Limitarea normativă a obiectului recursului în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege. Excluderea rejudecării cauzei pentru a treia oară. Recurs nefondat

29 nov. 2023
Vizualizari: 235
  • NCP: art. 336 alin. (1)
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 433
  • NCPP: art. 438 alin. (1)
  • NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
  • NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penală nr. 163/02.02.2022 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 442/RC din 4 octombrie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma „nu este prevăzută de legea penală”, circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reține că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunea analizată este, în esență, următoarea:

La data de 01.06.2019, în jurul orei 1615, având în sânge o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,30 g‰ alcool pur în sânge la prima probă recoltată, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe DJ 255, dinspre localitatea Pechea spre localitatea Suhurlui, fiind implicat în într-un eveniment rutier, pe fondul reducerii bruște, cu intenție, a vitezei de deplasare.

Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 950 din 02.06.2019, întocmit de Serviciul Clinic de Medicină Legală Galați, inculpatul A. prezenta în sânge o concentrație alcoolică de 1,30 g/l, probă recoltată la ora 1915, acesta refuzând prelevarea celei de a doua mostre de sânge la interval de o oră.

Inculpatul a recunoscut că fapta astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare al instanței, respectiv faptul că la momentul conducerii acesta avea o alcoolemie peste limita legală.

S-a învederat că situația de fapt descrisă anterior reiese din administrarea coroborată a următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal privind efectuarea cercetării locului faptei, însoțit de planșa foto și schița producerii accidentului, protocolul de testare alcoolscop, înregistrări audio a conținutului convorbirilor telefonice purtate de către martorul B. cu operatorii SNUAU 112, la data de 01.06.2019, buletinul de analiză toxicologică nr. x din 02.06.2019, întocmit de Serviciul Clinic de Medicină Legală Galați, declarația martorului C., recunoașterea inculpatului, din planșa fotografică, declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului.

În contextul acestor rețineri factuale, s-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. de a conduce un autoturism, la data de 01.06.2019, pe drumurile publice, dinspre localitatea Pechea spre localitatea Suhurlui, județul Galați, având o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, constituie infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev.de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În actualul cadru procesual, în incidența motivului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. invocă lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat definitiv, susținând că alcoolemia sa, fiind stabilită la momentul prelevării mostrelor biologice (care este foarte îndepărtat de momentul opririi în trafic), iar nu la momentul depistării sale în trafic.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate întrucât pornesc de la premisa greșită că încadrarea faptei sale în sfera ilicitului penal s-a făcut în raport de gradul de îmbibație alcoolică de la momentul prelevării mostrelor biologice, iar nu de la cel al depistării sale în trafic, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014.

Prioritar, Înalta Curte reține că, deși dispozițiile art. 336 alin. (1) din C. pen. sancționează „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015), momentul la care trebuie raportată valoarea de 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de norma de incriminare este cel al săvârșirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, care coincide cu cel al depistării în trafic a conducătorului auto, iar nu cel al prelevării mostrelor biologice.

Astfel, prin decizia menționată, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională, reținând în acest sens că „îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu ulterior și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale”.

Din aceste considerente rezultă cu claritate faptul că îmbibația alcoolică relevantă pentru existența sau inexistența infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. este cea de la momentul săvârșirii faptei (al depistării în trafic a conducătorului vehiculului), optică consacrată, de altfel, și de practica juridică constantă în materie.

În contextul acestor considerente, Înalta Curte constată că fapta concretă pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat definitiv constă în conducerea pe drumurile publice, la data de 01.06.2019, a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, având, la momentul depistării în trafic, o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Așadar, pentru a reține infracțiunea prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., instanțele au dat relevanță gradului de îmbibație alcoolică de la momentul depistării în trafic a recurentului, conformându-se, astfel, deciziei instanței de contencios constituțional sus-menționată, care a stabilit că acesta este reperul temporal la care este necesară existența îmbibației alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii analizate.

Împrejurarea că alcoolemia de la momentul depistării în trafic a recurentului a fost estimată retroactiv, pe baza declarației de consum a acestuia, pornind de la valorile alcoolemiei stabilite în urma testării alcoolscop, respectiv a primei recoltări de probe biologice efectuate după aproximativ 3 ore de la momentul opririi în trafic, la o valoarea de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, chestiuni criticate de recurent, constituie aspecte ce nu pot fi valorificate în actuala procedură.

Astfel, instanțele au reținut din analiza procesului-verbal de recoltare, precum și din buletinul de analiză toxicologică nr. x din data de 02.06.2019 că inculpatului i s-a prevalat o singură mostră de sânge, neputându-se astfel dispune efectuarea calculului retroactiv. Cu toate acestea, instanțele au subliniat că acest fapt nu este imputabilă organelor de cercetare penală, ci inculpatului, acesta fiind cel ce a refuzat prelevarea celei de-a doua probă. Refuzarea recoltării celei de-a doua mostre de sânge, scopul acestei recoltări fiind unul evident, conduce la asumarea împrejurării că nu se va putea efectua estimarea retroactivă a alcoolemiei, inculpatul fiind deci de acord cu rezultatul obținut urmare recoltării primei mostre de sânge.

Mai mult, instanțele au subliniat că expertiza privind calculul retroactiv al alcoolemiei reprezintă o estimare a concentrației de alcool posibil a exista la momentul depistării în trafic a conducătorului auto, estimare care are drept temei declarația de consum a prezumtivului autor al faptei. Astfel, deși calculul efectuat este unul riguros din punct de vedere științific, nu se poate ignora faptul că se întemeiază în parte pe consumul de băuturi și alimente declarat de conducătorul auto.

Invocând lipsa unor dovezi certe cu privire la valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic, recurentul A. solicită, în actualul cadru procesual, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conținutului tipic obiectiv al infracțiunii prev. de art. 336 alin (1) din C. pen., ci reevaluarea materialului probator sub aspectul particular menționat, negând, astfel, concluzia definitivă la care au ajuns instanțele cu privire la această chestiune de fapt.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.

Aceasta înseamnă că, în speță, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanței de apel cu privire la valoarea alcoolemiei recurentului la momentul săvârșirii infracțiunii, care, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, pe baza elementelor factuale menționate anterior și care nu mai pot cenzurate în recurs în casație, a fost stabilită neechivoc ca depășind limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanța de apel a stabilit această stare de fapt, a fiabilității lor ori a eventualelor contradicții dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, și concluziile instanței, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului recursului în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea cauzei pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt definitiv reținute de către instanța de apel ori a concordanței acesteia cu probele administrate.

Pentru considerentele expuse, constatând nefondate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 490/A din data de 31 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției

Sursa informației: www.scj.ro.

Limitarea normativă a obiectului recursului în casație la situații de drept strict prevăzute de lege. Excluderea rejudecării cauzei pentru a treia oară. Recurs nefondat was last modified: noiembrie 28th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.