate de temeinicia acuzației și critică modul în care s-a desfășurat ancheta penală de către procurorul de caz, iar în subsidiar solicită o altă măsură preventivă și amânarea predării către autoritățile franceze, pe o perioadă de 3 luni, în raport de actele medicale depuse la dosar coroborate cu situația pandemică actuală.

Astfel, relativ la criticile referitoare la temeinicia acuzației formulate de autoritățile franceze și a modului în care s-a desfășurat ancheta penală în ceea ce îl privește pe contestator, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a constatat că, în această procedură de executare a mandatului european de arestare, instanța națională nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, după cum nu are nici competența de a se pronunța cu privire la legalitatea și temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară solicitantă.

În caz contrar, s-ar încălca principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Ca atare, chestiunile aduse în discuție de contestator pot fi evaluate exclusiv de autoritățile judiciare din Franța, singurele competente să stabilească dacă persoana solicitată A. a săvârșit sau nu faptele pentru care este cercetat, statul solicitant păstrând prerogativa rezolvării fondului cauzei.

În ceea ce privește măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reține că aceasta este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

„După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător”.

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât și cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) și 13 din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie și se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea și s-a dispus predarea. În acest sens, instanța de control judiciar notează că dispozițiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatorului invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă față de acesta.

Deopotrivă, se constată că nu este incident nici vreunul dintre motivele de amânare a predării prevăzute de art. 58 din Legea nr. 302/2004, republicată, aplicabile în materia mandatului european de arestare în baza art. 114 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit art. 58 alin. (2) lit. a) și c) din Legea 302/2004, republicată, „(2) Predarea poate fi amânată atunci când:

a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată. În acest caz, predarea se amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora;

c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată”.

În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosar un bilet de ieșire din spital și o scrisoare medicală, eliberate de Institutul Clinic Fundeni în data de 06 decembrie 2021, din care rezultă că acesta a fost diagnosticat la nivelul anului 2021 cu hematurie, respectiv o infecție a tractului urinar.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, se constată că acesta nu este incident de vreme ce în cauză nu a fost efectuată o expertiză medico-legală privind vreo boală gravă care ar face imposibilă predarea persoanei solicitate.

Relativ la cazul prevăzut de art. 58 alin. (2) lit. c) din același act normativ, se reține că acesta vizează o situație personală deosebită a persoanei solicitate, care ar putea avea consecințe asupra executării hotărârii de predare, iar nu o împrejurare extrinsecă vieții acesteia.

Or, în lipsa unor elemente obiective, concrete, vizând riscul real la care ar fi supusă persoana solicitată în cazul predării acesteia către autoritățile judiciare din Franța, starea pandemică existentă la acest moment, deși constituie o împrejurare specială, nu se circumscrie textului de lege precitat, întrucât, în mod evident, nu se raportează unei situații particulare excepționale referitoare la persoana solicitată.

Ca urmare, starea pandemică și implicațiile ei nu pot constitui un argument pentru amânarea predării persoanei solicitate A. în condițiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pentru argumentele prezentate, constatând neîntemeiată solicitarea contestatorului persoană solicitată de dispunere în cauză a unei soluții de amânare a predării, Înalta Curte apreciază ca legală soluția instanței de fond.

Cu toate acestea, notând că, în speță, mandatul european de arestare a fost emis de autoritățile judiciare din Franța în vederea urmăririi penale a cetățeanului român A., Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea în baza unui astfel de mandat se poate face numai sub condiția expresă ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

Altfel spus, ca efect al dispozițiilor legale precitate, predarea în vederea supunerii persoanei solicitate – cetățean român (cazul speței) sau persoană care trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul acesteia pentru o perioadă de cel puțin 5 ani – urmăririi penale (cazul speței) sau judecății este condiționată de împrejurarea ca, în cazul în care față de aceasta se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate în statul emitent, persoana predată să fie transferată în România.

Or, pentru a produce consecințe juridice, respectiv pentru a fi opozabilă autorităților judiciare emitente ale mandatului european de arestare, condiția corelativă predării prev. de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, trebuie menționată expres în chiar cuprinsul dispozitivului hotărârii prin care se dispune punerea în executare a mandatului european de arestare, așa cum impun dispozițiile imperative ale normei în discuție.

În contextul acestor considerații teoretice, reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze în vederea efectuării de cercetări penale față de persoana solicitată A., Înalta Curte, menținând soluția instanței de fond în acest sens, va face aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, în calea de atac exercitată de parte, constatând că reformarea hotărârii instanței de fond în aceste limite nu contravine principiului non reformatio in peius.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) și art. 111 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 7/F din data de 14 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Va desființa, în parte, hotărârea atacată și, în rejudecare, în temeiul art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, va autoriza predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare franceze, sub condiția ca în situația în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi lăsate în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.