Libertatea de exprimare, premisă a fericirii

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1) Sentința civilă nr. 2871 din 21 martie 2019^[22]

În cauza dedusă judecății petentul a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției și exonerarea sa de sancțiunea contravențională dispusă, respectiv plata de către autoritatea a cărui act îl contesta, a cheltuielilor de judecată, motivându-și acțiunea inclusiv prin faptul că este un protestatar cunoscut încă din luna ianuarie 2017, iar instanțele au mai anulat, în primă instanță, alte trei procese-verbale de constatare a contravențiilor aplicate pentru participare la proteste nedeclarate, fără să aibă legătură directă cu situația curentă, detaliind și acele contexte. De asemenea, a precizat instanței că a participat, împreună cu mai mulți membri ai unei organizații neguvernamentale pe care o conduce, la adunarea publică organizată la data de 10 august 2018 și că, așa „cum a devenit de notorietate ca urmare a publicării filmărilor adunării publice, au existat numeroase momente de tensiune între jandarmi și participanți, născute și alimentate de agenții intimatei care au recurs la simularea unor acțiuni violente pentru a putea discredita adunarea publică și a o reprima. Mai presus de acest aspect, agenții intimatei au intervenit disproporționat cu gaze lacrimogene și cu tunuri de apă, deși manifestul era preponderent pașnic. Urmare a întâmplărilor din data de 10 august 2018, de altfel, a fost începută urmărirea penală in rem pentru tragerea la răspundere a agenților intimatei care și-au executat abuziv sarcinile de serviciu”.

Petentul a mai precizat că, la data de 7 septembrie 2018, adică după aproape o lună de la producerea evenimentelor menționate, a postat pe pagina personală de facebook un mesaj dezaprobator față de un jandarm, care, în opinia sa, a fost unul dintre cei mai agresivi la acele evenimente, incluzând „fotografia acestuia preluată de pe contul său din aceeași rețea de socializare și mesajul «Fătălău pensat».”

La data de 1 septembrie 2018 i-a fost comunicat procesul-verbal atacat, prin care a fost amendat cu suma de 1.000 lei pentru că a postat expresii jignitoare pe propria pagină de facebook la adresa jandarmului amintit, lezând demnitatea și onoarea acestuia și afectând imaginea instituției Jandarmeriei Române.

Petentul a invocat mai multe considerente pentru a reliefa exercitarea dreptului la liberă exprimare și libertatea de opinie, de care depinde inclusiv buna guvernare, apreciind și argumentând că postarea sa nu are caracter ofensator ci ironizator, invocând funcția ocupată de jandarm și faptul că „presupusele atingeri aduse demnității acestuia trebuie să fie apreciate în mod permisiv, întrucât jandarmul în cauză este o persoană cu expunere publică”.

Intimata a depus întâmpinare în care a relevat, pe lângă aspectele privind legalitatea și temeinicia procesului-verbal, sau modul de individualizare a sancțiunii, că petentul își recunoaște fapta, solicitând instanței să constate că „expresiile afișate de către petent pe pagina sa personală de Facebook, respectiv „criminal”, „sclavi” fac parte din categoria expresiilor jignitoare de natură să lezeze demnitatea și onoarea acestuia și a instituției Jandarmeriei Române. Prin limbajul folosit, atitudinea petentului depășește limitele admisibile ale unui comportament decent într-o societate democratică, ale bunului simț și ale unei educații elementare”. S-a argumentat astfel că „petentului nu îi este interzis dreptul la liberă exprimare, ci este sancționat contravențional pentru depășirea limitelor acestui drept, prin folosirea de expresii, nu ironice, cum precizează petentul, ci jignitoare la adresa lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române și implicit la adresa acestei instituții”.

Pentru a ajunge în final la soluția de respingere a plângerii, instanța a reținut inclusiv comportamentul anterior al contravenientului, și aspectele ce vizează legalitatea și temeinicia întocmirii și comunicării procesului verbal, subliniind că acesta „se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, par. 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, par. 113, 23 iulie 2002)”.

Analizând temeinicia procesului verbal „instanța constată că petentul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, invocând însă dreptul la liberă exprimare, drept garantat constituțional și internațional”, subliniind că libertatea de exprimare consacrată de art. 30 alin. (1) din Constituție „nu este însă un drept absolut, fiind susceptibil de limitări. Astfel, conform art. 30 alin. (6) din Constituție, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Libertatea de exprimare este de asemenea recunoscută de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit art. 10 par. 1, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere, exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, putând fi supusă, conform paragrafului 2 al normei convenționale, unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru (…) protecția reputației sau a drepturilor altora.

De cealaltă parte, dreptul la protejarea reputației este protejat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind un element care ține de viața privată.

În ceea ce privește punerea în balanță a dreptului la libertatea de exprimare și a dreptului la respectarea vieții private, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care sunt criteriile relevante în a statua într-un sens sau altul (cauza Axel Springer AG împotriva Germaniei, par. 89‑95). Acestea urmează a fi analizate în raport cu situația particulară a prezentului litigiu, având în vedere că petentul nu are calitatea de jurnalist, iar afirmațiile sale nu au făcut obiectul vreunui articol de presă.

Aplicarea unei sancțiuni contravenționale reprezintă o «ingerință» în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare. O asemenea ingerință încalcă art. 10 din Convenție, cu excepția cazului în care este «prevăzută prin lege», urmărește unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute la art. 10 par. 2 și este «necesară într-o societate democratică», pentru îndeplinirea scopului sau scopurilor respective”. După analizarea condițiilor respective, instanța a statuat „că ingerința este prevăzută de lege, respectiv de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și urmărește un scop legitim în sensul art. 10 par. 2 din Convenție, respectiv protecția reputației altor persoane și a instituțiilor publice, în speță cea a jandarmului […] și a Jandarmeriei Române. În ceea ce privește caracterul necesar, instanța reține că afirmațiile petentului – «criminal» și «sclav» nu puteau contribui în mod esențial la dezbaterea unor subiecte de interes public, fiind de natură să lezeze demnitatea, onoarea și reputația persoanei și a instituției publice”.

Precizând faptul că „jurisprudența CEDO a statuat că, deși persoanele publice nu se expun întocmai în mod conștient unui control atent al faptelor și gesturilor lor precum oamenii politici, limitele criticii admisibile sunt mai mari atunci când își exercită atribuțiile oficiale decât în cazul persoanelor fizice (cauza A[ndreescu] împotriva României)”, este invocată „distincția realizată în jurisprudența CEDO între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea faptelor poate fi dovedită, exactitatea judecăților de valoare nu poate fi demonstrată. Desigur, dacă este vorba despre susțineri privind conduita unui terț, uneori poate fi dificil să se facă distincția între imputările de facto și judecățile de valoare. Cu toate acestea, chiar o judecată de valoare se poate adeveri excesivă dacă este total lipsită de temei faptic (cauza Jerusalem împotriva Austriei)”, reținându-se astfel că „afirmațiile petentului reprezintă judecăți de valoare la adresa angajaților Jandarmeriei, lipsite însă de orice temei faptic”, precum și că „petentul a depășit limitele libertății de exprimare, lezând demnitatea și onoarea persoanei și a instituției publice”.

Așa cum am precizat anterior, în considerarea tuturor acestor aspecte, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.

Sentința civilă nr. 2871 din 21 martie 2019 a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului, de către Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4277 din 1 noiembrie 2019.

2) Sentința civilă nr. 2633 din 8 mai 2019^[23]

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 15 noiembrie 2018 același petent, menționat la punctul anterior, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție întocmit de intimată la data de 25 octombrie 2018, exonerarea de plata amenzii, și cheltuieli de judecată, motivându-și și în acest caz acțiunile de protest prin faptul că, participând la acea adunare publică declarată de manifest, și-a exercitat libertatea de exprimare, inclusiv manifestarea nemulțumirii sale față de activitatea unui demnitar, persoană cu expunere publică, prin afișarea unui mesaj de critică.

Petentul a apreciat că fapta care i se impută presupune un element material specific, respectiv săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, iar „agentul constatator a reținut că afișarea bannerului cu mesajul «T[…] Slugărel» corespunde elementului material al contravenției prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991”, petentul considerând sancțiunea ca o limitare a dreptului său la libera exprimare, nepermisă într‑un stat democratic. A invocat în acest sens și „jurisprudența CEDO și a susținut că și-a manifestat dreptul la liberă exprimare, exprimând cel mult o ironie la adresa unui ministru. Cu atât mai mult având în considerare funcția ocupată de persoana vizată de mesajul său, presupusele atingeri aduse demnității acestuia trebuie să fie apreciate în mod permisiv întrucât ministrul în cauză este o persoană cu expunere publică. S-a arătat că din materialul probator administrat în cauză nu va reieși un comportament violent sau alte manifestații întreprinse cu intenția vădită de a zădărnici sau de a tulbura, în orice mod, adunarea publică. Din contră, va rezulta manifestarea vocală, ironică și acidă a dreptului la exprimare, scopul urmărit fiind transmiterea nemulțumirii față de anumite decizii care privesc interesul general”.

Intimata a susținut că „petentul a fost sancționat pentru că în data de 25 octombrie 2018 a tulburat ordinea și liniștea publică, prin afișarea pe o clădire din Piața Victoriei a mesajului ofensator «T[…] Slugărel» prin care a lezat demnitatea și onoarea unei instituții publice și a reprezentantului acesteia”, că „din filmările aduse ca probă în fața instanței, se poate observa fără niciun dubiu că petentul a avut un comportament care se încadrează în conținutul faptei contravenționale” și că petentul a ignorat „avertizările organelor de ordine”.

De asemenea, intimata „a învederat că nu se pot admite criticile petentului referitoare la prevederile Legii nr. 60/1991, mai cu seamă că acesta nu a participat la nicio adunare publică în cauza de față. Sub aspectul legalității, s-a arătat că procesul verbal întrunește toate condițiile de formă impuse de dispozițiile [legale]. Sub aspectul temeiniciei, intimata a învederat că procesul verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară”, inclusiv în ceea ce privește individualizarea sancțiunii.

Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal instanța a constatat „că nu sunt incidente cauze de nulitate absolută” iar în ceea ce privește „regimul nulităților relative, în considerentele Deciziei nr. 22 din 19 martie 2007 a ÎCCJ se prevede că nerespectarea oricăror alte dispoziții decât cele ale art. 17, determină nulitatea procesului verbal de contravenție ce poate fi invocată numai în măsura în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză. În speță, petentul nu a invocat niciun motiv de nulitate relativă.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că […] nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției”.

Analizând raportul dintre dreptul intern și normele CEDO, instanța „va da eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție, observând că legea internă română, prin art. 34 din O.G. nr. 2/2001 conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Instanța constată că, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o persoană acuzată în materie penală (noțiune autonomă) beneficiază de prezumția de nevinovăție”, indicând și cele trei criterii pe care practica CEDO le-a instituit pentru a aprecia cu privire la procedura aplicabilă: „calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate și natura și gradul de severitate al sancțiunii”.