Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
71 views
Examinând contestaţia formulată pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:
„Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate”. Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:
„Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002”, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu nr. de referinţă x, emis la data de 23.11.2021, de către Procurorul Republicii din Nanterre faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor şi de arestare, răpire, sechestrare sau detenţie arbitrară urmate de o eliberare mai devreme de 7 zile, prev. de art. 221-1, 221-8, 221-9, 221-11, 132-26-2, art. 121-4 2° şi 121-5, art. 224-1 alin. (1) şi alin. (3), art. 224-9 şi art. 224-11 din C. pen. francez.
Deopotrivă, Înalta Curte reţine că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 14 şi 16 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.
În acord cu instanţa de fond, se constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.
De asemenea, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.
Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.
Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestatorul persoană solicitată, prin apărător desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.
Înalta Curte notează că, în concret, persoana solicitată A. invocă aspecte legate de temeinicia acuzaţiei şi critică modul în care s-a desfăşurat ancheta penală de către procurorul de caz, iar în subsidiar solicită o altă măsură preventivă şi amânarea predării către autorităţile franceze, pe o perioadă de 3 luni, în raport de actele medicale depuse la dosar coroborate cu situaţia pandemică actuală.
Astfel, relativ la criticile referitoare la temeinicia acuzaţiei formulate de autorităţile franceze şi a modului în care s-a desfăşurat ancheta penală în ceea ce îl priveşte pe contestator, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a constatat că, în această procedură de executare a mandatului european de arestare, instanţa naţională nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, după cum nu are nici competenţa de a se pronunţa cu privire la legalitatea şi temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară solicitantă.
În caz contrar, s-ar încălca principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Ca atare, chestiunile aduse în discuţie de contestator pot fi evaluate exclusiv de autorităţile judiciare din Franţa, singurele competente să stabilească dacă persoana solicitată A. a săvârşit sau nu faptele pentru care este cercetat, statul solicitant păstrând prerogativa rezolvării fondului cauzei.
În ceea ce priveşte măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reţine că aceasta este obligatorie în situaţia dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.
Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora:
„După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător”.
Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) şi 13 din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie şi se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea şi s-a dispus predarea. În acest sens, instanţa de control judiciar notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării.
În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatorului invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă faţă de acesta.
Deopotrivă, se constată că nu este incident nici vreunul dintre motivele de amânare a predării prevăzute de art. 58 din Legea nr. 302/2004, republicată, aplicabile în materia mandatului european de arestare în baza art. 114 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 58 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea 302/2004, republicată, „(2) Predarea poate fi amânată atunci când:
a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată. În acest caz, predarea se amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora;
c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată”.
În susţinerea cererii, contestatorul a depus la dosar un bilet de ieşire din spital şi o scrisoare medicală, eliberate de Institutul Clinic Fundeni în data de 06 decembrie 2021, din care rezultă că acesta a fost diagnosticat la nivelul anului 2021 cu hematurie, respectiv o infecţie a tractului urinar.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, se constată că acesta nu este incident de vreme ce în cauză nu a fost efectuată o expertiză medico-legală privind vreo boală gravă care ar face imposibilă predarea persoanei solicitate.
Relativ la cazul prevăzut de art. 58 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ, se reţine că acesta vizează o situaţie personală deosebită a persoanei solicitate, care ar putea avea consecinţe asupra executării hotărârii de predare, iar nu o împrejurare extrinsecă vieţii acesteia.
Or, în lipsa unor elemente obiective, concrete, vizând riscul real la care ar fi supusă persoana solicitată în cazul predării acesteia către autorităţile judiciare din Franţa, starea pandemică existentă la acest moment, deşi constituie o împrejurare specială, nu se circumscrie textului de lege precitat, întrucât, în mod evident, nu se raportează unei situaţii particulare excepţionale referitoare la persoana solicitată.
Ca urmare, starea pandemică şi implicaţiile ei nu pot constitui un argument pentru amânarea predării persoanei solicitate A. în condiţiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Pentru argumentele prezentate, constatând neîntemeiată solicitarea contestatorului persoană solicitată de dispunere în cauză a unei soluţii de amânare a predării, Înalta Curte apreciază ca legală soluţia instanţei de fond.
Cu toate acestea, notând că, în speţă, mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile judiciare din Franţa în vederea urmăririi penale a cetăţeanului român A., Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea în baza unui astfel de mandat se poate face numai sub condiţia expresă ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.
Altfel spus, ca efect al dispoziţiilor legale precitate, predarea în vederea supunerii persoanei solicitate – cetăţean român (cazul speţei) sau persoană care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul acesteia pentru o perioadă de cel puţin 5 ani – urmăririi penale (cazul speţei) sau judecăţii este condiţionată de împrejurarea ca, în cazul în care faţă de aceasta se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate în statul emitent, persoana predată să fie transferată în România.
Or, pentru a produce consecinţe juridice, respectiv pentru a fi opozabilă autorităţilor judiciare emitente ale mandatului european de arestare, condiţia corelativă predării prev. de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, trebuie menţionată expres în chiar cuprinsul dispozitivului hotărârii prin care se dispune punerea în executare a mandatului european de arestare, aşa cum impun dispoziţiile imperative ale normei în discuţie.
În contextul acestor consideraţii teoretice, reţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze în vederea efectuării de cercetări penale faţă de persoana solicitată A., Înalta Curte, menţinând soluţia instanţei de fond în acest sens, va face aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, în calea de atac exercitată de parte, constatând că reformarea hotărârii instanţei de fond în aceste limite nu contravine principiului non reformatio in peius.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) şi art. 111 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 7/F din data de 14 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va desfiinţa, în parte, hotărârea atacată şi, în rejudecare, în temeiul art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, va autoriza predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze, sub condiţia ca în situaţia în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate.
Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi lăsate în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.
