Libertatea de exprimare, premisă a fericirii

9 ian. 2024
Vizualizari: 624
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

I) Succinte chestiuni prealabile

Libertatea de exprimare, ca drept fundamental al omului și ca element esențial al unui stat de drept, precum și limitele exercitării sale, au constituit și încă mai constituie preocupări ale teoreticienilor dreptului dar și ale filozofilor care au analizat-o, surprinzând inclusiv modul în care aceasta se întrepătrunde cu fericirea individuală și colectivă. Pe parcursul studiului nostru identificăm câteva repere normative ce garantează, în sistemul de drept național, dar și în cel european, respectiv în cel al Consiliului Europei, libertatea de exprimare. Considerăm astfel că dezideratul major al omului, acela de a-și căuta fericirea, individuală sau colectivă, este în mare măsură legat de exercitarea libertății de exprimare.

Totodată, apreciem necesar să punem în valoare existența și limitele exercitării acestui drept fundamental în România, mai ales în contextul în care în ultimii ani, ca urmare a unor masive proteste împotriva unor acte normative, a unor acțiuni guvernamentale sau împotriva unor atitudini ale reprezentanților puterii politice, ori pentru apărarea statului de drept, ce au avut ecouri inclusiv în plan internațional și, respectiv, în contextul în care, mai ales după evenimentele din data de 10 august 2018, societatea românească este divizată și ea între a susține libertatea de exprimare fără limite și a justifica impunerea unor limitări și constrângeri, ambele având ca bază de plecare reperele normative invocate.

Astfel, după identificarea acestora, exemplificăm câteva aspecte esențiale prin intermediul unor hotărâri ale instanțelor de judecată din România, pe care le-am selectat pentru a reliefa fațetele multiple ale libertății de exprimare în mediul public și în mediul online, precum și limitele pe care legea, jurisprudența națională, dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului le stabilesc în ceea ce privește exercitarea acestui drept fundamental al omului.

Observăm astfel libertatea de exprimare în strânsă legătură cu fericirea, cu respectarea unui alt drept fundamental al omului, dreptul la viața privată[1], dar și cu necesitatea asigurării ordinii publice, în sensul său larg[2], iar în finalul analizei, prin concluziile formulate, reliefăm importanța funcționării unui stat de drept în care libertatea de exprimare este de natură să conducă la asigurarea fericirii cetățenilor săi.

 

II) Repere normative

1) Constituția României

Capitolul II, intitulat Drepturile și libertățile fundamentale, al Titlului II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale din Constituția României, republicată reglementează atât libertatea de exprimare, în textul art. 30, cât și dreptul la informație, în textul art. 31.

Sunt importante pentru analiza noastră dispozițiile art. 30 alin. (1), în conformitate cu care „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, precum și limitele și garanțiile exercitării acestei libertăți, prevăzute de alin. (6), potrivit căruia „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”, respectiv de alin. (7), în conformitate cu care „sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

Observăm astfel că, în dreptul intern, libertatea de exprimare nu este una absolută ci este limitată constituțional și legal, astfel încât fericirea proprie a persoanei care uzează de dreptul la liberă exprimare să nu aducă atingeri nejustificate, disproporționate, nici altor drepturi și libertăți fundamentale și nici libertății ori fericirii altor cetățeni. Limitarea constituțională nu este dată doar de dispozițiile art. 30, ci trebuie avut în vedere mai ales textul art. 20, care instituie reguli referitoare la corelația dintre reglementările interne și cele internaționale în materia drepturilor omului și care stabilește, în textul alin. (2), regula priorității de aplicare a reglementărilor internaționale, „cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

De asemenea, sunt relevante și dispozițiile art. 148 alin. (2), referitoare la aplicarea dreptului european[3], ca o consecință a aderării României la Uniunea Europeană, instituind și nuanțând principiul priorității de aplicare a dreptului Uniunii[4], astfel: „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. În doctrină se reliefează faptul că „libertatea de exprimare și limitele ei sunt consacrate în documente cu caracter juridic obligatoriu, atât în dreptul intern (Constituția României), cât și în dreptul european, atât în Uniunea Europeană, cât și în cadrul Consiliului Europei”[5], aceste nuanțări fiind relevante pentru analiza noastră.

Analiza cadrului constituțional trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 57 din Constituție, referitor la exercitarea drepturilor și libertăților, în conformitate cu care acestea trebuie exercitate „cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți”, constituind astfel o premisă nu doar pentru atragerea răspunderii în cazul încălcărilor, ci și pentru asigurarea fericirii[6] celorlalți. Aspectele referitoare la răspunderea contravențională, respectiv la răspunderea civilă, sunt analizate în cadrul secțiunii următoare.

2) Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale[7], cunoscută sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau CEDO, cu protocoalele adiționale acesteia, include în preambulul său referirea la Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948, precum și evidențierea faptului că scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi și că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a căror menținere se bazează pe regimuri politice democratice și pe respectul drepturilor omului.

Pornind de la aceste premise, CEDO reglementează libertatea de exprimare în art. 10, subliniind că „[o]rice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Doctrina[8] evidențiază, bazându-se pe analiza jurisprudenței evolutive a CEDO, conținutul libertății de exprimare, necesitatea protejării reputației și drepturilor celorlalți cetățeni, analizând echilibrul ce trebuie realizat între aplicarea art. 10 și a art. 8, ce reglementează dreptul la viață privată, precum și limitele acestei libertăți, îndatoriri și responsabilități, ingerințe prevăzute de lege, care să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică și proporționale cu scopul urmărit.

De asemenea, art. 11 reglementează libertatea de întrunire și asociere, utilizând sintagma „întrunire pașnică” și stabilind inclusiv limitele restrângerii acesteia. Am indicat anterior limitele libertății de exprimare[9], instituite de art. 10 alin. (2), precum și pe cele ale libertății de întrunire, întrucât acestea sunt foarte importante în contextul analizării jurisprudenței naționale în contextul protestelor ce au avut ca scop protejarea statului de drept în România.

Recent, Departamentul pentru executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului a dat publicității un document de sinteză, conținând fișe tematice, în care sunt menționate reformele constituționale, evoluțiile legislative și evoluții ale jurisprudenței curților constituționale, în diferite state membre ale Consiliului Europei, ca urmare a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în ceea ce privește libertatea de exprimare și libertatea întrunirilor[10]. Astfel, se poate observa că unul dintre cele mai rapide și eficiente moduri de a asigura executarea hotărârilor CEDO a fost ca autoritățile judecătorești și executive să le ofere efecte directe, adică să le pună în aplicare fără a fi nevoie de modificări legislative, întrucât multe instanțe constituționale au interpretat dreptul intern, într-o manieră conformă convenției, în contextul executării acestor hotărâri.

3) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Este cunoscut faptul că, începând cu data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona[11], prin conferirea pentru Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene[12] (în continuare CDFUE) a unei valori juridice egale cu cea a tratatelor, drepturile prevăzute de aceasta au devenit drepturi fundamentale în ordinea juridică a Uniunii Europene, însă este important să precizăm că art. 51 al CDFUE limitează domeniul de aplicare al acesteia[13].


* Material extras din revista Pandectele Române nr. 6/2020.

[1] Dreptul la viața privată este reglementat de art. 26 din Constituția României, republicată, intitulat Viața intimă, familială și privată. Pentru analiza conținutului dreptului și jurisprudența relevantă a se vedea V. Cioclei, E.-S. Tănăsescu, Comentariu la articolul 26 din Constituție, în volumul I. Muraru, E.-S. Tănăsescu (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, București, 2019, Ed. C.H. Beck, în special pp. 215-217 și 222-225. Pentru o analiză recentă a unei componente a dreptului la viața privată și reglementarea acestuia în sistemul Consiliului Europei a se vedea A.-M. Șandru, D.-M. Șandru, Reforma protecției datelor din perspectiva Consiliului Europei, Studii și cercetări juridice nr. 3/2019, pp. 311‑325. Autorii subliniază: „Convenția 108 are ca scop respectarea drepturilor și libertăților sale fundamentale și, în special, dreptul la viața privată, față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal care îl privesc (protecția datelor)” (art. 1). Trebuie observat că, spre deosebire de UE, în cadrul Consiliului Europei protecția datelor este inseparabilă de viața privată.” (pp. 313-314).

[2] Pentru o analiză exhaustivă a conceptului de ordine publică a se vedea Ș. Deaconu, M. Enache, Ordinea publică în dreptul românesc, în volumul Ș. Deaconu, E.-S. Tănăsescu (coord.), In honorem Ioan Muraru – Despre Constituție în mileniul III, Ed. Hamangiu, București, 2019, pp. 106-125.

[3] Pentru detalii a se vedea D.-M. Șandru, C.-M. Banu, D.-A. Călin, Interpretarea și aplicarea dreptului UE și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cererile privind trimiterile preliminare în fața instanțelor din România, în volumul R. Bercea (coord.), Mai este Curtea Europeană a Drepturilor Omului un mecanism judiciar eficient?, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 127-155. Autorii realizează un examen al jurisprudenței române în materia interpretării și aplicării dreptului UE și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cererile privind trimiterile preliminare, subliniind aspectele referitoare la cunoașterea limitelor și la exercitarea competențelor de către instanțele din România în materia trimiterilor preliminare, ce presupun aplicarea unor norme juridice distincte: dreptul national, dreptul Uniunii Europene, respectiv Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

[4] Pentru o analiză a acestui principiu a se vedea; D.-M. Șandru, Ideea (juridică) europeană în România. Interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene în România, în volumul D.-M. Șandru, I. Alexe, R.F. Hodoș, S. Golub (coord.), 100 de ani de drept în România, Ed. Hamangiu, București, 2018, în special pp. 7-11; D.-A. Călin, Dialogul dintre tribunalele constituționale și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Ed. Universitară, București, 2018, în special pp. 26-44.

[5] D.-M. Șandru, Ierarhizarea valorilor și drepturilor fundamentale în activitatea jurnalistică, în Revista Dreptul nr. 4/2020, p. 77. Autorul realizează și o analiză a necesității ierarhizării între drepturi și libertăți fundamentale, concluzionând că „ierarhia nu trebuie privită doar în planul dreptului Uniunii Europene sau al aplicării acestuia în statele membre, dar și în privința respectării jurisprudenței europene, în special hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului. Instanțele europene împreună cu instanțele naționale sunt cele care stabilesc, în funcție de elementele concrete ale cauzei, ierarhia drepturilor fundamentale” (p. 84).

[6] Despre calificarea fericirii ca element al drepturilor personalității a se vedea I. Ciochină-Barbu, Despre natura juridică a „dreptului la fericire”, Acta Universitatis George Bacovia. Juridica nr. 2/2017, pp. 347-349, http://www.ugb.ro/Juridica/Issue12ROEN/2._Natura_juridica_a_dreptului_la_fericire.Ciochina.RO.pdf

[7] https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf

[8] Pentru detalii a se vedea C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2010, pp. 762-856.

[9] Pentru analiza aprofundată a libertății de exprimare prin prisma practicii judiciare interne și a jurisprudenței relevante a se vedea V. Bozeșan, D. Călin, F. Mihăiță, I. Militaru, D. Pană, Limitele libertății de exprimare. Politicieni, jurnaliști, magistrați, Ed. Hamangiu, București, 2014; V. Bozeșan (coord.), Libertatea de exprimare. Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele împotriva României, Ed. Universitară, București, 2013.

[10] Department for the execution of judgments of the European Court of Human Rights, Constitutional Matters, mai 2020, în special pp. 11-13 și 20-23; disponibil în limba engleză, la adresa https://rm.coe.int/thematic-factsheet-constitutional-matters-eng/16809e512a

[11] Tratatul de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007 (JO C306 din 17 decembrie 2007), a intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009. Versiunile consolidate ale TUE și TFUE sunt publicate (JO C326 din 26 octombrie 2012).

[12] Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO C326 din 26 octombrie 2012).

[13] În conformitate cu dispozițiile alin. (1) al art. 51 din CDFUE, „dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate”. A se vedea și A.-M. Șandru, Protecția internațională a drepturilor omului în România – evoluție și jurisprudență recentă, în volumul D.-M. Șandru, I. Alexe, R.F. Hodoș, S. Golub (coord.), 100 de ani de drept în România, Ed. Hamangiu, București, 2018, în special pp. 91-92.

Libertatea de exprimare, premisă a fericirii was last modified: ianuarie 8th, 2024 by Irina Alexe

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Irina Alexe

Irina Alexe

Este cercetător științific asociat la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române; doctor în drept administrativ al Facultății de Drept din cadrul Universității din București.
A mai scris: