Libertatea de exprimare, premisă a fericirii

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În preambulul său, CDFUE „reafirmă, cu respectarea competențelor și sarcinilor Uniunii, precum și a principiului subsidiarității, drepturile care rezultă în principal din tradițiile constituționale și din obligațiile internaționale comune statelor membre, din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune și de către Consiliul Europei, precum și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului”, subliniind faptul că „(b)eneficiul acestor drepturi implică responsabilități și îndatoriri atât față de terți, precum și față de comunitatea umană în general și față de generațiile viitoare”. Considerăm importante aceste precizări întrucât ele stabilesc locul și rolul cartei în arhitectura dreptului european și relația acestuia cu dreptul național și cu normele aplicabile sistemului Consiliului Europei.

Pentru a sublinia relația dintre sistemul Consiliului Europei și dreptul Uniunii Europene, în ceea ce privește drepturile fundamentale, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene nuanțează modul în care aceste sisteme interacționează, astfel: „CEDO este raza de speranță pentru cei care simt că dreptatea le-a fost refuzată la nivel național. Ea este și protectoarea unei anumite idei a democrației europene, potrivit căreia alegerile de ordin politic, făcute de majoritatea momentului, trebuie să respecte sfera libertății individuale garantate de convenție. Nu în cele din urmă, ea este un simbol al identității noastre comune și moștenirii noastre comune, de vreme ce nimic nu unește europenii mai mult decât sentimentul apartenenței la o comunitate de valori în care sunt respectate drepturile fundamentale. Convenția, astfel interpretată de CEDO, l-a jucat și continuă să îl joace în ordinea juridică a UE. Aș dori să subliniez, în această privință, că, în pofida caracterului său relativ recent, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”) a influențat, la rândul său, interpretarea convenției. Precum o arată titlul discursului meu, acea influență reciprocă este de natură să creeze sinergii între cele două instanțe, care ameliorează protecția drepturilor fundamentale în Europa, în întregul său. Deși atât convenția, cât și ordinea juridică a UE sunt angajate să protejeze drepturile fundamentale, sistemul de protecție al fiecăreia nu funcționează chiar în același mod. În timp ce convenția funcționează ca un control extern al obligațiilor impuse părților contractante prin acel acord internațional, sistemul UE de protecție a drepturilor fundamentale este o componentă internă a ordinii de drept în interiorul UE”^[14].

Alături de demnitatea umană (art. 1) sau de respectarea vieții private și de familie (art. 7), CDFUE consacră, în primul paragraf al art. 11, libertatea de exprimare, ce „cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere”, iar în textul art. 12, libertatea de întrunire, circumstanțiată unor întruniri pașnice, toate acestea fiind relevante și pentru analiza noastră.

De asemenea, art. 53 al CDFUE precizează că „[n]imic din prezenta Cartă nu poate fi interpretat ca restricționând sau afectând în mod negativ drepturile omului și libertățile fundamentale recunoscute, în domeniile lor de aplicare, de dreptul Uniunii și de dreptul internațional și de acordurile internaționale la care este parte Uniunea sau toate statele membre, inclusiv Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a constituțiilor statelor membre”. Luând în considerare explicațiile Agenției UE pentru Drepturile Fundamentale (FRA) cu privire la CDFUE, alin. (3) al art. 52 „este destinat să asigure coerența necesară între Cartă și CEDO prin stabilirea regulii conform căreia, în măsura în care drepturile din prezenta Cartă corespund și drepturilor garantate de CEDO, sensul și sfera acestor drepturi, inclusiv autorizarea limitărilor sunt aceleași cu cele stabilite de CEDO. Aceasta înseamnă, în special, că legiuitorul, la stabilirea limitărilor la aceste drepturi, trebuie să respecte aceleași standarde stabilite prin modalitățile de limitare detaliate stabilite în CEDO, care devin astfel aplicabile drepturilor reglementate de prezentul alineat, fără a afecta astfel autonomia dreptului Uniunii și cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene. […] În orice caz, nivelul de protecție oferit de Cartă nu poate fi niciodată mai mic decât cel garantat de CEDO” ^[15]. În conformitate cu aceste explicații, conținutul libertății de exprimare inclus în art. 11 alin. (1) al CDFUE corespunde celui al art. 10 al CEDO, iar sensul și domeniul de aplicare al acestui drept sunt identice cu cele garantate de CEDO, astfel că limitările dreptului nu le pot depăși cele prevăzute la art. 10 alin. (2), fără a aduce atingere restricțiilor pe care legislația europeană le poate impune dreptului statelor membre, în domenii cum ar fi concurența, respectiv de a introduce regimul de licențiere menționat în art. 10 alin. (1) teza a treia din CEDO. Și înțelesul libertății de întrunire, garantată de art. 12 alin. (1) din CDFUE este același cu cel al art. 11 din CEDO, dar domeniul de aplicare este mai larg, deoarece acestea se aplică la toate nivelurile, inclusiv la nivel european.

Preocupări privind funcționarea statului de drept, cu toate componentele sale, ca valoare fundamentală a construcției europene, sunt din ce în ce mai pregnante la nivelul Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale, în rândul cărora libertatea de exprimare și de informare ocupă un loc privilegiat.

În raportul anual publicat în 2019, referitor la aplicarea CDFUE, apreciind rolul autorităților naționale, dar și al societății civile în asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale, Comisia Europeană menționează următoarele: „Este important să ne asigurăm că toți cetățenii pot beneficia de prevederile cartei. Autoritățile naționale, inclusiv instanțele, au obligația de a pune în aplicare carta în momentul punerii în aplicare a dreptului UE. Societatea civilă și apărătorii drepturilor omului joacă un rol esențial în ceea ce privește sensibilizarea cu privire la drepturile prevăzute de cartă și la asigurarea faptului că toți cetățenii pot beneficia în mod efectiv de aceste drepturi. O protecție eficientă a drepturilor fundamentale nu poate exista fără organizații ale societății civile și fără apărători ai drepturilor omului dinamici”^[16].

De asemenea, în Avizul său privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu „Consolidarea în continuare a statului de drept în cadrul Uniunii – Situația actuală și posibile etape ulterioare”^[17], Comitetul Economic și Social European face o descriere a situației actuale privind statul de drept și formulează mai multe propuneri și recomandări, dintre care utile studiului nostru îi sunt cele privind respectarea statului de drept și a drepturilor fundamentale în statele membre. Am ales să redăm aceste nuanțe, fără să pierdem însă din vedere domeniul de aplicare a CDFUE, luând în considerare faptul că, în cadrul protestelor masive organizate în România în anii 2017 și 2018, s-a invocat inclusiv problema respectării valorilor și principiilor statului de drept însă, așa cum vom observa în continuare, în cauzele analizate, Carta nu a fost invocată în mod expres în fața instanțelor naționale.

III) Exemple practice privind aplicarea, de către instanțele din România, a libertății de exprimare, ca premisă a fericirii, în contextul protejării statului de drept și al evenimentelor petrecute la data de 10 august 2018. Garanții și limite

În doctrină se afirmă, și achiesăm la opinia că „libertatea de exprimare permite subiecților de drept să participe la viața politică, socială și culturală, manifestându-și public gândurile, opiniile, credințele etc. dar această libertate de exprimare nu poate fi absolută și, ca atare, este supusă unor coordonate juridice. Aceste coordonate juridice trebuie să fie însă în mod expres prevăzute de lege și necesare unor valori politice, economice, sociale, umane […] Rezultă, fără putință de tăgadă, că existența unor limitări în acest domeniu este deja consacrată pentru a se preîntâmpina abuzul în exercițiul libertății de exprimare”^[18].

Cu atât mai mult, este necesar, în opinia noastră, în condițiile în care depășirea limitelor constituționale și legale, respectiv exercitarea abuzivă a dreptului de către cetățeni, atrage răspunderea acestora, să fie preîntâmpinat abuzul de drept^[19] sau abuzul autorităților investite cu aplicarea legii, iar măsura în care este realizată aceasta este subliniată de instanțe inclusiv în cazurile pe care le analizăm în continuare. Subliniem că nu ne vom referi la abuzul de drept care intră în sfera dreptului penal întrucât există în acest moment mai multe investigații aflate în curs sau chiar unele procese penale aflate pe rolul instanțelor de judecată, care vizează evenimentele petrecute la data de 10 august 2018, iar analiza noastră vizează doar răspunderea contravențională ori, după caz, răspunderea civilă. Am precizat în secțiunea dedicată reperelor normative că fericirea este analizată ca element al drepturilor personalității, reglementate în România de art. 58 C. civ., inclus în secțiunea Titlul II – Persoana fizică, Capitolul II – Respectul datorat ființei umane și drepturilor ei inerente, apărarea acestora vizând inclusiv repararea prejudiciilor cu caracter patrimonial sau nepatrimonial, cauzate prin încălcarea dreptului^[20].

Pentru analiza noastră am selectat patru cauze ce au ca obiect anularea proceselor-verbale de contravenție aplicate unor petenți, de către agenți constatatori din cadrul Jandarmeriei Române, în diferite contexte, în anii 2018 și 2019, în temeiul art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991^[21]. Trei dintre acestea au fost aplicate aceluiași petent, care și-a motivat acțiunile în mod asemănător, dar am ales cele patru cazuri pentru a reliefa modul în care, analizând situația de fapt, probele prezentate, aplicabilitatea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în contexte diferite, precum și limitările și restricțiile pe care acestea le presupun, instanțele au soluționat plângerile, admițând sau, după caz, respingând plângerile, bazându-se inclusiv pe jurisprudența relevantă a CEDO în materie.

^[14] K. Lenaerts, CEDO și CJUE. Crearea de sinergii în domeniul protecției drepturilor fundamentale, în Revista Română de Drept European nr. 3/2018, p. 11-12. Pentru analiza raportului dintre ordinea juridică națională și ordinea juridică a Uniunii Europene, respectiv aplicarea de către tribunalele constituționale a unor norme de drept european ce includ și CDFUE, a se vedea D.-A. Călin, Dialogul dintre tribunalele constituționale și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Ed. Universitară, București, 2018, p. 23 și urm. Autorul menționează, citând o decizie a Curții Constituționale din Belgia (Decizia nr. 58 din 19 martie 2009), că aceasta „nu se poate pronunța asupra modalității în care un tratat devine aplicabil într-un stat membru […]. Curtea nu este competentă să exercite un control direct în temeiul dreptului Uniunii Europene sau al dreptului CEDO, dar aceste standarde, astfel cum au fost interpretate de CJUE și CEDO, joacă un rol vital în jurisprudența sa, Curtea dezvoltând tehnici pentru a controla indirect standardele legislative în conformitate cu dreptul internațional și dreptul european și utilizându-le pentru a încorpora legislația europeană relevantă în propriile hotărâri” (p. 97).

^[15] Explicațiile CDFUE oferite de FRA sunt disponibile la adresa https://fra.europa.eu/en/eu-charter

^[16] A se vedea Raportul anual pe 2018 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE, al Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor [COM(2019) 257 final], Bruxelles, 5 iunie 2019, în special paginile 1-2, disponibil la https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2019/EN/COM-2019-257-F1-EN-MAIN-PART-1.PDF,

^[17] Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu „Consolidarea în continuare a statului de drept în cadrul Uniunii – Situația actuală și posibile etape ulterioare” [COM (2019) 163 final] (JO C 282/39 din 20 august 2019).

^[18] I. Muraru, Comentariu la articolul 30 din Constituție, în volumul I. Muraru, E.-S. Tănăsescu (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, București, 2019, Ed. C.H. Beck, p. 259.

^[19] Pentru o analiză a noțiunii „abuz de drept” a se vedea E.-S. Tănăsescu, Comentariu la articolul 57 din Constituție, în volumul I. Muraru, E.-S. Tănăsescu (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, București, 2019, Ed. C.H. Beck, pp. 497-499. Pentru o analiză a modului în care guvernele opresive utilizează violența împotriva cetățenilor și dacă astfel de guverne pot fi atacate pe calea unor revoluții a se vedea Z. Kapelner, Revolution against non‑violent oppression, Res Publica. A Journal of Moral, Legal and Political Philosophy, vol. 25 nr. 4/2019, pp. 445-461. Acesta susține că dacă un stat folosește un caracter non-violent, dar încă opresiv, înseamnă că a restricționat capacitatea cetățenilor de a-și exercita drepturile și de a duce vieți autonome. (t.a.) Un alt autor susține că „abuzul de drept poate fi nu numai rezultatul exercitării cu rea credință a drepturilor subiective ci și, uneori, o formă de protest a titularilor de drept față de modul în care acesta a fost recunoscut” – C.M.C. Ignătescu, Abuzul de drept, Ed. Lumen, Iași, 2013, p. 8.

^[20] Pentru detalii a se vedea E. Chelaru, Drept civil. Persoanele, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020; C. Jugastru, Constanță și evoluție în apărarea drepturilor personalității, în R.R.D.P. nr. 4/2017, pp. 47-93; A. Oprea, Răspunderea pentru atingerile aduse vieții private și drepturilor personalității – aspecte de drept internațional privat, în R.R.D.P. nr. 4/2017, pp. 153-181.

^[21] Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în M. Of. nr. 125 din 18 februarie 2020. Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1, „[c]onstituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora”.