Libertatea de exprimare, premisă a fericirii

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat însă (hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, A[ndreescu] c. României) și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, cu respectarea unor limite rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, prezumția de veridicitate putând opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă.

Corelând dispozițiile O.G. nr. 2/2001 cu cele ale Codului de procedură civilă, instanța a audiat un martor care a arătat că petentul nu a tulburat liniștea, nu a scandat, scandările fiind făcute chiar de către martor.

Pentru a decide în cauză, instanța a luat în considerare mai multe aspecte din jurisprudența CEDO, după cum urmează:

„[…] în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Stankov și Organizația Macedonenilor Uniți Ilinden contra Bulgariei faptul că în ciuda rolului său autonom și a specificității sferei sale de aplicare, articolul 11 din Convenție trebuie să fie privit în lumina articolului 10. Protecția opiniilor și libertatea de a le exprima se numără printre obiectivele libertății de întrunire și de asociere, consacrată de articolul 11 din Convenție.

Având în vedere acest lucru, Curtea a reținut în cauza Scharsach și News Verlagsgesellschaft împotriva Austriei că ar trebui să se țină seama de faptul că art. 10 par. 2 nu oferă multe posibilități de restricționare a libertății de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general.

De asemenea, în cauza Handyside contra Regatului Unit, Curtea a arătat că dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai „informațiilor” sau „ideilor”, care sunt primite favorabil sau sunt privite ca fiind inofensive, dar și celor care ofensează, șochează sau deranjează, în virtutea pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere, fără de care o societate democratică nu poate exista.

În cauza Faber contra Ungariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că pentru punerea în balanță a dreptului la liberă exprimare și la reuniune al unei persoane față de dreptul unei entități de a fi protejată împotriva perturbării adunării, autoritățile naționale se bucură de o anumită marjă de apreciere, nu numai deoarece cele două drepturi trebuie să se bucure, în principiu, de o protecție egală, în virtutea obligației de neutralitate a statului, dar și deoarece aceste autorități sunt cel mai bine poziționate pentru a evalua riscurile de securitate și de perturbare, precum și măsurile dictate de incidența riscurilor. Cu toate acestea, Curtea a arătat că această marjă de apreciere se aplică atunci când existența unei amenințări grave de contramanifestație violentă este demonstrată în mod convingător.”

Reținând faptul că în cauza dedusă judecății „nu poate opera prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, având în vedere împrejurarea că mențiunile petentului din cuprinsul procesului-verbal contravențional se coroborează cu declarația martorului audiat, […] astfel încât se naște o îndoială rezonabilă cu privire la săvârșirea de către petent a faptei contravenționale, aceasta cu atât mai mult cu cât din conținutul procesului-verbal contestat nu rezultă în mod concret, care a fost acțiunea petentului prin care a tulburat liniștea persoanelor”, plângerea a fost admisă, fiind reținut ca temei nu doar art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, ci și art. 6 par. 2 din CEDO.

Datele publice existente în portalul instanțelor de judecată nu conțin mențiuni referitoare la exercitarea căilor de atac cu privire la sentința civilă nr. 5652 din 4 octombrie 2019.

4) Sentința civilă nr. 5083 din 7 noiembrie 2019^[25]

În cauza dedusă judecății, același petent din cauzele analizate la punctele 1 și 2 ale prezentei secțiuni, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, întocmit la data de 28 februarie 2019 de o structură a Jandarmeriei Române, motivându-și acțiunea inclusiv prin faptul că este un protestatar cunoscut încă din luna ianuarie 2017, iar la data aplicării contravenției, „aflându-se pe albia râului Dâmbovița, la acel moment secată, în dreptul imobilului în care funcționează Curtea de Apel București, a participat la o acțiune, alături de alți cetățeni, ce avea drept scop ironizarea ministrului justiției […], ca urmare a acțiunilor nedemocratice întreprinse de acesta. A menționat că a purtat costumul la care se face referire în procesul-verbal în virtutea dreptului la liberă exprimare, pentru a transmite opiniei publice dezaprobarea față de acțiunile ministrului. De asemenea, la protest a fost adus un banner în care erau evidențiate adevăratele probleme ale justiției”.

De asemenea, a invocat faptul că nu există identitate între agentul constatator și persoana care a aplicat sancțiunea contravențională și a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu care „există o strânsă legătură între libertatea de întrunire pașnică și libertatea de exprimare, statele având obligația de a se abține să aducă restrângeri indirecte, abuzive, exercițiului dreptului la întrunire. În plus, acțiunea nu a fost una violentă, neputând fi identificate indicii care să justifice interzicerea protestului”. Aducând mai multe argumente care nuanțează libertatea de exprimare, petentul a invocat și faptul că, „Curtea a statuat că libertatea de exprimare include nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență de opinia publică ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează. Mai mult, în condițiile în care subiectul informației exprimate public este o persoană publică, limitele dreptului său de a nu-i fi lezată demnitatea și onoarea sunt mai generoase”.

Prin întâmpinarea formulată intimata a invocat depășirea de către petent a limitelor admisibile ale unui comportament decent într-o societate democratică, precizând „că petentului nu îi este interzis dreptul la liberă exprimare, acesta fiind sancționat pentru depășirea limitelor acestui drept, prin folosirea de expresii, nu ironice, cum susține acesta, ci jignitoare la adresa ministrului justiției. […] A mai arătat că petentul a recunoscut fapta prin semnarea procesului-verbal, specificând că nu are mențiuni” și a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, aducând argumente și probe în favoarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.

Instanța nu a reținut apărările contestatorului privind împrejurările în care a fost constatată fapta și a constatat temeinicia procesului-verbal, luând „act, cu titlu prealabil, că fapta pentru care a fost sancționat contestatorul cuprinde două elemente materiale distincte: primul se referă la adresarea de acuze și diverse expresii de natură să lezeze demnitatea și onorarea reprezentanților instituțiilor publice, iar cel de al doilea, la costumarea într-un costum ce imită organul genital masculin. În ceea ce privește primul element, în acordul cu contestatorul, instanța consideră că formularea de critici cu privire la activitatea unui membru al guvernului se înscrie în limitele dreptului la liberă exprimare, garantat de art. 10 din Convenție. În plus, examinând conținutul bannerului purtat de petent cu această ocazie, se constată că remarcile acestuia la adresa activității ministrului justiției nu au un caracter insultător, fiind relevate anumite disfuncționalități și carențe de ordin logistic pe care petentul le-a perceput în activitatea instanțelor de judecată din municipiul București.

În schimb, faptul că petentul a purtat la acțiunea de protest un costum ce imită organul genital masculin, costum care avea atașată fotografia ministrului justiției, depășește limitele dreptului la exprimare liberă. Chiar dacă în privința politicienilor aceste limite sunt mai largi, având în vedere expunerea publică a acestora și interesul public, totuși nu este permisă utilizarea de gesturi obscene, ca în cauza de față”.

Constatând inclusiv locul și ora săvârșirii faptei, respectiv impactul semnificativ pe care l-ar avea asupra unor persoane, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile legale pentru sancționarea contravențională, fiind „lipsit de relevanță că doar unul din elementele materiale din conținutul constitutiv al contravenției a fost reținut de instanță”. De asemenea, a luat „act că art. 10 alin. (1) din Convenție consfințește dreptul la liberă exprimare, însă alin. (2) stabilește și limitele în care poate fi exercitat acest drept”, iar „în măsura în care se aduce atingere moralei, cum este cazul în prezentul litigiu, se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă exprimare”.

Pentru toate aceste considerente plângerea a fost respinsă ca întemeiată, iar din analiza datelor existente în portalul instanțelor de judecată rezultă că petentul a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 5083 din 7 noiembrie 2019 însă, în considerarea perioadei specifice crizei COVID-19, nu există informații disponibile despre termenele viitoare.

IV) Concluzii

Acțiunile masive de protest care au avut loc în România în perioada 2017-2019 au vizat protejarea valorilor și principiilor statului de drept și au avut ecouri importante în plan național și internațional, mulți dintre cetățenii care au participat la acestea având convingerea că doar așa pot să se opună unor autorități pe care le considerau abuzive și cu a căror conduită, inclusiv de ordin legislativ, nu erau de acord și nu o agreau. Valori fundamentale ale statului de drept, cum ar fi transparența, consultarea și participarea cetățenilor la luarea deciziilor importante care privesc societatea în ansamblu, ca elemente ale bunei guvernări, sunt de natură să asigure fericirea individuală și colectivă a cetățenilor. Acestea fiind limitate prin conduita autorităților, considerată abuzivă, remediul unei părți a societății a fost acela de a-și exercita libertatea de întrunire și pe aceea de exprimare.

Libertatea de exprimare, ca drept fundamental reglementat și garantat atât în sistemul de drept național, în sistemul de drept al Consiliului Europei, cât și în dreptul Uniunii Europene este esențială pentru un stat de drept și asigură, alături de alte drepturi și libertăți, premisele fericirii individuale dar și colective a cetățenilor.

Libertatea de exprimare, ce permite subiecților de drept să participe la viața politică, socială și culturală, manifestându-și public gândurile, opiniile ori credințele, nu este absolută ci poate fi limitată în condițiile pe care CEDO l-a statuat. Limita dintre exercitarea și restrângerea acestei libertăți este foarte sensibilă, fiind apreciată de instanțe, de la caz la caz, cu valorificarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, sancționând sau preîntâmpinând abuzul în exercițiul libertății respective și asigurând astfel fericirea celorlalți.